Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Apostolii lui Lucescu jr.

        Constantin Stan

Ar trebui să īncep prin a spune ce zi minunată de toamnă a fost vineri: soare blānd, lumină aurie, suflet īmbibat de melancolia frumueţii din jur. O zi ce s-a prelungit īntr-un spectacol al Ioanei Crăciunescu, la Cafeanua MNLR, ce ne-a reaprins pofta de viaţă, de rās, de omenesc. Apoi, a venit sāmbăta cu griuri de toamnă, mocnind a ploaie, vreme incertă, atāt de incertă īncāt nici tu nu mai ştii cine eşti. De ce ar trebui să īncep aşa?! Pentru că mi-am propus să nu mai reacţionez la cald, să număr pānă la zece cānd pe ecranul telefonului īmi apare un număr care nu promite nimic bun, să număr pānă la o mie, pānă la un milion cānd se coace de-un conflict, să īmi muşc limba spre a nu mai da vreo replică acidă, meritată sau nemeritată. De la miezul nopţii de sāmbătă spre duminică, am tot făcut exerciţii de liniştire, mi-am zis că toamna de-abia a īnceput, că vor mai fi zile frumoase, mi-am trecut prin minte ce am de făcut īn săptămāna care urmează, că fotbalul e doar un sport īn care poţi cāştiga sau poţi pierde, că noi nu suntem sārbi şi nici sārbii romāni, că arbitrul ne-ar fi făcut un bine dacă īl elimina pe Mutu cānd i-a spart faţa lui Vidici! Nimic, nimic, nimic! Nimic nu mă ajută īn īncercarea mea de a mă linişti şi de a-mi scoate din inimă umilinţa pe care am īncercat-o privind Serbia-Romānia 5-0! Umilinţa se īmpleteşte cu disperarea atunci cānd īmi aduc aminte că vinerea aia frumoasă a fost spartă, tocată īn bucăţi aruncată urātului de puieţii Romāniei care au pierdut īn Letonia cu 1-5. Sārbii ca sārbii, dar şi letonii, oameni buni?! Rezultatul celor mici īl ajută pe Lucescu jr., adică īl va mai ţine pe banca naţionalei pānă cānd, īn următoarea campanie de calificare, ne vor călca īn picioare luxembrughezii, selecţionata ospătarilor şi vameşilor din Andorra şi a vānzătorilor din Carrefour ai celor din insulele Galapagos. Pentru că se va găsi scuza: n-avea, domnule, alţii īn loc, uite ce vine din urmă!

Am ascultat comentariile de după meci şi am citit cronici īnainte de a mă apuca eu de scris. Īncă ne furăm singuri căciula: sārbii nu au jucat excepţional, nu au fost un taifun, nu ne-au sufocat cu cine ştie ce presing. Aş zice că pānă la primul lor gol a fost un meci prost, plictisitor īn care nici gazdele nu dădeau īn brānci cu execuţii remarcabile sau cu viteza de joc. Eram convins că vom pierde cu un 0-1 d-ăla de-a devenit specialitatea casei la romāni spre a ne auto­iluziona că s-ar fi putut şi-un zero la zero, ba chiar, dacă poarta adversarilor ar fi avut 12 m, am fi dat gol la şutul, singurul, tras de noi. Te pui cu norocul prostului?! Veneau sārbii peste noi  păi, sigur că veneau de īndată ce noi aruncam mingiile din careul nostru către ei! Şi ei ce să facă, să se īntoarcă spre poarta lor pānă cānd ne hotăram noi să părăsim careul de 16 m pe care-l apăram ca pe o redută? Semn al nerăbdării noastre de a lua gol: patru romāni se repeziră ca īn trei minute să ia patru cartonaşe galbene! Apoi Zigic īnconjurat cu mult respect de tandemul Mutu-Adrian Cristea puse ceafa la o minge şi cu asta a īnceput dezastrul! Īn a doua repriză, am văzut nişte jucători atāt de mahmuri, atāt de plictisiţi că au fost scoşi din vestiare şi retrimişi pe teren īncāt mi-era milă! Era sāmbătă seara, nu aveau meci de campionat, discotecile gemeau de fete faine şi ei, săracii, erau obligaţi să stea pe post de jaloane īn faţa a 50.000 de oameni! Invidios pe Mutu că a fost schimbat şi face baie īnaintea lui, Chivu a luat un roşu care să-l trimită la Milano, lāngă fetiţă şi nevastă, şi să nu se mai chinuie şi cu feroezii, la dracu-n praznic la Piatra Neamţ, iar Coman se transformă īn reeperul după care să se ghideze Iovanovici cānd trage la poartă să nu care cumva să tragă pe lāngă.

Principalul vinovat al umilinţei pe care romānii au īncercat-o sāmbăta seara este Răzvan Lucescu. Apostolii nu fac altceva decāt să propăvăduiască, să ducă mai departe credinţa Domnului. Apostolii lui au transpus pe teren exact credinţa sa: fotbal mediocru, fricos, cu oameni mediocri. Lecţia Dan Petrescu de la Ur­ziceni nu se poate aplica la naţională. Rupţi de angrenajul lor de jucători trudnici, cei trei de la Unirea au fost jalnici. Apoi, lecţia lui Dan Petrescu nu se poate aplica la naţională pentru că la meciurile internaţionale nu poţi pune presiune pe arbitri trăgāndu-te de păr, intrānd pe gazon pentru că a fost sau n-a fost out pentru ai tăi, nu-l ai pe Meme pe bancă, pe pistă, pe gazon, pe arbitru, pe orice numai să enerveze adversarul. Lucescu jr. a greşit nu numai selecţia, a greşit nu numai că s-a īmbătat cu apă rece după nişte jocuri mediocre īn care l-au salvat rezultatele chinuite, a greşit nu numai pentru că nu a ştiut să-i motiveze pe jucători – acolo pe teren au fost oamenii lui, care, măcar din obligaţie faţă de el trebuiau să mănānce gazonul. El a greşit şi greşeşte īn atitudinea sa faţă de jocul de fotbal. El īnsuşi, un fost jucător mai degrabă făcut decāt născut, fără vreo sclipire, crede profund că fotbalul se poate juca doar cu perseverenţă şi tenacitate şi cu jucători proşti, dar cuminţi, ascultători. Nici nu se poate impune īn faţa unor vedete cum sunt Mutu şi Chivu, dar nici īn faţa unor vedetuţe cum ar fi Marica sau Adrian Cristea. Care şi-au făcut de cap prin baruri īnaintea meciului şi şi-au făcut de cap şi pe teren. Atāta debandadă īn echipa naţională, mă refer şi fotba­listic, nu a mai existat de multă vreme.Partea proastă e că vin căpcăunii ăia din Insulele Feroe care l-au speriat pānă şi un alt fost trudnic al fotbalului nostru – Ştefan Iovan. Poate-poate, scoatem un egal să ne mai spălălm din ruşine! Doamne ajută!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul