Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Utopia cărţii

        George Neagoe

 

Alexandru Ciorănescu, Eseuri europene, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Anghelescu, Târgovişte, Editura

Biblio­theca, Colecţia „Eseu”, 2009, 164 p.;

 

Lilica Voicu-Brey, Alexandru Ciorănescu. Bibliografie (1930-2010), Târgovişte, Editura Bibliotheca, Colecţia „Istorie literară”, 2009, 170 p.

 

La zece ani de la dispariţia lui Alexandru Ciorănescu, Lilica Voicu-Brey ne pune la dispoziţie o Bibliografie aproape completă a operei acestuia. Parte integrantă a unei teze de doctorat – Alejandro Cioranescu y la Literatura comparada (2002) –, lucrarea reprezintă un instrument filologic de mare utilitate atât pentru oricine se va hotărî să redacteze o monografie despre activitatea Profesorului, cât şi pentru cei curioşi să descopere vastitatea preocupărilor unei personalităţi descinse parcă din familia umaniştilor italieni, întemeiată în veacul al XV-lea de Aldo Manuzio şi Lorenzo Valla. Cum modestia este calitatea principală a oamenilor inteligenţi şi culţi, cercetătoarea ştie că s-ar hazarda să considere că rezultatele muncii sale sunt definitive: „Bibliografia pe care avem plăcerea să o prezentăm publicului român nu are pretenţia de a fi exhaustivă, deşi pe parcursul realizării ei am nutrit această dorinţă şi am aspirat să strângem laolaltă totalitatea scrierilor lui Alexandru Ciorănescu, antume şi postume, atât pe cele publicate în volum, cât şi pe cele editate în reviste de specialitate sau în alte publicaţii” (p. 26). Alexandru Ciorănescu este „coautorul” lucrării, deoarece Lilica Voicu-Brey menţionează că, în elaborarea cărţii,  s-a bucurat de conştiinciozitatea magistrului de a fi întocmit o listă a propriilor scrieri: „Am urmat şi am continuat formatul Bibliogafiei [sic!] operelor realizate de însuşi Alexandru Ciorănescu pentru volumul Alexandru Ciorănescu – L’homme et l’oeuvre (Ma­drid, Fundaţia Culturală Română, 1991), care constituie punctul de pornire al Bibliografiei pe care o prezentăm” (p. 27). Meritul exegetei este acela de a fi recuperat unele dintre studiile semnate cu pseudonim de Ciorănescu, de a fi corectat inadvertenţele apărute între datele din reviste şi cele din cartea tipărită în capitala Spaniei.

Ne putem întreba de ce autoarea a ales ca limită cronologică superioară tocmai anul 2010. E vorba de o profeţie implicită. Bibliografia despre Alexandru Ciorănescu se va îmbogăţi şi după încheierea primului deceniu din secolul al XXI-lea. Primul pas în direcţia acestei completări l-a făcut deja Mircea Anghelescu, întocmind o mică ediţie, în care, sub titlul de Eseuri europene, sunt reunite nouă articole publicate în ţară şi în străinătate şi un interviu acordat, în 1980, profesoarei Daniela Della Valle, de la Universitatea din Torino. Cuvintele editorului de pe coperta a patra mi-au confirmat senzaţia din timpul lecturii: „Aura de specialist universal, de erudit care ştie tot, i-a creat profesorului Alexandru Ciorănescu şi reputaţia de autor dificil, a cărui pagină, încărcată de date, citate şi trimiteri, oboseşte pe cititorul obişnuit. // Nimic mai fals. Personalitatea exuberantă a savantului, spiritul său ludic, umorul şi capacitatea de a-şi crea mai multe puncte de vedere într-o problemă în care mai toţi vedem o singură rezolvare, talentul său dramatic şi forţa expresivă fac din lectura eseurilor sale adevărate bucurii pentru sp­ritul oricărui intelectual”. Alexandru Ciorănescu nu-şi propune să demonstreze nimic. Nu vrea să convingă pe nimeni că are dreptate. El se reîntoarce spre subiecte aparent bătătorite. În permanenţă simte că mai există must în fructele uscate. Citatul ales ca motto de Lilica Voicu-Brey îşi găseşte cu desăvârşire ilustrarea în Eseuri europene: „Întotdeauna e posibil să spui mai mult, mai bine sau măcar altfel”, afirma Ciorănescu. Profesorul nu caută cu obstinaţie diferenţa, originalitatea exage­rată şi uneori stearpă, precum I. Negoiţescu ori Vla­dimir Streinu, ci adoptă atitudinea ba­rocă a unui dubito cartezian. Astfel, eseistul se distanţează de locurile comune.

Selecţia efectuată de editor pune în evidenţă două teme fundamentale, pe care niciun istoric literar nu le poate ignora: timpul şi imaginaţia. Paginile adunate sub titlul Forma timpului constituie o propedeutică despre reprezentările grafice ale relaţiei trecut-prezent-viitor. Dependentă de spaţiu, imaginea timpului oscilează între cerc şi linia dreaptă. Ceea ce nu înseamnă, în opininia lui Alexandru Ciorănescu, că ar exista într-adevăr deosebiri între ciclicitatea temporală – de orgine indobrahmanică – şi curgerea unidirecţională de la un primum movens către un punct terminus, de inspiraţie iudeo-creştină. Exegetul îşi formulează observaţiile într-un stil „spaţial”, ieşit din orbita terestră: „Această apocatastază, această revenire la punctul de plecare seamănă în chip straniu cu un cerc închis, adică cu imaginea decrepitudinii şi a ruinei progresive a creaţiei. Această idee este implicită mai ales în direcţia coborâtoare a timpului, care este căderea în păcat. Ea pare mai dură şi mai disperată decât în căderea ciclică: catastrofa finală este definitivă şi anulează orice iluzie orientată către vreo regenerare posibilă. Ea este, desigur, răsplătită prin posibilitatea unei ridicări care va fi o răscumpărare, o scala coeli cu toate promisiunile ei strălucite; dar este un pariu de tipul «cine pierde, câştigă». Mişcarea acestui timp nu este a săgeţii care urcă, ci mai degrabă a rachetei care câştigă în înălţime ceea ce pierde în greutate. Greutatea pe care o pierde este întreaga mate­rialitate a vieţii, cu toate cele promise pe pământ” (p. 56). Eruditul Alexandru Cioră­nescu este, în ultimă instanţă, un artizan al analogiilor imprevizibile, al enun­ţurilor care împrospătează viziunile închistate, al jocurilor de cuvinte. Integrarea timpului în geometrie reprezintă dovada unei lucidităţi îngrozitoare: „De fapt, teama de infinit, sau mai exact de infinitul finit al individului, este tot atât de veche ca şi umanitatea. Nu putem decât să scăpăm teroarea sub care stăm: timpul circular fiind simbolul închisorii veşnice, linia dreaptă e singurătate şi neant” (p. 61).

Cel mai bun eseu din volum mi se pare Mitul Atlantidei, o abilă şi subtilă demontare a mecanismelor „literare” prin care Platon a reuşit să transforme într-o psihoză căutarea acestui tărâm. Ciorănescu îl consideră pe discipolul lui Socrate în primul rând un scriitor, un creator de naraţiuni exemplare, de paradigme. Comentatorul încearcă să deceleze gândirea filozofului chiar din interiorul acesteia. Iar dacă Platon porneşte întotdeauna de la date generale pentru a ajunge la particularizări, interpretul trebuie să descopere dialogul care s-ar afla la temelia celorlalte – Timaios şi Critias –, în care sunt istorisite mărirea şi decăderea atlanţilor. Ciorănescu socoteşte că „în alt dialog, în Republica, care e pro­babil puţin anterior celorlalte două, se stabilesc bazele filozofice ale celor două dialoguri care au urmat […]” (p. 86). Alegerea poate părea un pic forţată şi din pricina faptului că Alexandru Ciorănescu modifică retroactiv optica despre semnificaţiile acestui „prim” dialog. Raţionamentul său e simplu. Din moment ce Atlantida a pierit, deoarece locuitorii ei şi-au pierdut virtuţile, înseamnă că Republica nu are deloc trăsături idea­lizate: „Utopia lui Platon e în realitate o contra-utopie” (p. 87). Asamblată astfel, argumentaţia merge în direcţia acreditării opiniei că relatările referitoare la Atlantida compun o pildă negativă. Platon n-a făcut decât să actualizeze Ideea într-o ficţiune „adevărată”: „Dispunem totuşi de date suficiente pentru a putea afirma că e vorba de o parabolă [Critias, n.m.]. Autorul ei a explicat cu destulă claritate că mitul sau basmul, dacă e plauzibil, e cel mai bun mijloc de învăţământ. Plauzibil înseamnă convingător. A spus şi Platon că, pentru a admite anumite adevăruri, prima condiţie e să credem în ele” (p. 91).Modeste sub raportul dimensiunilor şi neîncărcate de trufia vreunui răspuns de nezdruncinat, Eseurile europene dezvăluie un entuziasm critic nealterat, un exeget care se întoarce fără osteneală către lecturile fundamentale.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul