Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dezamăgiri de cucoană metafizică

        Sorin Lavric

Cu timpul nu mai citim decīt cărţile de care simţim că ne leagă o minimă afinitate interioară. Trebuie să fie īn ele ceva care să ne semene pentru a putea să le străbatem pīnă la capăt. Altminteri, fără liantul unei īnrudiri subterane, deschiderea cărţii aduce cu vizita īntr-un muzeu părăsit: ne plimbăm pe culoarele lui ca printr-un spaţiu vacant, fără putinţa de a ne regăsi īn incinta goală. Calea cea mai sigură de a-l face pe cititor să se simtă īnrudit cu autorul este să i se pună la īndemīnă sentimente sumbre. O tristeţe, o dezamăgire sau o īnfrīngere sunt experienţe universale, la care oricine rezonează spontan. Īn schimb, a etala bucurii şi a cīnta triumfuri īţi īmpuţinează simţitor numărul de cititori dispuşi să te īnţeleagă.

 Claudiu Soare se numără printre autorii de īntunecată umoare scriitoricească. E genul de intelectual introvertit, īnclinat spre ruminaţii amare şi meditaţii cenuşii, pătrunse toate de un neplăcut sentiment al neīmplinirii. Nevroza metafizică e un compendiu de adagii gravitīnd īn jurul certitudinii ratării. Autorul e o natură reflexivă care are elementarul tact de a nu plīnge  de tot īn public, practicīnd un gen de lamentaţie de nivel īnalt: īn loc să se vaite de absurditatea vieţii, reflectează fin şi nuanţat pe seama naufragiului aceleiaşi vieţi. Şi fiindcă are profunzime şi expresivitate, cititorul nu are cum să nu simtă acea mimină afinitate lăuntrică de care vorbeam la īnceput. Te simţi solidar cu Claudiu Soare īn virtutea unui pact nostalgic, īncheiat īn numele unui declin general. Şi te regăseşti īn paginile cărţii, graţie sfīrşelii molipsitoare pe care meditaţiile ei o emană: „Crize de lehamite tot mai dese, contemplare īn gol şi tot mai īndelungă neputinţă, refuzul intim de a mai da curs vreunei idei, intuiţii, proiect, timpul se scurge obiectiv, nu mai are nici o putere asupra mea, nu mă simt obligat să-i acord nici un conţinut, nici o īmplinire“ (p. 46).

Probabil, Claudiu Soare nu are nici funcţii publice şi nici slujbe bine plătite, dovadă tonul de letargie incurabilă cu care īşi umple paginile. Pe de altă parte, nu te poţi īmpiedica să nu-l bănuieşti de dorinţa de a fi compătimit sau măcar pomenit cu īnduioşare. E o etalare prea evidentă a căderii, ca autorul să nu spere la reacţii admirative. „Cu nervii la pămīnt trăiesc luciditatea neīmplinirii. Toate rīndurile astea se vor alinia īn uitare, umilite de indiferenţă. Cīnd voi crăpa, nu voi spune că mă despart de viaţă, voi spune doar că am īnţeles īn sfīrşit sensul despărţirii de cel ce am fost. Miracolul singurătăţii este prietenia cu dezolarea, īn care aştepţi sfīşiat să ţi se confirme īnfrīngerea. Şi dacă nu cunoşti prea bine bucuria de a trăi, măcar să ştii ce īnseamnă minciuna, ca să īţi poţi măcar preciza vina“ (p. 53).

A fi cu nervii la pămīnt e o stare care nu poate să nu impresioneze, dar care şi-a pierdut de mult aureola de raritate artistică. Cum toţi am trecut prin clipe cīnd am simţit că nervii clachează, senzaţiile autorului nu conving decīt atunci cīnd sunt exprimate cu har. Singurul defect pe care i-l poţi imputa e că vrea să facă impresie estetică exploatīnd o stare cu totul lipsită de virtuţi estetice. Cīnd te simţi ratat şi cu viaţa irosită, nu-ţi mai arde de puzderia de adjective plastice cu care īţi descrii starea. Cu alte cuvinte, e prea multă colo­ratură retorică īn frazele lui Claudiu Soare ca să fie atīt de disperat pe cīt vrea să pară: „A scrie nu e un act de forţă, este mai degrabă nestăvilita incontinenţă a unui gen de resentimente īnfumurate faţă de viu, o lipsă de īnţelepciune rudimentară, somatică, un gest de contestare mofturoasă a temeiurilor, cu nimic superioară asumării naturale a vieţii, este un act de deturnare a evidenţei, iar īn adīnc expresia neputinţei de a trăi. De aceea, majoritatea celor care scriu joacă pīnă la sfīrşit comedia martirului“. Fireşte, Claudiu Soare nu face parte din această categorie, chiar dacă fraza de mai sus e o emfatică curgere de expresii golite de sens. Şi totuşi, īn marea lor parte, īnsemnările din Nevroza metafizică au acurateţe şi claritate, molipsindu-te cu tonurile lor de elegie ploioasă. Autorul pare să nu cunoască soarele verii şi optimismul primăverii, doar răcoarea toamnei şi īntunecimea iernii. O atmosferă de croncănituri de corb şi de alămuri ru­ginite īi domină dispoziţia, preschimbīndu-l īntr-o fire me­ditativă de esenţă funebră. E ca şi cum cu o mīnă şi-ar săpa groapa, iar cu cealaltă ar mai adăuga o notiţă īn jurnalul declinului personal. Pe scurt, o voluptate de a poza īn jupuit de viu şi o paradă a suferinţei rīvnind după aplauze īn surdină. Să ne īnchipuim un suferind care īşi pune laţul de gīt, strīngīndu-l pīnă la sufocare, pentru ca apoi, īncepīnd să ago­nizeze, să slăbească in extremis strīnsoarea pentru a mai nota două gīnduri ce-i veniseră īntre timp. După cīteva strīngeri şi lărgiri alternante ale frīnghiei, spectacolul suferinţei pare regizat sau, īn cel mai bun caz, cosmetizat.Dar, dincolo de inerenta undă de īmpopoţonare cu chinul īndurat, Claudiu Soare e un martor onest şi acut al supliciilor prin care trece. Are suficientă sinceritate ca să fie verosimil şi vrednic de a fi urmat īn īnsemnările lui. Şi ca toate textele mustind de căderi, vertijuri şi afaniseli, lectura Nevrozei metafizice are un efect reconfortant: te simţi īntremat şi īncrezător după atīta procesiune de decepţii studiate. „Nu mă interesează īnfrīngerea decīt ca odisee divină a omului. Restul este exasperare de cucoan㓠(p. 79). Atunci şi Claudiu Soare suferă de cochetării de cucoană, drapate īn melancolii de corb metafizic. Dar un corb cu substanţă şi cu destulă miere īn plisc.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul