Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Veşti bune: a nins!

        Constantin Stan

Voi spune şi eu asemenea fotbaliştilor-filozofi care justifică o înfrângere: „adversarii noştri şi-au dorit mai mult victoria”. Adică, vezi, Doamne, ăia nu au avut nimic în plus pe teren faţă de ei, nu le-au fost superiori, doar aşa la capitolul voinţă au stat mai bine. Aşadar, în meciul cu feroezii, noi ne-am dorit mai mult victoria. În rest, zău că nu am văzut o prea mare diferenţă! Ba chiar, fără cele două gafe ale portarului lor de 39 de ani – să le trăiască, păcat că a ieşit la pensie şi nu ne va mai ajuta şi în preliminariile, calificările, întâlnirile ce vor urma, pentru că sunt sigur că ne vom mai întâlni cu ei pentru că, de aici înainte, România-Insulele Feroe va fi un derby al marilor orgolii precum Anglia-Germania! –, ne-am fi mulţumit cu un egal, echitabil şi simetric în goluri. Cele două goluri marcate cu capul – şi de noi, şi de ei – au fost frumoase, clare şi în cel mai pur stil ama­toristic. Celelalte două boabe ale noastre au fost cadourile portarului feroez, căruia i s-a dus mingea printre picioare (la golul lui Apostol) şi căruia acelaşi obiect i-a scăpat din mână (la cel al lui Mazilu). Sper să ne fi purtat şi noi frumos cu el şi să-i fi făcut cadou, de retragere, o carpetă d’aia, din Europa, cu „Răpirea din Serai”!

După o aşa victorie, lui Răzvan Lucescu i-a revenit glăsciorul şi ne-a dat numai veşti bune; suntem în grupa a doua valorică pentru următoarele calificări, deci el şi-a atins unul dintre obiective, România a avut un parcurs bun, meciul cu sârbii (0-5!) fiind doar un accident. Îi mai dau eu o veste bună: a nins! Sincer, mă aşteptam la un gest de orgoliu şi de responsabilitate: să îşi anunţe demisia. Mai întâi că România nu a jucat sub comanda lui Lucescu jr. mai nimic. Au fost meciuri proaste, urâte, chinuite, plictisitoare! Am văzut o echipă obsedată de a închide jocul, de a se apăra precum turcii la Plevna, Rahova şi Smârdan, murind pe redute succesive, numai să nu ajungă ăia prin careul nostru. O echipă bătrână şi ca vârstă, şi ca joc, cu oameni poate harnici, dar tare mo­destuţi. Din cei 47 de jucători rulaţi în diverse stadii de pregătire şi meciuri nu avem niciun câştig, nicio certitudine care să ne spună că se iveşte acel jucător indispensabil de aici înainte Naţionalei. Păi, Panin, Mara, Galamaz, Goian, Rădoi, Apostol, Maftei, Coman înseamnă viitorul echipei naţionale?! Ăştia, săracii, mai au puţin şi-i vor trimite familiile cu de-a sila la echipele lor de club ca să mai ia şi luna aia salariul! Cei mai tinerei – la noi, tineri sunt cei de peste 23 de ani – au intrat deja pe făgaşul plafonării fără de întoarcere. Poate şi modul constipat al antrenorului de a gândi o partidă de fotbal le-a pus o gheară în gât şi-un pietroi de picioare, însă nu văd nici în Varga, nici în Andrei Cristea – deşi au potenţial – viitoarele staruri ale Naţionalei. Când nu ţi-ai prea făcut loc la echipa ta de club şi te-au dat cu împrumut pe colo şi pe colo (cazul lui Andrei Cristea) ori te face conducătorul tău de club minge de ping-pong, te antrenezi pentru divizia B şi apoi trebuie să joci în Liga Campionilor (cazul lui Dacian Varga) – e greu de crezut că a crescut în tine valoarea precum aluatul în care s-a pus drojdie din belşug! Toată lumea se lamentează că nimic nu vine din urmă! Am urmărit meciurile de la turneul final al Campionatului Mondial U20. Puteam să ştiu, şi fără echipamentele tradiţionale ale naţionalelor, după stilul de joc, care e Brazilia, care e Germania, ba chiar care e Costa Rica sau Ghana. La noi, ceea ce nu e Naţionala mare nu prezintă interes nici pentru jucători, nici pentru conducătorii fotbalului nostru, nici pentru antrenori uneori. Singura motivaţie a jucătorului român de fotbal o constituie până la urmă doar Naţionala mare. Apatie, dezor­ganizare, fiecare joacă după cum îl taie capul, fiecare antrenor aşază echipa de tineret după cum se pricepe sau după obiectivul imediat. Decât participări de-astea, doar ca să nu fim excluşi din forurile europene, mondiale că nu avem naţionale de juniori sau tineret –, mai bine lipsă. Sau – şi mai bine – curaj! Curajul de a-i promova în grup la Naţionala mare şi de a nu-i plafona în brambureli cu Letonia (1-5) sau victorii fără glorie (3-0, cu clienţii noştri feroezi). Sunt mulţi tineri talentaţi, în jur de 19-20-21 de ani, pe care, dacă voia să reconstruiască echipa, Lucescu jr. ar fi putut să-i cheme şi să-i pună să joace în meciuri cu miză sau în meciuri de orgolii – fraţii Costea şi Găman de la Craiova, Bicfalvi de la Steaua, Torje, Dragoş Grigore de la Dinamo, Scutaru, Latovlevici, Curtean de la Timişoara, Ştefan Radu de la Lazio, ca să dau nişte nume care îmi vin rapid în minte. De ce să nu-i responsabilizezi atunci când nu mai ai ce pierde, de ce să nu faci un nou grup pentru Naţionala României atunci când vezi că vechiul grup s-a destrămat, s-a plafonat şi înăcrit în nopţi pierdute şi mahmureli de 3-4 dimineaţa? În forma lui cea mai proastă, îl aduci pe Adrian Cristea doar ca să aibă Mutu tovarăş de şpriţ şi de femei? Îl iei pe Andrei Cristea, altfel jucător bunişor, dar care deocamdată are un păcat fundamental: ca atacant nu dă goluri! De ce nu atunci Bud? Lăsându-l afară din lot pe Florin Costea, suportându-i şi încurajându-i aerele de vedetă lui Mutu, Răzvan Lucescu a dovedit că nu poate fi pedagog, ci doar un suflet mărunţel care nu poate trece de idiosincrazii şi nici de cumetrii! De-aia zic că singurul gest onest ar fi fost să îşi afirme public incapacitatea de a reconstrui Naţionala României şi să renunţe.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul