Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Folia clasamentelor

        Constantin Stan

Pe tot parcursul unui an, dar mai ales in finalul său, se porneşte o goană nebună după clasamente. Nu cred că rămāne ceva neierarhizat. De la cele mai mari scandaluri la cele mai frumoase funduri, de la cel mai bine plătit (actor, sportiv etc.) la cea mai sexy femeie (cel mai sexy bărbat), de la cel mai bun sportiv la cea mai trăsnită idee, totul se pune īntr-o ordine care produce bucurii, frustrări, idoli, glorii de-o clipă sau eternizānd clipa. Toate se supun aceleiaşi reguli: aleatoriul, toate au aceeaşi consecinţă - efemeritatea. Dar lumea continuă să fie īnnebunită după clasamente.

Uneori, clasamentele se īntocmesc pe baza unor criterii cantitative: īncasări, număr de spectatori sau de cititori, performanţe cuantificabile (număr de goluri marcate, metri săriţi īn lungime sau īnălţime). Dar, chiar şi acestea au doza lor de relativism şi ne arată că deseori comparăm măgarii cu merele. Cum poţi compara un record realizat īn urmă cu cāteva decenii cu unul realizat īn zilele noastre? Calităţilor umane li s-au adăugat tehnici şi tehnologii care au făcut poosibilă performanţa de-acum. Sau cum poţi compara vānzările din urmă cu o jumătate de secol cu cele din această eră a globalismului? Īn aceste cazuri, clasamentele ne pot vorbi despre o anume dezvoltare a ramurii respective, invitāndu-ne automat la īntrebări privind viitorul: pānă unde se poate ajunge. La astfel de īntrebări răspund adesea oamenii de ştiinţă prin simulări pe calculator, prin calculări ale parametrilor calitativi şi cantitativi, prin studii de piaţă. Mă fascinează şi mă angoasează, pe rānd sau simultan, cercetările astea ştiinţifice. Mă fascinează prin doza lor de optimism şi de īncredere īn capacitatea umană de a se autodepăşi, mă aruncă īn panică, pentru că īntrevăd īn ele şi un vārf care, la un moment dat, nu va mai putea fi depăşit. Mă gāndesc atunci dacă omenirea va avea īnţelepciunea să accepte că există o limită īn toate şi se va īmpăca reīntorcāndu-se la cele obişnuite, nemaifiind obsedată să īşi depăşească propriile limite. Hiperbolizez un pic doar: probabil că pragul absolut al vānzărilor de carte se va atinge cānd toţi locuitorii planetei vor achiziţiona un volum abia apărut. Nici nu va conta că unii sunt sugari, că alţii nu ştiu să citească! Sunt 6, 7, 10 miliarde de oameni pe planeta asta, vinde, domnule, 6, 7 sau 10 miliarde de exemplare! Bun, le vinde şi atinge un prag absolut. Ce urmează după aceea? Ai calculat greşit şi ţi-a mai rămas un exemplar? Cu i-l vinzi? Cel mai probabil, īl vei pune īntr-o navetă cosmică şi vei porni cu el prin spaţiu să īţi extinzi piaţa de carte pe la marţieni, saturnieni, venusieni sau alţi amatori de lecturi pămānteşti. Dacă şi acest record va fi depăşit, succesul va fi, īn primul rānd, al tehnologiei care a putut mări piaţa de carte şi abia mai apoi al autorului!

Ce ne facem īnsă cu clasamentul care confundă percepţia colectivă cu valoarea īn absolut (dacă ea va putea fi vreodată cuantificată)? Onest ar fi să atragem atenţia asupra publicului care a stabilit că X sau Y sunt cei mai… dintre, evident, cei mai… Un ziar se lăuda īn urmă cu ceva vreme că este preferatul romānilor īn proporţie de 76 sau 78%, nu mai contează cifra exactă. Numai că sondajul fusese realizat de o revistă, aparţinătoare aceluiaşi trust, cam cu acelaşi profil. Aşadar, corect, rezultatul trebuia citit īn felul următor: 76 sau 78% din cititorii revistei X preferă ziarul Y. Alteori, nuanţele sunt mai subtile: cānd īn structura respondenţilor ai 28% cu studii primare (pānă īn şi cu opt clase), 27% cu treapta īntāi de liceu sau o şcoală profesională şi doar 11% cu studii universitare, poţi spune că topul reprezintă opţiunea unui public care percepe īntr-un anume fel valoarea. Cei 11 la sută nici nu ştiu de ce mai sunt luaţi īn sondaje, pentru că ei, matematic, nu şi-ar putea impune niciodată preferinţele şi preferaţii. Institutele de sondaje nu au stabilit aleatoriu proporţia respondenţilor: asta este configuraţia Romāniei. Atunci, īnsă, iniţiatorii unor astfel de clasamente, dacă ar fi oneşti, ar trebui să spună verde īn faţă: astea sunt preferinţele romānilor, astea sunt valorile publicului romānesc din acest moment, aşa percep romānii valorile, nicidecum să ni le prezinte ca pe topuri ale elitelor. Una este popularitatea, alta este valoarea, una este percepţia valorii, alta este valoarea īn sine. Şi mai delicată sau mai bulversantă chiar şi pentru un cunoscător al domeniului este ierarhizarea de autor, aşadar, una care aşază subiectivitatea īn aprecierea calităţii de după cāteva perdele de catifea obiective. Au apărut cinci, şase istorii ale literaturii romāne īn ultima vreme. Nu interesează că unele pornesc de la origini, altele sunt istorii parţiale. Vom suprapune numai părţile comune, adică ale literaturii contemporane. Ce se găseşte īntr-una nu se află īn alta, ierarhiile nu prea coincid sau nu se prea pupă unele cu altele. Fiecare are propria listă de valori. Un cititor care vrea să īşi facă o părere ar trebui să le aibă īn casă pe toate. Asta ar īnsemna vreo 7-8.000 de pagini (format mare!) şi vreo douăzeci de kilograme de carte, dacă nu ceva mai mult. Dacă ajustăm puţin, dacă le punem de acord īn cei cāţiva autori cu care toate sunt de acord, tot am avea o istorie a literaturii romāne de vreo cinci mii de pagini şi vreo 15 kilograme. Ar fi, să zicem, o istorie completă, dar ce ne facem cu judecăţile de valoare? Pe ele cum le compatilizăm? Facem un clasament! Asta e soluţia!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul