Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Moartea actorului Pompiliu Iordache

        Dumitru Radu Popescu

 

 

Piesa se dedică lui Dumitru Constantin

FLORINA:(schimbă apa din vaza în care se află câţiva trandafiri. Soneria, la intrare. Bucuroasă, Florina aproape aleargă, în vârfurile picioarelor, să deschidă uşa. Soneria insistă) Vin!... Vin!... (deschide uşa) Dumneata?!

BALABAN: Am văzut lumina aprinsă şi-am vrut să te salut!... (zâmbind) Deranjez?!

FLORINA:Nu...

BALABAN: E cineva... înăuntru?!...

FLORINA:Nu... Pofteşte!... Aşteptam... pe cineva...

BALABAN: Nu pe mine!...

FLORINA:Pe Pompiliu Iordache...

BALABAN: A, da!... Prietenul meu...

FLORINA:(surâzând)... aproximativ!

BALABAN: Nu... Prietenul meu de-o viaţă! Ne-am început... meseria la... circ! El jongla!... Pot să iau loc?... (Florina îi face semn că da) Da... (nu se aşează pe scaun) Mersi!... Jongla, măsluia... lucrurile... Magician! Făcea obiectele să dispară, da, da, numai moartea nu a fost în stare – şi nici acum nu e în stare! – s-o facă să dispară!... Avea un număr trăsnet: ,,Bufonul şi Moartea“... Voia să... umple scena cu un fum alburiu, prin care Femeia bătrână – Moartea, să... moară!... Nu reuşea decât s-o facă nevăzută... Ca, în finalul numărului, ea să apară zâmbind cu toată gura ei plină de dinţi stricaţi... Era ceva... oribil!

FLORINA:Oribilul... îngrozea spectatorii, dar îi făcea şi să râdă!... Mai ales... Când o bătea el – Bufonul! – pe Cumnata Moarte pe burtă şi-o întreba: ,,Tot nu te-ai săturat, mătuşă?“

BALABAN: L-ai văzut... la circ!?... Asta a fost acum... 2000 de ani, soro! (surâzând) Succese de doi bani, de circ, trecătoare!... Ei, nu prea trecătoare, dacă acum, când el are!... Câţi ani are, soro? Ei, trecem!... Da, doar că şi în teatru – minune! – el transforma spectatorii în ce voia el să fie, ca să aibă succes: în nişte turme de aplaudaci fericiţi!

FLORINA:Nu-l iubeşti!...

BALABAN: Nu-l înghit!... Dar nici el nu mă înghite... Suntem chit! Când m-a decorat preşedintele Băsescu... Ordinul de Cavaler, cunoşti!... Da, Iordache a recitat unor cunoscuţi ,,Bismargueuri de falsă marcă“... Eminescu, nu?... (recită, surâzând)

,,Excelenta, beizadeaua

Cu mândrie poartă steaua

Ce cu stimă v-a fost dată

C-a putut a fi licheaua

Ce la rus ş-aplecat capul

Şi la turc a-aprins luleaua“...

(surâde, în timp ce la uşă se aude soneria: bing-bang!)

Ci în loc de ştreangul care

Se cădea, i-au dat cordeaua...

(Florina deschide uşa)

‘Nalte ţări e-onoare mare

Decoraţia şi steaua...“

POMPILIU IORDACHE: (intrând) Domnul Balaban!... Ce surpriză plăcută!...

FLORINA:Era în trecere... I-am spus că vă aşteptam să... repetăm piesa...

BALABAN: Chiar dacă nu mi-ar fi spus, măcar atâta ştiu şi eu că actriţele mereu repetă... piesa...

FLORINA:E vorba de piesa ,,Moartea lui Moise“...

BALABAN: O, da... ,,Moartea lui Moise şi moartea lui Iuda“... Două piese... în una singură, două vieţi... exemplare... (surâzând) Ce piese jucăm noi, mereu?... Aceleaşi piese – de când e lumea: despre golani şi sfinţi, despre eroi şi târfe, despre sacrificiu pentru ţară – oh, oh! – şi despre bătăliile date pentru binele personal!...

POMPILIU: Mă aşteaptă taxiul!... Am zis să mă aştepte... Poate nu erai acasă...

BALABAN: Rămâi, plec eu!... Eu n-o să repet... piesa!...

POMPILIU: Revin peste o jumătate de oră, o oră... Trebuie să-l aştept la gară pe un... prieten!... A fost înrolat în Legiunea Străină!...

BALABAN: Lasă-l, se descurcă el! Zău, e un pretext pueril... ca să pleci!...

FLORINA:Vă fac un ceai!... (dispare în bucătărie)

BALABAN: Un ceai de tei, Florina, fierbinte!... (lui Pompiliu) Mă trata cu ceai fierbinte, spunându-mi că inima mea e rece – un sloi de gheaţă într-o galaxie de ger!... Dar inima ei cum e?... (surâde) Nu m-a convins niciodată că e fierbinte, pe scenă, vreau să spun – dar în pat, da, da!... Cu ea – în braţe, desigur! – toate stelele se aprind, bade!... Şi galaxia noastră răcoroasă se umple de lumină, bade! Mă asculţi? Natura memoriei tale – sunt sigur! – o să-mi înregistreze trăncănelile, chiar fără voia ta!... Da, ea, cu absurda lumină a lumânării – istoria!... (râde reţinut) Are nişte teorioare şi... metafore riscante, de fostă centuristă de mahala, dar în relaţiile cu bărbaţii nu se teme de... inconsecvenţe!... O femeie pe care o poţi iubi pe părţi, sărind dintr-o parte în alta... Da, te poţi desfăta cu ea pe sărite... Pe felii! Da, sigur, e o fată fermecătoare... Farmecele ei însă nu duc nicăieri!... Nici la producerea unor... pruncuţi, care să te lege de ea prin pensie alimentară, nici la tragedii... N-o să se sinucidă niciodată, ca Julieta, pentru o iubire pierdută!... (apare Florina cu trei căni de ceai pe o tavă) Te lăudam!

FLORINA:Sunt sigură!... Căci – tu, cunoşti problema, Balabane! – niciodată n-am putut să-mi satisfac poftele sexuale fără măcar un strop de iubire! (lui Pompiliu) Bei două guri de ceai – şi pleci!... Da, cele mai mari actriţe sunt cele care ştiu să mimeze orgasmul!...

BALABAN: (lui Pompiliu) Ţi-am spus că are teoriile ei personale?... (Florinei) Spune-i şi chestia aia cu menirea actorului!... (Florina îl priveşte rece şi reintră în bucătărie) Cică rolul actorului e... naiv: să-i pedepsească pe proşti, pe hoţi – şi să-i aline pe cei cu inima curată şi pe nevoiaşi!... (spre uşa de la bucătărie) Închide televizorul, scumpo, că uruie noii politruci de-mi sparg timpanele!...

FLORINA:(revine cu o cană de ceai în mână) Am aflat de la televizor c-a apărut un fel de carte!... ,,500“... E vorba despre cei 500 de miliardari români care deţin o treime din averea României!... Mă întristez!... Ar trebui ca numărul lor să scadă!... Au prea puţin pământ... în ceruri!... Da, dacă am împărţi cerul României în trei, o treime ar fi al celor 500 de miliardari! Restul din cei 22 de milioane de românaşi ar putea să-şi ia fiecare o bucată din cele două treimi de cer ce le-a mai rămas!... Cine poate spune precis câţi kilometri pătraţi are cerul României? După ce-o să aflăm... o să ne dăm seama câte hectare de cer, sau hălci de cer, le va reveni celor 500 inşi geniali ai României!... Şi vom putea spune şi câte... hectare de cer le-a mai rămas proştilor! Adică nouă! (lui Balaban) Sau tu nu eşti prost!... Da, chiar, ţie ce bucată de cer ţi se cuvine?... Am auzit că Dorinel Ionuţ Sărăcilă are 7800 de hectare de pământ!... Iar bietul Niculiţă Fărâmiţă are 1603 case!... Ăstora li se cuvin locuri mai mari în cimitire!... Nu?...

POMPILIU: (lasă cana pe tavă şi o şterge pe uşa de la intrare) Revin!...

BALABAN: El nu se-amestecă în cestiuni politice!...

FLORINA:N-a fost în niciun partid, n-a fost nici lider de sindicat, a refuzat orice formă de putere şi de umilinţă...

BALABAN: Credea – şi mai crede şi azi! – în nulitatea idealurilor oamenilor!... Avea...Puterea Artei, vreau să spun... Ştii când m-am certat eu ultima oară cu acest muţunache? Când a vrut să monteze ,,Întoarcerea tatălui risipitor“ într-un cimitir, care să devină un fel de bâlci, de piaţă publică, unde să se pupe, înfrăţiţi, lăcrimând, toţi cei ce l-au trimis la moarte pe cel aşteptat în sicriu!... Care îşi risipise zilele pentru averea şi gloria lor, într-un război caraghios, de peste mări şi ţări... Caraghios, pentru ei! Da, un cimitir – şi în locul unei tragedii, o farsă! O varză! Pompiliu e şi el o... varză! Să-l aştepte, într-un cimitir – iarmaroc pe Godot-izbăvitorul, cum ţi s-ar părea? Dumnezeu – o farsă, un mort-Dumnezeu, aşteptat de nişte caraghioşi! L-am concediat!... Pe Iordache! M-a dat în judecată – şi prin pilele unor jurişti-manelişti m-a doborât!...

FLORINA:Astâmpără-te, să nu faci infarct, aici, şi doctorii şi procurorii să spună că eu, cu muşchii şi hormonii mei ţi l-am provocat!...

BALABAN: Eu sunt un moş Bozdrângă, da?... Actorache!... Iar tu te-ai îndrăgostit de gloria mea!... Cândva!... Şi eu n-am avut atâta minte... să te trimit la plimbare! Doamne, ce prostie, să mă... înfund, eu – cândva! – îndrăgostit până la urmă, în... vârsta tragică a adolescentei Florina!... Actori împuţiţi, nu vă mai îndrăgostiţi de juncane! Te-am învăţat toate... dedulcirile sexuale, măgarul de mine! Hormonii!... Şi instinctele... erotice au explodat – nebuneşte! – în tine, făcându-ţi pulbere adolescenţa!...

FLORINA:Vai, minoră fiind, am ajuns o târfuleană cu experienţă majoră!

BALABAN: Şi eu... din stăpânul inelelor – şi al tău! – am ajuns sclavul tău caraghios! M-am făcut de băşcălie, iartă-mă!

FLORINA:Nu mi-am dat seama când n-am mai respirat... cu tine.. acelaşi aer! Când respir aerul cu alţii, sunt cu gândul la tine, Moş Bozdrângă!

BALABAN: Vai, vai, vai, tu eşti manelista inimii mele de gheaţă!... Şi cât de mult te-am iubit!... Încă din acel Octombrie, când ne-am cunoscut la Piatra Neamţ, sub Pietricica!... Octombrie, Buncărelul! Luna când turmele trec spre locurile de iernat! Liceistele şi studentele... oferă actorilor nişte înmiresmate servicii – clipe romantice de amor, care le scot pe ele din suferinţa adolescenţei!...

FLORINA:Ce mi-ai spus la poalele Pietricicăi?

BALABAN: Ce?...

FLORINA:(imitându-l pe Balaban cel de la poalele Pietricicăi, îi cade în genunchi) Brumărelul, iubire, vine cu brume, cu trecerea aerului spre iarnă...

BALABAN: (cu umor) Începe să brumărească!

FLORINA:Se strâng strugurii, legumele... Vine ziua de Sân-Medru, sau Sâmedru, după Moşii de toamnă – când se pomenesc morţii!

BALABAN: Văleu!

FLORINA:Când se-mpart oale la moşi!... Se aprind focuri, se strigă

,,Hai la Focul de Sâmedru

C-a tăiat popa iedul

Şi dă de mâncat la toţi

Ca să aibă şi cei morţi“...

BALABAN: Se aprind lumânări pentru copiii nenumiţi, adică pentru cei... lepădaţi...

FLORINA:(ridicându-se în picioare) Ei, aşa, cu vorbe-n dungi, cu momele, m-ai pus în pat, mişele!... Şi apoi, încă elevă fiind, m-aţi distribuit în Ofelia, domnule Balaban! Da, aveam părul lung, ondulat!... Arătam ca o proastă, gata să înnebunesc din iubire! Ceea ce, în realitate, nu era cazul cu mine! În inocenţa Ofeliei!... În scena când e pusă de tatăl ei să-l ispitească pe Hamlet, fără ca ea să-şi dea seama de ce fusese trimisă cu adevărat înaintea Prinţului – faptul că Hamlet nu recunoaşte scrisorile pe care i le trimisese, ba mai mult, în criza sa ca de isterie o trimite la mănăstire, e un semn că Prinţul şi-a pierdut minţile!... E prima dată când... nebunia apare în castelul de la Esinor!

BALABAN: Mă duc să fac un duş, Ofelia!

FLORINA:Aşa mi-ai spus când m-ai adus la tine în hogeac, după spectacol... Du-te!

BALABAN: Am transpirat, e vară!...

FLORINA:Du-te... (Balaban intră în baie, lăsând uşa întredeschisă) Da, Ofelia a crezut că iubitul ei şi-a pierdut minţile din pricina preafrumoaselor şi preaiubitelor cărţi pe care le-a citit! Aşa mi-a spus regizorul, care juca şi rolul Prinţului... Polonius voia să-i demonstreze regelui Claudius că Hamlet şi-a pierdut minţile din iubire pentru Ofelia...

BALABAN: Scumpo, nu vrei să mă dai cu săpun pe spate?... Ca altădată, scumpo! Da, ştiu, Claudius nu... rezonează la... opinia majordomului... Hai, vino!...

FLORINA:Ofelia însă pare sigură că nebunia Prinţului vine din... lectura cărţilor!

BALABAN: Aşa ţi-a spus Pompiliu, regizorul... Hai, el a plecat ca să nu mai vină înapoi!...

FLORINA:Pompiliu mi-a mai spus că în acest... punct... am putea face o paranteză: sminteala lui Alonso Quijote – dragul Don Quijote! – chiar de la cărţi se trage!...

BALABAN: Norocul meu e că nu citesc, soro, cărţi!... Decât cărţile cu popi şi aşi!... Hai, vino, vino!...

FLORINA:Prinţul nu acceptă viaţa aşa cum vor să i-o arate Polonius şi regele!... Dar nu caută adevărul în cărţi, ca să descopere ceea ce pare imposibil, ca fratele să-şi ucidă fratele, pentru a deveni rege şi stăpân peste patul Gertrudei...

BALABAN: (apare în pragul uşii în halatul de baie al Florinei) Da, scumpo, Prinţul caută adevărul şi frumosul în viaţă... Asta e nebunia lui, alta decât a Spaniolului... (soneria, la intrare) Vai, n-o fi cumva nevastă-mea!... (se închide în baie) Nu m-ai văzut!...

FLORINA:Îmbracă-te!... N-o fi doamna Balaban!...

BALABAN: Doar n-o fi popa – cu Boboteaza!

FLORINA:(soneria) Deschid... (se îndreaptă spre uşa de la intrare. Deschide) A, domnul Pompiliu Iordache!... Poftiţi!...

POMPILIU: Văd că te bucuri foarte tare!...

FLORINA:Da... (tare) E domnul Pompiliu, prietenul dumneavoastră!...

POMPILIU: (văzându-l pe Balaban apărând în uşa de la baie – în halat) Vai, Balabane!...

BALABAN: Ce-ai păţit?!...

POMPILIU: Te-am văzut aşa... Vă rog să mă scuzaţi... (dar Florina parcă nu-l aude – şi intră în bucătărie. Lui Balaban) Parcă eşti cam trist!...

BALABAN: Da... Un coleg de liceu... s-a sinucis!

POMPILIU: Vai, avea vreo boală?...

BALABAN: La creier?... Nu, era sănătos tun! Dar i se părea că îmbătrânise prea tare şi-şi pierduse...

POMPILIU: Ce?!...

BALABAN: Forţa...

POMPILIU: Forţa?!...

BALABAN: Forţa de seducţie adolescentină!...

POMPILIU: Cum îl chema?...

BALABAN: Pantelimon...

POMPILIU: Nu-mi aduc aminte de el...

FLORINA:(venind din bucătărie cu o oală cu sarmale) Nu-l am pe lista mea!...

BALABAN: Era un bărbat generos... Mereu îşi oferea dragostea... Şi le... le dezvăluia adolescentelor fermecătoarele mistere ale sexualităţii... Conducea o Fundaţie de ocrotire a inocenţei...

FLORINA:Dumnezeu să-l ierte... (arată ce-a adus) Sarmale!... Merge un şpriţ? Merge?... (intră în bucătărie)

POMPILIU: Să mă spăl pe mâini... (intră în baie)

BALABAN: (în uşa de la bucătărie) Pantelimon... nu există! Trebuia să-i spun ceva... Conversaţia e mama politeţii...

FLORINA:(vine cu sticla cu vin) Halatul!... Dă-l jos!...

BALABAN: E în baie... specimenul!... (Pompiliu iese din baie) Scuzaţi!... (intră în baie)

FLORINA:Erai formidabil în Hamlet!... Asta vorbeam cu Balaban!...

POMPILIU: Desigur!... Despre Hamlet, nu despre Pantelimon!... Pantelimon nu există– e o glumă veche... a actorilor prinşi meditând în... halate de damă!...

FLORINA:(toarnă vin în pahare) Da, îi spuneam lui Balaban ce mi-ai spus atunci... Că Hamlet... (apare Balaban, din baie, încheindu-şi nasturii de la cămaşă)... da, pune faţă în faţă iraţionalitatea lumii ieşite din ţâţâni cu dorinţa de... claritate a Stafiei rigăi Hamlet! (lui Balaban) Asta-ţi spuneam...

BALABAN: Da...

FLORINA:Hamlet pune în cumpănă întrebarea sa – A fi sau a nu fi? – cu tăcerea lumii!

BALABAN: Desigur... (ciocneşte paharul cu Pompiliu)

FLORINA:(ciocneşte paharul cu Pompiliu, apoi ciocneşte paharul cu Balaban) Drept pentru care, în final, vine răspunsul... ce vrea să spună că după atâtea întrebări... şi după atâtea crime oribile – restul e tăcere! (pune sarmale în farfurii) Crimele puse la cale de Claudius imită haosul... Totul e... pentru a desfiinţa orice ordine raţională...

BALABAN: (mâncând sarmale) Desigur!...

POMPILIU: N-am fost la gară, am fost până la sediul noului teatru particular ,,Dionisos“... M-au scos din rolul pe care l-am visat în ultima vreme!... Au zis că sunt bătrân, expirat!... Mâine o să mă plângă cu lacrimi de sânge! Aiurea, o să vrea să arate cât preţuiesc ei Arta adevărată!... Cât de sensibili sunt ei!... Poimâine o să mă uite cu desăvârşire, ca pe George Constantin, Mihăilescu-Brăila, Cozorici, Amza Pelea, Leopoldina Bălănuţă...

BALABAN: Să te duci la... ,,Dionisos“ şi să-ţi revendici rolul! Să-ţi asumi, adică, un fel de destin potrivnic, bade! Dar ce rol voiai să joci?

POMPILIU: Rolul unui... mort. Al unui ins condamnat la moarte, care ştie că nu mai are nici o scăpare!

BALABAN: Aha!... Dionisos... care e beţia, farmecul vieţii!... Mortul... tău, ca şi Ciobănelul, din ,,Mioriţa“... Jucai în vreo nuntă... închipuită?... Vreo... existenţă metafizică, bade, care pentru tine era o... o realitate?... (Florinei) Nu, nu, pentru duşmanii Păcurăraşului moartea lui era o realitate... Îi înţeleg pe cei de la ,,Dionisos“, pe tine nu te înţeleg!... Nu ţii cont de cererea pieţei!... Găseşte şi tu o piesă mai legată de zilele noastre!... Uite, ceva cu ţigani!... Dinică şi Moraru nu simt nici o jenă să joace într-un serial cu ţigani!... Banul e, vorba ta, religia lui Iuda, cel mai genial apostol!... Nu mă asculţi, plec... Pa! Bine, nici eu nu ţi-am acceptat la teatrul nostru... de stat, piesa cu... Mă înjuri?

POMPILIU: Da...

BALABAN: Dă-mi voie să-ţi spun că e o tâmpenie... să joci rolul unui mort! Ce să faci acolo, bade, în pământul în care vrei să te retragi? O să simţi fluturii cum se aşează pe pământ, pe pălăriile mireselor? Să te întâlneşti cu personajele pe care le-ai interpretat? Cu Hamlet, Isus?... Dacă acolo regele Lear e chiar mort-copt? La fel Don Quijote... şi toţi inşii pe care i-ai întrupat?... Dacă o să dai de o singură făptură vie, şoarecele ce trăieşte în biserica din cimitir şi mănâncă anafură şi colaci? Şi ce-o să faci când te vei întâlni cu toţi actorii morţi, cu Leopoldina Bălănuţă, Ionescu-Gion, Raluca Zamfirescu, Fiscuteanu, Leahu, Dina Cocea, Mercus, Mihăilescu-Brăila?... O să puneţi în scenă, sub pământ, poate chiar piesa ,,Moartea actorului Pompiliu Iordache?“ Să vă ia naiba! (iese trântind uşa)

FLORINA:Nu e ce-ai crezut!... I-a fost cald, a făcut un duş... Atât!

POMPILIU: Desigur!

FLORINA:Dacă... eram şi eu în baie... (pune vin în pahare. Ciocneşte paharele) Şi ştiam c-o să... revii... Să nu-ţi faci o părere proastă despre mine!...

POMPILIU: Nici vorbă!...

FLORINA:(surâzând) Chiar când intru singură în baie am o părere bună despre mine!...

POMPILIU: Adică?...

FLORINA:Dacă intru cu cineva sub duş am o părere şi mai bună despre mine! Hai, vino, vei avea prilejul să vezi o frumuseţe desăvârşită!... (surâzând, deschide uşa de la baie) N-ai nici o obligaţie!... N-o să-ţi cer să te-nsori cu mine, ca să-ţi moştenesc locuinţa!... Nu te jena, nu încerc să găsesc vreo splendoare în trupul vreunui bătrânel!... Dar tu nu eşti bătrân!

POMPILIU: Eu sunt un moşneguţ!

FLORINA:Sting lumina în baie...

POMPILIU: Florina...

FLORINA:Nu te mai alinta, n-ai venit la mine să repetăm o piesă cu personaje biblice!

POMPILIU: Ba da!

FLORINA:Mă crezi proastă? Nu vrei să mănânci nişte cârnăciori?... Nu-mi place să mă culc cu un actor flămând! Hai, îmi place să fiu adorată... goală!

POMPILIU: Doar n-o să mă baţi dacă nu intru cu tine în baie?

FLORINA:O, Doamne, am crezut, când mi-ai călcat pragul prima oară, că l-am apucat pe Dumnezeu de picior! Marele Iordache, Dumnezeul Iordache mi-a adus un coşuleţ cu struguri şi s-a aşezat cu mine la masă! Parcă amuţisem de fericire! Parcă mă aflam într-un nor de ceaţă, într-un nor al timpului, înmiresmat!... Iar maestrul nu-mi ştia nici măcar culoarea ochilor!

POMPILIU: Îmi uitasem ochelarii în maşină... dacă ţi-am spus că ai ochi albaştri!

FLORINA:Am ochi verzi!

POMPILIU: Ei, aşa cum apărusei pe plajă, după spectacolul de la ,,Neptun“...

FLORINA:... sub lumina blândelor stele!...

POMPILIU: ... da, păreai o statuie de sare... splendidă...

FLORINA:Albastră! O splendidă femeie nesărată! Ce ţi-a spus Balaban?... ,,Uite-o pe Florina! Ea şi-a descoperit pe malul mării de pe întinsul litoral feminitatea – intrând într-o stare extatică!“ El m-a pasat... maestrului Iordache!

POMPILIU: Nu-i adevărat...

FLORINA:A zis, l-am auzit: ,,Florina îşi exprimă frust dorinţa carnală... Îi place – apoi! – să mănânce o ciorbă de burtă! Şi-o ia de la început... cu şirul întâlnirilor ei esenţiale cu tine!... Are o vitalitate neostoită!“

POMPILIU: Aşa a zis Balaban?!

FLORINA:Da, ca să scape de mine! Şi a mai zis că... ,,Florinei nu-i place să vorbească în timpul problemei!... Ea iubeşte... realitatea subînţeleasă!“...

POMPILIU: Aşa a zis, măgarul?!

FLORINA:Fix aşa! ,,Pentru ea iubirea este o experienţă prezentată în termeni autentici!“...

POMPILIU: Adică?!...

FLORINA:(imitându-l parcă şi mai caricatural pe Balaban) ,,Adică înjură de mamă... dacă nu e mulţumită!...“

POMPILIU: Înţeleg...

FLORINA:(aproape cu vocea lui Balaban) ,,Nu-i plac bârfele... şi tot ce este urâţit de istorie... Şi nu-i plac toţi cei care nu fac dragoste Marţea – spunând că Marţea sunt trei ceasuri rele! Da, dar dacă ai sânge în instalaţie, nu contează cele trei ceasuri rele – doar ziua e întreagă, nu stă în cele 3 ceasuri rele, mai ai la dispoziţie 21 de ceasuri bune!“ (veselă) Hai, nu mai sta pe gânduri, intră în rânduri!...

POMPILIU: Eu am crezut că mă inviţi la tine ca să repetăm piesa despre... Moise şi Iuda...

FLORINA:Eu am crezut că vii la mine ca bărbat!

POMPILIU: Dorinţa ce mă cuprinde – ca să fiu sincer! – e... îmbolnăvită de teamă: dacă boşorogul din mine nu va mai fi la ... înălţime?! Ceea ce este aproape sută la sută posibil!...

FLORINA:Poate vrei să spui probabil!... (îl mângâie pe frunte) Hai, te ajut eu, bade! (surâzând) N-ai luat viagra?

POMPILIU: Am spus, în glumă, că iau, dar n-am luat niciodată...

FLORINA:Lângă o femeie să nu spui niciodată niciodată!

POMPILIU: Nu vreau să mă fac de râs – cu viagra cu tot!

FLORINA:Încercarea moarte n-are!... Repetăm – până izbutim!... Nu mă iubeşti deloc?!

POMPILIU: Mă mulţumesc să te iubesc aşa... privindu-te, ca pe o fantasmă!...

FLORINA:Te iubesc, genialule...

POMPILIU: Probabil pentru talentul meu actoricesc!... Dar una e una şi alta e alta...

FLORINA:Dumnezeu...zeii... ţi-au dat... un geniu actoricesc nemuritor!...

POMPILIU: A mai fost un caz!...

FLORINA:La Galaţi?!

POMPILIU: O, nu, în Grecia de altădată!... Unul, da...a dobândit nemurirea, dar nu şi tinereţea!... Repetăm?... Zău, nu mă umili!... Mai ales că uneori inventăm... geniul altora...Şi nu-i mai vedem paloarea, sudoarea rea, tremurul mâinilor, neputinţa... Sunt bătrân, Florina...

FLORINA:Te alinţi, vrei să te bag cu forţa în pat?...

POMPILIU: Cunoaşterea propriei slăbiciuni este trivială! Şi e groaznic să încerc... să te iau în braţe când ştiu cum se va sfârşi totul – cu un fâs!

FLORINA:Curaj, bade!

POMPILIU: Mai bine să repetăm piesa pentru care m-ai invitat la tine... ,,Moartea lui Moise şi moartea lui Iuda“... Vezi, ciudat, Moise ştia dinainte că va muri!... Asta înseamnă că Dumnezeu i-a dictat toate cele cinci cărţi, de la începutul Bibliei, în care se afla şi... moartea lui Moise!

FLORINA:Moise îşi povesteşte propria moarte! E o scenă cumplită!

POMPILIU: E o scenă... senină, zic eu. Mai dificil e cu Iuda!... Poate că trădarea lui Isus şi-ar fi pierdut orice sens – dacă Iuda ar fi ştiut că o să se spânzure!... N-a ştiut! Sau crezi că sfârşitul lui Iuda, în ştreang, e aşa, un semn, o lecţie pentru viitor, un fel de a pângări... infinitul?... S-au poate... l-au spânzurat?...

FLORINA:Cine?

POMPILIU: Apostolii!... Sau cei care i-au dat banii, ca să nu-i trădeze şi pe ei?...

FLORINA:Sau el... ars de steaua neagră în care simţea că intră, bade, şi-a sfâşiat ultima lumină sfântă din el, pentru a se cunoaşte pe sine?... El... sau altcineva, cine-l alunga din propria sa viaţă, bade?

POMPILIU: Autorul piesei nu ne spune precis!... Dar pe mine cine mă alungă din... anii mei?... Aud?... Totuşi, draga mea, aş vrea să aflu din vreme dacă am murit sau ba!... Ca să nu mă fac de băşcălie!

FLORINA:Cu sfânta asta nebunie neghioabă... sigur o să mi se facă milă de tine şi am să te chem în dulcele meu pat! Hai, maestre, fă-mă celebră, dă-ţi ultima suflare lângă sânii mei dalbi! Sau nu-mi spui mie ce-mi spui?!... Matale interpretezi ultimele replici ale lui Iuda, înainte de a se spânzura? Pe cine-ai trădat?... Pe mine, pe matale?... Nu fă cu mine pe Iuda, că nu scapi de gura mea dulce, bade!

POMPILIU: Parc-ai fi o oglindă de gheaţă! Mă uit în ochii tăi şi mă îngrozesc cât de prost pot să fiu!

FLORINA:Pentru că Iuda e trist? Pentru că apostolii sunt atât de naivi, încât fără Isus se văd ca o turmă clandestină tânjind să intre în Paradis!? Poţi trăi, Iuda, şi fără prietenia apostolilor, dar fără arginţi nu se poate trăi! Asta e biblia lui Iuda?! Nu vrei să-i mai vezi pe aceşti speriaţi linguşitori, trădători care vor fi numiţi apostoli credincioşi, datorită singurătăţii tale? Actori, martiri, revoluţionari ai credinţei... ăştia o să te linşeze cu invidia şi ura lor!... Doar tu, Iuda, cu puterea necruţătoare a minţii tale conştiente de puterea ei ai avut curajul să cobori în tine – în ceea ce, peste sute de ani, un bărbos vienez va numi subconştient!... (moare de râs, aruncând peste dormeză foile ce le luase de pe un dulăpior) Hai să fim serioşi, maestre! Dacă mintea dumitale se uită acum în subconştientul matale ce vede? Mă vede pe mine? Nu poate?... Simţi... vezi... că-ţi ţâţâie fundul c-aş putea să nu te mai încălzesc la sânul meu cel dulce!... Ce ură există între impulsurile tale... subconştiente, bade, şi teama, răceala... conştientă care te opreşte să îndrăzneşti să pui laba pe posteriorul meu, ca să nu rişti să te faci de baftă – dacă te voi arunca pe uşă afară! Mintea ta e atât de scârbită de... simţurile tale obscure, care uită că eşti boşorogea... (îl mângâie pe frunte) Mint? Vreau să te enervez, să te excit cu vulgaritatea mea... orală?... Bine, repetăm... Moartea lui Moise! Ce cutremurare, ce nori de fum, ce lumini... ce fenomene fizice... groaznice... se petrec pe muntele Sinai – nu pe muntele lui Venus, bade! – înainte de... vorbirea dintre Dumnezeu şi Moise! Trebuie să-mi bâţâie fundul de frică şi inima să-mi palpite de bucurie că voi auzi Cuvintele Domnului! Moise era o femeie, bade! Cum să joc această scenă, maestre?... ,,Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; şi se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, şi tot muntele se cutremura puternic. De asemenea şi sunetul trâmbiţei se auzea din ce în ce mai tare...“ (manevrează o casetă, oprind sunetele etc.) Nu trâmbiţele, sunetele, nu!... Ci Slava Domnului va încununa vorbirea lui Moise cu Dumnezeu... Cum să joc aceste clipe de har, eu, Moise, maestre?... ,,Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului... Chipul Slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor...“ (pauză scurtă) Sărută-mă! A, te gândeşti şi la ziua a şaptea, a Facerii, când Domnul s-a odihnit?... Nu?... Bine, sărută-mă, ca să simţi dulceaţa gurii mele!... Hai, uită că joci rolul lui Iuda, şi eu uit că sunt Moise!... (râde) Vezi, pe muntele Sinai Dumnezeu nu e o vrajă!... Moise vede norul de foc, vede lumina, aude glasul Domnului!... Credinţa lui Moise nu e o vrajă, nu e ceva imposibil!... Nu e ceva abstract!... Nici iubirea mea faţă de matale nu e ceva abstract, absurd, imposibil... (surâde) Te pipăi şi strig: ,,Exişti!“ Hai, îndrăzneşte... Eu sunt... o halcă de carne, iar matale eşti... eşti ceva real, nu fantasma unei târfulene!... (Pompiliu se ridica de pe scaun şi parcă vrea s-o tulească pe uşa de la intrare) Stai!... Hai, pipăie, bade... înmiresmata explozie a sânilor mei!

POMPILIU: Ce humăr ai, Florino!...

FLORINA:Ca un pendul... magic... vei bate dintr-o parte în alta a inelului meu dulce, ca dintre răsăritul şi apusul soarelui vei bate... Ca din adâncul timpului spre spuma clipei de azi... Şi mă vei străpunge şi cunoaşte ca pe ursita ce ţi s-a dat... Ca să simţi tot ce este văzut şi mai ales nevăzut... Raiul de Răsărit în Raiul de Apus, Raiul de Nord şi Raiul de Sud.... Raiul câinelui, raiul bibilicii, raiul iasomiei... Cu zeul fericirii, mădularul...

POMPILIU: Vrei să devii penibilă?...

FLORINA:Nu, eu din suflet!...

POMPILIU: Nu-mi mai freca urechile...

FLORINA:Crezi că-ţi fac vrăji?...

POMPILIU: Nu, ai humor, te distrezi...

FLORINA:Nu!... Să nu spui că sunt o... centuristă!... Ţi-a zis Balaban că la mine vei... întâlni o lipsă de... pudibonderie, o sinceritate... modernă, hormonală?!...

POMPILIU: Nu te mai juca!...

FLORINA:Nu mă joc!...

POMPILIU: Draga mea, degeaba o să-mi întind... hoitul de moşneguţ peste tine, n-o să-ţi pot stinge focul din sânge...

FLORINA:Bine spus... focul!...

POMPILIU: Mădularul meu... sec mai mult o să te enerveze, zău!

FLORINA:Măcar limba ta o să-mi mai potolească fierbinţelile... Hai, fă-mă să dau în clocot... Măcar înjură-mă! Spune-mi iapă, nu sta înlemnit, ca un ciot, bade! Vacă, vacă, vaca Europa!... Ţi-e frică de neputinţa anilor tăi, spune!... Păi de asta te-am chemat la mine, ca să te vindec!

POMPILIU: (surâzând) Da, ca să întineresc!

FLORINA:Eu să fiu zeiţa tinereţii, bade! Hai, intră în rolul tău de armăsar zeiesc...

POMPILIU: Gata cu glumele, gata cu joaca, plec... Dragă, lângă izvorul... cu apă vie mă cutremură setea... Şi nu pot nimic!... Degeaba mă prinzi de mână, degeaba mă mângâi pe ceafă şi-mi săruţi sfârcul urechilor mele reci!... Sângele meu parcă e atins de otrava... rece... a anilor mei bătrâni, Florina – şi nu te poate ferici în niciun fel, Florino! Neputinţa mea mă sperie şi mă umple de milă faţă de mine, Florino! Simt cum mă chircesc, da, cum mă... micesc – şi numai glasul rămâne din mine, ca dintr-un greier... Cri-cri!

FLORINA:Mă iei la mişto, bade?

POMPILIU: Scumpo, plec... zău... Mărul cel dulce, scumpo, placa mea dentară mă opreşte să-l gust! Ce stare cumplită: să ai totul şi să n-ai nimic!... Să fii degeaba viu, dacă nu eşti bărbat – şi eşti cu semnul zămislitor cocoşat de neputinţă, adormit, parcă atins de somnul cel de veci!

FLORINA:Eu am crezut că vii la mine ca bărbat!...

POMPILIU: Eu am crezut că mă inviţi să repetăm piesa despre!... (iese pe uşa de la intrare)

FLORINA:Doamne, ce jale, a murit carnea în el, a murit sângele în el!... Dragul meu Pompiliu Iordache a fost... alungat din el, din sângele lui, din memoria lui... Să te ia dracul, maestre, mi-ai stricat noaptea!...

Fragment

(Din volumul Epistola către Englezi în curs de apariţie la Editura Scrisul românesc)

 

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul