Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vremea ruginei

        Sorin Lavric

E vremea declinului, e timpul sfīrşelii. Vă recomand cu insistenţă o plimbare prin unul din parcurile sau cimitirele din apropierea casei. Nu atīt ca să vă faceţi un bilanţ lăuntric, ci ca să contemplaţi natura. Să simţiţi descompunerea vegetaţiei şi farmecul ei muribund. Nu, nu vă speriaţi: n-am dat īn mintea babelor, nu sufăr de depresie autumnală şi nici de vreun acces de melancolie subită. Nu vreau decīt să vă īmpărtăşesc gustul unei experienţe pe care e păcat să nu o savuraţi singuri, pe īndelete şi fără grabă. Dar cum cinismul cronic care ne macină minţile a căpătat proporţiile unui sindrom naţional, şansa ca un īndemn de promenadă tomnatică să fie ascultat e mi­nimă, unde mai pui că poate da naştere atītor interpretări:  căci ce poate fi mai vetust, mai nefiresc, mai rupt de realitate, mai pătruns de sentimentalism dulceag decīt să le ceri oamenilor să privească coroana copacilor şi culorile lor, rupīndu-se un răstimp de la corvezile zilei? Priviţi oamenii mergīnd pe stradă: melci tīrīndu-se silnic cu capetele īnfipte īn asfalt.

Să ne īnchipuim un sunet de corn răsunīnd īntr-o viermuială de intersecţie citadină, cerīndu-le cetăţenilor īntreprinzători să se oprească din agitaţie spre a ridica ochii spre cer. La fel ar suna o invitaţie de rătăciri silvestre. Căci sunt īndemnuri care cīntăresc cīt o insultă prin aluzia inoportună pe care o conţin. Le dai de īnţeles semenilor că īi priveşti ca pe nişte spectre teleghidate care, pierzīnd darul contemplaţiei, şi-au cultivat organul fascinaţiei mediatice. Astfel de spectre, cīnd ies pe stradă, nu văd nimic, prinşi cum sunt īn reţeaua de imagini care li s-a impregnat īn memorie.

Şi totuşi, oricīt de desuet ar suna īndemnul unei plimbări pe aleile unui parc, nu vă costă nimic să-l urmaţi. Dacă o veţi face, vă veţi alege cu două lucruri: mai īntīi, veţi săvīrşi indirect un gest de frondă faţă de idioţenia crescīndă a lumii īn care trăim. Sunt clipe cīnd nu poţi scăpa de obtuzitatea civilizaţiei decīt refugiindu-te sub crengile castanilor sau sub bolţile platanilor. Pesemne că ţine de o fatalitate a naturii umane ca, īn momentele de mizantropie, să simtă nevoia de a se refugia īn peisaj. Ne vindecăm de oameni īn mijlocul naturii. De aceea, aceluia care a obosit să mai creadă īn ei i se poate recomanda o cură de vegetaţie tomnatică şi, cīnd spun asta, nu am nici cea mai mică intenţie să fac glume sau maliţiozităţi gratuite. E un privilegiu să ştii să-ţi supui sufletul cromoterapiei pe care frunzele ne-o administrează pe gratis īn lunile acestea. Īn plus, ceaţa, răcoarea, negura timpurie şi aerul pătruns de umezeală grea, toate se adună ca să te schimbe pe dinlăuntru.

Īn al doilea rīnd, veţi fi părtaşi la frumuseţea īn eclipsă a vegetaţiei din zilele acestea. E perioada cea mai prielnică pentru un astfel de spectacol, cu atīt mai mult cu cīt e destul de scurtă. Nu va dura decīt două-trei săptămīni şi apoi toate frunzele vor cădea, lăsīnd nişte siluete scheletice să se iţească pe fundalul unui cadru gol, bun de umplut numai cu regrete tardive. Pīnă atunci īnsă, miracolul stă sub ochii noştri. E vorba de o creştere pe seama unui declin, e sublimul vegetaţiei surprins īn chiar momentul stingerii ei. E īnălţarea de dinaintea căderii, e măreţia sugerată de apropiata moarte.

Īi compătimesc pe cei care nu au simţul naturii şi nici obsesia ei. Există un farmec al toamnei a cărei savoare o alterezi de cum īncerci s-o evoci, căci, ca toate experienţele care nu pot fi transmise, gustul lor nu poate fi redat cu fidelitate, ci doar sugerat. Nu ştiu dacă aţi observat, dar frunzele, cīnd ruginesc, nu mai foşnesc. O īnţepenire le īntăreşte nervurile, preschimbīndu-le īn limbi de clopot fixe. Īn schimb, ajunse jos, ele scot, sub apăsarea tălpii, un scīrţīit surd de cocoloş uscat. Apoi, felurimea culorilor te duce cu gīndul la o mīnă nevăzută care le-a potrivit dozajul. E o migală de farmacist preparīnd reţete magistrale cu ajutorul nuanţelor de colorit din frunze, rezultatul fiind o paletă de tente cromatice pe care un pictor, ca să le reproducă, ar avea nevoie de o instrucţie sisifică, dar mai ales de o inspiraţie de geniu. O pestriţătură cu nimic agasantă, cu atītea pete sīngerii şi boabe verzi, cu atītea muchii galbene tivite de un cenuşiu rece. O consistenţă aspră de profiluri zimţate şi o īnfăţişare roasă de ruine vegetale. După două alei străbătute, te simţi vindecat şi poţi privi lumea cu altă dispo­ziţie. Cīnd părăseşti parcul, ai senzaţia că ai trecut printr-o operaţie de chirurgie plastică, la capătul căreia poţi respira din nou.

Şi mai este un amănunt: e o prejudecată să credem că toamna ne inspiră neapărat melancolii de sumbră tonalitate intimă. Īn realitate, firile cu adevărat sensibile abia acum trăiesc un entuziasm deplin. O bună dispoziţie căreia nu-i poţi găsi o explicaţie decīt īn senzaţia de sublim pe care aceeaşi natură, aflată īn pragul morţii, o emană īn jur. De aceea, nu īnţeleg cum cineva poate fi posac sau astenic toamna. Acum e vremea revelaţiilor şi a tresăririlor profunde. Iar pentru spiritele literare e vremea apogeului. Cine trăieşte exclusiv printre semeni nu poate fi inspirat, şi cum e o datorie esenţială să-ţi pīndeşti clipele de inspiraţie, fuga īn natură e salvatoare. Escapada poate avea o greutate mīntuitoare. O jumătate de oră petrecută pe aleile unui cimitir te īncarcă cu mai multă filozofie decīt un tratat de scorţoasă alură doctrinară.Să mai spun atunci că toamna e prin excelenţă un anotimp romantic? Abrutizarea sarcastică a lumii acesteia nu-ţi mai īngăduie asemenea elementare oftaturi cīmpeneşti. A vorbi despre toamnă īn ton exaltat aduce cu o ilicită avīntare, ba chiar cu o reverie de fantast inadaptat. Căci faci figura unui lunatic care a nimerit īntr-o hală de concasat fiare vechi: totul crapă īn jur, iar tu cauţi reverberaţii subtile şi sedimentări amare. De aceea, doar o inadecvare totală la spiritul epocii mai poate da naştere unor astfel de reverii bucolice. Şi totuşi, vă doresc o ploaie măruntă care să vă īnfioare la propriu şi o seară ceţoasă care să vă zgribulească, vă doresc răcoare īn nări şi adieri friguroase īn pielea obrajilor. E īn ele mai multă voluptate decīt īn toată gama de senzaţii tari la care ne invită ispitele lumii.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul