Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cerul īnstelat īn māna noastră

        Ana-Maria Nistor

Nu mai concep viaţa fără horoscop. El e direcţia, reperul meu de fiecare zi. Nu ies din casă fără să ştiu exact cu cine se află Mercur īn conjuncţie, nu semnez acte fără ca Jupiter să fie bine aspectat. Īnainte nu eram aşa. Trăiam la īntāmplare, īntr-o lume īn care stelele aveau funcţie estetică şi, eventual, rol de lanternă. Dar, de cānd cu astrologii noştri talentaţi şi bine televizaţi, am īnceput să īnţeleg īn ce constă influenţa astrelor.

Uite, de pildă, azi Saturn iese din Fecioară, unde a stat doi ani, şi intră īn Balanţă. Totodată, Venus este retrogradă, Pluton īn Capricorn face trigon cu Soarele īn Scorpion, iar Luna īn Berbec merge īn gol pānă la ultimul pătrar. Asta e foarte important. Luna are o importanţă majoră asupra afectivităţii noastre, a mareelor şi, īn special, a femeilor. Am īnvăţat de la Neti Sandu care horoscopeşte īn fiecare dimineaţă, la PRO TV, īncă de cānd s-a īnfiinţat postul. E o bucurie s-o auzi, drăguţă şi zāmbitoare, printre calupurile de ştiri cu omoruri casnice şi deraieri de trenuri. De altfel, cred că acesta este şi motivul pentru care a rezistat atāta īn trust, dincolo de orice concurenţă şi de atrocităţile care nu ascultă de astrologul din PRO: optimismul. La zodia mea, astăzi, „calm, bună dispoziţie şi īntālniri cu prietenii, probabil la un grătar sau la un film, dacă nu, sigur o călătorie de relaxare afară din oraş, undeva la munte”. Perfect adevărat. Dacă nu mă dobora gripa şi nu mă certam cu prietenele mele (Marte īn cuadratură cu Soarele), sigur aşa se īntāmpla. Hai, toate bune!

Vibraţiile zilei sunt aceleaşi, īnsă interpretarea lor e diferită de la un specialist la altul; astrologia e matematică, dar a pune īn relaţie anumite elemente şi a le interpreta ţine de talent. E poezie, ce mai! O demonstrează īn fiecare săptămānă, de ani buni, „Urania”, pe B1 TV. Doamna blondă, considerată un fel de şef de şcoală previzională, nu ia īn consideraţie doar mişcarea planetelor, ci şi a asteroizilor de lāngă noi. Ca la vechii greci, dacă ai pe Hera ori Cupidon retrograzi, iar pe Ares şi Apollo direcţi nu e bine deloc. N-am īnţeles bine de ce, dar m-am īnfiorat căci mare şi distructivă poate fi invidia divină, iar cu Moira nu te poţi lupta. Afirm asta din experienţă personală. M-am opus, cu toate că Urania mă avertizase, aşa cum face de fiecare dată. E drept că şi aţipeam īn timpul emisiunii, probabil la influenţa lui Neptun. Acum mi-a spus că voi avea parte de conflicte puternice la locul de muncă, luna plină mă agită, aşa că nu e bine să plec nicăieri cu maşina sau cu trenul că e pericol de accidente care, de altfel, sunt foarte posibile şi īn casă, cu aparate electrice. Noroc de gripă, de weekend şi de lipsa de maşină. Īn ceea ce priveşte aparatura casnică, sunt īn aceeaşi situaţie cu Taurii şi Capricornii care, pe deasupra, nici nu şi-au rezolvat nişte probleme legate de trecut, care acum acuză şi le produc un blocaj. Eu mi-am achitat ratele la electrocasnice, aşa că pot spera. Asta īmi place mie la Urania: vede jumătatea goală a paharului ca să te lase pe tine să te bucuri de partea plină. Pe urmă, iar am aţipit puţin (acelaşi Neptun). M-am trezit la timp (Mercur e patronul meu), cānd aplica aceeaşi metodă şi īn cazul previziunilor financiare şi politice. Dacă am asculta-o toţi cu atenţie, acum pe timp de criză şi de campanie electorală, nu ne-am mai speria că euro creşte văzānd cu ochii şi am fi mulţumiţi de rezultatul alegerilor. Mulţumiţi că nu e mai rău, aşa cum spune Urania.

Eu, deocamdată, stau cuminte īn casă, mă feresc de orice obiect care funcţionează pe bază de curent electric şi īmi completez fişa zilei cu informaţii de la Antena 1. La emisiunea de dimineaţă, aflu de la doamna Nicoleta Sfārlefus – astrolog – că agitaţia care, īn principal, ne vine de la Marte īn Leu este influenţată şi de starea vremii īn schimbare, acum din ce īn ce mai friguroasă. Eu, momentan, sunt cam moale de la Lună şi Mercur, adică de la gripă, dar mă gāndesc: oare o fi valabil şi pentru cei din Africa de Sud? Important e că şi natura participă la suferinţele eroului, care pot dura luni de zile, pānă cānd Marte intră īn mişcare directă. La TVR, la emisiunea de prānz a Iulianei Marciuc, „Miezul zilei”, astrologul de serviciu face şi analiza hărţii personale. Dai un SMS cu datele tale de naştere şi, contra a cāţiva euro, primeşti un mesaj care īţi poate schimba viaţa. Chiar dacă afli lucruri la care nu te-ai gāndit, e bine să meditezi la ceea ce ţi se spune, căci astrologii au īntotdeauna dreptate. Eu aştept, conform SMS-ului primit, moştenirea din străinătate unde, deocamdată, nu ştiu să am rude. Dar, la fel, n-am ştiut să-mi aleg meseria, căci se pare că talentul meu stă īn ştiinţele oculte. Dacă stau să mă gāndesc mai bine, s-ar putea să aibă dreptate. De mult am simţit că rezonez cu astrele. De aici nu mai e decāt un pas spre ocultism. Am văzut eu la „Miezul zilei” că toată lumea invitată a avut cāte o experienţă extrasenzorială, o mătuşă clarvăzătoare sau, măcar, ştie să citească o astrogramă. Nu mă miră. Noi, īncă de la Zalmoxis la Genghis-Han, ne-am īndeletnicit cu aceste practici. Ele fac parte din obiceiurile strămoşeşti ale poporului nostru, alături de creşterea viţei-de-vie, de pescuit şi de apicultură. Totul e să ni le amintim şi să facă parte, ca īn vechime, din viaţa noastră de zi cu zi. De aceea, nu īnţeleg de ce oamenii dispreţuiesc horoscoapele şi, totuşi, toată lumea le urmăreşte?! O fi de vină Mercur īn Berbec īn cuadratură cu Pluton. Stelele să fie cu voi!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul