Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Revista revistelor

        Gelu Negrea

Bătăi au fost, bătăi sunt încă!

 

Două articole din sumarul numărului de săptămâna trecută al revistei Cultura ne-au reţinut atenţia în mod deosebit. Primul, semnat de Andrei Terian, este un text bun cu un titlu prost: O plastografie (G. Călinescu, N. Iorga şi Ileana Vrancea) – ambiguu, sugerând exact contrariul conţinutului articolului. Ce înţelege orice om cu mintea la purtător citindu-l? Că toţi sau măcar unul din cei trei au comis un fals în acte publice ori au falsificat ceva – un document, semnătura de pe un document, act sau lucrare, fiindcă asta ne spune DEX-ul că înseamnă vorba asta proastă, plastografie. Când colo, ce să vezi? Nici pomeneală de aşa ceva. Articolul lui Andrei Terian este o extrem de documentată şi pertinentă punere la punct a unor alegaţii ale Ilenei Vrancea care, în eseul monografic Aristare şi bietul Ioanide, îl acuză pe G. Călinescu de subtilizarea unor idei şi concepte puse în circulaţie întâiaşi dată pentru prima oară la noi de Nicolae Iorga. Dar, şi dacă ar fi fost aşa, nici măcar asta nu se cheamă plastografie. Eventual, plagiat, ceea ce este totuşi altă culturală mâncare de peşte.

La fel de interesant este şi textul lui Bogdan Duca Despre intelectuali. Toţi intelectualii – un cam prea categoric, însă deplin îndreptăţit pe ici, pe colo şi anume în punctele esenţiale, rechizitoriu la adresa categoriei de cetăţeni menţionaţi în titlul articolului. Chiar dacă mulţi se pot simţi vexaţi de asprimea tonului şi verdictelor lui B.D. care tulbură apele oglinzii narcisiste în care intelectualii îşi contemplă de multe ori chipul luminos, cea mai potrivită reacţie din partea lor ar fi nu dezavuarea autorului, ci o mult mai cuminte şi mai lucrativă cădere pe gânduri. Ea n-a dăunat nimănui, niciodată.

 

Un captivant interviu cu recenta laureată a Premiului de excelenţă Prometheus, poeta Ileana Mălăncioiu, realizează în ultimul număr al României literare Lucia Negoiţă. Dialogul evocă scriitori şi reînvie întâmplări care au marcat destinul literar al unei autoare situată ferm în prima linie a liricii româneşti de ambe sexe. Rememorările sunt străbătute în permanenţă de luciditatea uşor amăruie, dar şi de generozitatea care îşi pun inconfundabila pecete pe toate rarele descinderi în spaţiul public al Ilenei Mălăncioiu.

 

Semnalăm, de asemenea, „marginaliile esenţiale” pe care le dedică Rodica Binder ediţiei din acest an a Târgului de carte de la Frankfurt şi al VI-lea episod din foiletonul lui Mircea Mihăieş Primul Faulkner.

 

Dintr-un posibil ciclu Bătăi au fost, bătăi sunt încă, Dumitru Hîncu oferă o secvenţă din viaţa literară românească de acum optzeci de ani: înfruntarea contondentă dintre Păstorel Teodoreanu şi Ion Călugăru, acesta din urmă molestat oarece de coautorul piesei Rodia de aur jucată la naţionalul bucureştean pe care I. C., cronicarul dramatic de la Cuvântul n-o lăudase îndeajuns (mă rog, ăsta e un fel de a spune: de fapt, o cam luase la mişto, dar – nota bene – îndreptăţit şi argumentat!).

Morala: nimic nou sub soarele alb al pustiului etic din literatura mioritică...

 Din mensualul editat de I.C.R. se detaşează dosarul J.D. Salinger sau perversitatea inocenţei la care contribuie, în afara lui Mircea Mihăieş, coordonatorul grupajului, Marcel CornişPop, Romina Fischer, Dana Chetrinescu şi Dana Crăciun precum şi eseul despre femeie al lui Sorin Lavric Eumenida vegetală plin de observaţii subtile şi de formulări aforistice, multe dintre ele frizând paradoxul: „Profunzimea unei femei se măsoară după gradul de inadecvare la realitate...”; sau: „...Femeile cu pretenţii organizatorice sunt deviate de la menirea esenţei lor, lipsite fiind de puterea de a fecunda imaginaţia bărbaţilor”; sau: „Pentru un ochi obsesiv, femeile cu efect răscolitor au cel mai adesea o înfăţişare nespectaculoasă sau stinsă”; sau: „Fizionomia somnului este urâtă” etc., etc.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul