Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sampling istoric şi presiune asupra prezentului

        Bogdan Ghiu

La 1 noiembrie 1928, acum 81 de ani, cānd īncepea să emită Radioul naţional, acest fapt reprezenta un multiplu act de modernitate: un pas decisiv, puţin analizat, īn modernizarea societăţii romāneşti. Şi nu era vorba doar de o modernizare formală, de drept, „īn sine”. Prin chiar modul īn care era conceput, Radioul era o instituţie modernă, deci un agent de modernizare practică, efectivă.

Asupra acestui aspect – mediatic – al modernizării Romāniei s-a insistat, īnsă, prea puţin, pānă īn prezent, īn studiile istorice. Continuăm să concepem modernitatea şi modernizarea īntr-un mod, poate, pre-modern, ne-modern, anti-modern. Modernitate īn­seamnă şi media. Dimitrie Gusti, unul dintre primii preşedinţi ai Consi­liului de Administraţie al Radio­u­lui (ce vremuri!), definea Radi­oul ca fiind singura instituţie īn stare să satisfacă nişte nevoi pe care doar ea le creează. Gāndire circulară, de piaţă, banalizată şi deturnată, azi, caricatural, de către media comerciale. Căci Gusti vorbea despre nevoi spirituale, educaţionale, deci despre media publice. Pentru o societate modernă, efectiv modernizată, acestea rămān singurele nevoi autentice. Restul sunt pofte mascate īn nevoi şi aţāţate, īntreţinute ca atare.

Duminică, 1 noiembrie 2009, o dată cu lansarea publică a īntreprinderii de digitalizare a arhivei Radioului public (prin digitalizarea īn direct a unui fragment dintr-o conferinţă a lui N. Iorga), ne aflăm īntr-un moment de re-modernizare, de relansare a adevăratului proiect de modernizare a societăţii romāneşti. Avea dreptate Valeriu Rāpeanu atunci cānd spunea, cu acest prilej festiv, că este vorba de o lărgire a Bibliotecii Academiei Romāne. Nu doar scripta manent, ci şi verba manent. Īn sfārşit, printr-un astfel de gest, intrăm īn noua paradigmă actuală. Căci, dacă este adevărat că noile generaţii citesc tot mai puţin, pozitiv, afirmativ, creator, politic este nu doar să deplāngem, fatalist, adică leneş, această schimbare, ci să vedem cum putem să ne adaptăm ei, s-o servim. Ei bine, digitalizarea arhivei Radio reprezintă tocmai un astfel de răspuns proactiv la schimbările epocii actuale: dacă tinerii citesc tot mai puţin, consumānd, īn schimb, tot mai multe documente audio şi video, īnseamnă că digitalizarea arhivei Radio vine īn īntāmpinarea lor, ajutāndu-i să se cultive īn felul lor propriu.

Un tānăr de azi sau de māine va putea s㠄mixeze” trecutul cu prezentul şi să pună, astfel, prin comparaţie, presiune asupra prezentului, manifestările publice ale oamenilor publici actuali nemaiputānd să arate, sub acoperămāntul şi alibiul efemerităţii impus de către media comerciale, oricum. Arhivele romānilor redevin accesibile, public, romānilor pentru ca aceştia să poată compara trecutul cu prezentul, incitānd, astfel, la responsabilitate din partea actorilor prezentului şi refăcānd, prin gesturi aparent an-istorice, de pură alăturare, de pur „colaj” īn sincronie, memoria şi conştiinţa istorică. Relansānd adevărata modernizare a Romāniei.

Cānd cuvāntul viu, social adresat, īn mod radiofonic, de către mari nume ale culturii romāne poate fi pus alături şi comparat cu intervenţiile de azi ale oamenilor publici romāni, poate că aceştia din urmă (de multe ori, şi ultimii) nu-şi vor mai permite orice.

Istoria Romāniei mo­derne, a modernizării Romāniei, redevine, īncepānd de azi, arhivă publică. Căci nu totul trece, din fericire, prin scris, prin modelul venerabil, dar privilegiat īntr-un mod anacronic, dintotdeauna exclusivist, al Cărţii. Iar marii oameni de cultură din trecutul Romāniei erau mult mai moderni, adică mai imaginativ, mai adaptat responsabili, īn modul – popular, nu populist – de a-şi concepe intervenţiile publice, decāt mulţi dintre contemporanii noştri, care umblă, ciocoieşte, cu nasul pe sus, dispreţuind presa şi adaptāndu-se, cinic, pretinsei ei lipse de substanţă şi de memorie, „inferiorităţii” ei categoriale faţă de scris. Nu se rezumau la inerentul exclusivism elitist al scrisului, dar cāntăreau exact, nebagatelizānd-o absolut deloc, aparenta efemeritate invazivă a radioului, acest mediu esenţialmente formativ, edificator (spre deosebire de esenţa manipulatorie a televiziunii, adică a imaginilor, care se pretind adevărate dat fiind că mimetice, reproductive, reproductibile), dacă ne vom aduce aminte că toate legile morale au fost iniţial dictate, poruncite, adresāndu-se auzului, care este īntotdeauna interior, nu văzului, nu lecturii, simţuri ale distanţei ulterioare.Bine conceput, responsabil şi cu adevărat modern practicat, Radioul are toate şansele să devină vocea lăuntrică a comunităţii, a edificării afacerilor comune (nu doar a celor private), a interesului comun.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul