Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Emoţii estetice şi emoţii vitale

        Sorin Lavric

 

Īn genere, nu gustăm suferinţa decīt dacă o putem contempla de la distanţă. E genul de emoţie care nu-şi păstrează virtuţile estetice decīt dacă o vedem la alţii. Dar, de cum se apropie prea mult de noi, reacţia pe care ne-o provoacă e de oroare defensivă. Īntoarcem capul sau īnchidem ochii, spre a fi scutiţi de posibilitatea ca ceva din urīţenia ei să ne molipsească. De aceea, preferăm să privim suferinţa la televizor sau s-o urmărim īn paginile unei cărţi, căci ştim că īntre noi şi suferinzi va fi mereu un interval protector, un fel de cordon izolator care ne apără de riscul contagiunii. Şi cum trăim īntr-o epocă īn care savurăm catastrofe fără să participăm īn vreun fel la ele, cărţile care īncalcă convenţia şi rup cordonul izolator, silind cititorii să simtă de aproape suferinţa, astfel de cărţi alcătuiesc un gen aparte. E vorba de arhicunoscuta şi atīt de cenzurata literatură carcerală. Specificul acestei literaturi nu e de ordin estetic şi nici de esenţă doctrinară, ci specificul ei e de tipul emoţiilor vitale. Eşti brusc cuplat la o galerie de atrocităţi, īn faţa cărora toate reflexele intelectuale ale lecturii nu-ţi mai folosesc la nimic. Īn loc de conotaţii rafinate şi nuanţe subtile, ai parte de detalii macabre, amănunte crunte şi de o atmosferă sufocantă īn care simţi nevoia să te chirceşti. Asta-i senzaţia pe care mi-a dat-o lectura cărţii lui Neculai Popa, Coborīrea īn iad. Amintiri din īnchisorile Romāniei comuniste. Autorul a trecut prin Piteşti, Gherla şi Aiud, avīnd nenorocul de a-i īntīlni pe cei mai sadici torţionari ai puşcăriilor comuniste: Ţurcanu, Nicolski sau Crăciun. Prin veridicitatea episoadelor īnfăţişate şi prin onestitatea martorului care a fost, Neculai Popa se aşază, cu mărturiile lui, alături de cărţile lui Dumitru Bordeianu, Grigore Caraza, Mihai Buracu, Marcel Petrişor şi atīţia şi atīţia alţii.

Dar, dincolo de pelicula cruntă a evenimentelor relatate īn carte, evenimente pe care o recenzie nu le poate descrie, ci doar recomanda spre lectură cititorilor, dincolo, aşadar, de şocul sufletesc pe care īl trăieşti deschizīnd-o, rămīne īntrebarea de unde impresia cutremurătoare pe care o astfel de carte o dă la lectură. Răspunsul stă īn diferenţa dintre emoţiile estetice şi emoţiile vitale. Cred că ceea ce deosebeşte emoţia estetică de obişnuitele emoţii primare (cele legate de instinctele vitale ale organismului: foame, sete, frică, dragoste, durere etc.) este tocmai gradul de manifestare a intensităţii lor. Esteticul īnseamnă o diminuare a vitalului pīnă la pragul suportabil al degustării lui. Cīnd pragul e depăşit, degustarea e imposbilă.

Cu alte cuvinte, trecută prin filtru estetic, orice emoţie īşi micşorează aspri­mea şi īşi netezeşte asperităţile, dīndu-ţi posibilitatea s-o savurezi intelectual, fără traume interioare. Cum spuneam, e acea distanţă elementară faţă de un spectacol care e făcut să te mişte psihic, dar nu să te răscolească organic. Īn schimb, īntregului set de emoţii primare de care e capabil un om īi lipseşte putinţa atenuării şi perspectiva micşo­rării. Emoţiile vitale le trăieşti direct, ca şi cum ar fi ale tale, şi, de cum irump īn pagină, detaşarea fără de care degustarea nu poate avea loc dispare. Īn loc să te cufunzi comod īn lectura cărţii, eşti absorbit īntr-un vīrtej de oripilare crescīndă care te zdruncină direct. Nici vorbă de emoţie intelectuală, ci de o seacă īnfiorare biologică, ce te cuprinde fără măsură. Urmarea este senzaţia că te īncarci cu o tensiune sufletească care ajunge să te doară la propriu, de parcă tu ai fi protagonistul paginilor pe care le-ai citit.

Cred că acesta e efectul literaturii carcerale asupra oricărui cititor care a īncercat să-şi explice de unde vine atracţia tulbure, eminamente dureroasă, a acestui gen de cărţi. De pildă, cīnd citeşti literatură horror, mintea ta ştie mereu că totul se reduce la convenţia unui gen: intri īntr-o fic­ţiune şi te laşi īn seama ei, ştiind că oricīnd poţi īntrerupe lectura. Mai crapă o ţeastă, mai plesneşte un ochi, mai mor cinci personaje, mai explodează o insulă sau se mai scufundă un continent, toate aceste evenimente care ţin de recuzita horrorului le primeşti destins şi cu conştiinţa senină că totul e, pīnă la urmă, o aventură fictivă. Īn schimb, īn faţa unei mostre de literatură carcerală, convenţia ficţiunii dispare. Eşti īn mijlocul unei realităţi care vine peste tine cu francheţea unui topor: īncasezi amănuntele cu pupila dilatată, traumatizat de ce afli şi, totuşi, neputīndu-te desprinde de oroarea descrisă. Chiar şi atunci cīnd īntrerupi lectura, gustul atroce al suferinţei te urmăreşte. Īţi trebuie minute bune să revii la treapta de vigilenţă agitată a vieţii conştiente, uitīnd suferinţa pe care ai simţit-o. Asta e, īn fond, deosebirea dintre suferinţa fictivă de tip literar şi cea reală de tip carceral. Prima īţi pişcă simţul primejdiei şi īţi mobilizează predispoziţiile, īn vreme ce cea de-a doua le īnmărmureşte şi le paralizează. Lirism nu există, dramatism nu există, dar există īn schimb o atrocitate făţişă, lipsită de efectul de tampon al figurilor de stil. E un reportaj viu scris de cel care l-a trăit. E goliciunea realităţii care ajunge să te lovească cu o durere care te molipseşte. Acesta e efectul cărţii lui Neculai Popa, un om trecut prin iad şi care a ieşit la suprafaţă pentru a-şi mărturisi suferinţa. Nici vorbă de ambiţie auctorială sau de orgoliu artistic şi cred că cea mai mare pedeapsă pentru Neculai Popa ar fi să-i dai un premiu sau să-i lauzi pe temeiuri artistice volumul de amintiri. Genul acesta de oameni care scot cărţi nu din vanitate publică, ci din imbold mărturisitor, genul acesta de autori sunt inclasabili şi tulburători, căci existenţa lor acoperă deseori de deriziune aerele de creatori ale breslei scriitoriceşti. Nu fiindcă i-ar face concurenţă tagmei literare – literatura carcerală nu intră īn competiţie estetică cu literatura beletrist㠖, ci fiindcă o pune īn lumina frivolă a unui meşteşug vanitos. La foştii deţinuţi politici, motivaţia scrisului nu e artistică şi nici creatoare, ci este catharsis intact perpetuat de pe vremea grecilor. Autorul se descarcă şi o face atīt de direct, că īşi īncarcă cititorul cu o emoţie mult mai puternică decīt ar putea-o face o carte de literatură. Īn comparaţie cu proza lui Neculai Popa – simplă ca un bisturiu şi directă ca o palmă īn obraz –, literatura beletristă are ceva din balsamul odihnitor al poveştilor spuse la gura sobei. O carte a suferinţei directe, aceasta este Coborīrea īn iad. Amintiri din īnchisorile Romāniei comuniste.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul