Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Carmen Firan

anul câinelui


 


                                  lui Mircea Ionescu


 


 


îmi caut urma în culcuşul de frunze


sub o piatră încinsă de viermuiala


sufletelor care mi-au făcut loc


cu braţul subţiat


jumătate centaur, mai mult de jumătate om


ţintesc în steaua din care am căzut din calcul sau eroare


 


trecerea mea pe aici nu e decât o repetiţie


înaintea marii călătorii pe spinarea câinelui de lemn


îmi potrivesc respiraţia cu a lui


puterea ascunsă în slăbiciuni studiate


frica de a vedea capătul drumului


când morţii dragi mă vor ţine de mână


luminând ca păpădiile câmpia scăldată de lună


 


ghemuită în jurul inimii


voi măsura pământul cu palma


 


de sus toate se văd la fel


 


dacă nu ar fi fost acea dimineaţă de toamnă


respiraţia încinsă a oraşului decapitat


liniştea căzută ca o cortină de plumb vişinie


am fi continuat să pariem strâmb


pe lupte închipuite


pe geografii imaginare


 


cei puternici sunt singuri


cei puternici sunt trişti


şi atât de vulnerabili în candoarea


de a-şi împinge visele


până unde nici ei nu le mai pot urmări


cu privirea


 


de sus toate se văd la fel:


morţii cu morţii


viii cu deşertăciunea


 


în contra-anotimp


 


la tine e iarnă


             pustiu şi linişte de parcă oraşul a fost evacuat


se întunecă devreme şi rămâne aşa


 


vii spre mine încet


călcând apăsat   


şi cu fiecare pas ceva dispare definitiv


 


la mine e vară


nu ajunge decât ecoul zăpezii strivite


braţele tale bâjbâind într-un spaţiu alb şi închis


ca un cearşaf de spital


 


în cele din urmă întunericul şi lumina arată la fel


tunelul care te scuipă afară şi cel care te soarbe înapoi


 


trag perdelele la fereastră peste un contra-anotimp


din care nimeni nu s-a mai întors cândva


 


culorile au încă sunete


 


vă scriu: îndepărtaţi-vă  de moarte


ea vine oricum, îşi înfăşoară oul la loc


în cuibul lui de fire strălucitoare


fugiţi cât mai departe acum şi în fiecare seară pe la nouă


când degetul ei împinge limba ceasului deşteptător


cu încă un suflet, un ton, un bătrân mai la dreapta


o femeie şi mai la dreapta, un şir de păsări la geam


ciugulind din inima mea


 


ea veghează neobosită în prag


ca un câine credincios atent


să nu te iroseşti oricât în lumea asta


care are nevoie de tine


doar cât să-ţi numere numele pe o hârtie


 


îi frâng şira spinării şi ies afară


acolo unde culorile mai au încă sunete


orbii mă trec strada


 trec cu vederea


 


de partea cealaltă aşteaptă un câine negru tăcut

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul