Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Teorie, dar şi poezie

        Cronicar

Marius Nenciulescu, universitar la Cluj, debutează târziu, cu un volum de poeme scurte, absconse în majoritatea lor, dar nu lipsite de unele însuşiri de sugestie. Iau drept exemplu poemul Doi îngeri: „Câmpul fără de glas,/ îmbibat de culoarea cailor care pasc răsfiraţi,/ cu focuri înc-arzând la picioarele lor/ şi eu,/ de-a lungul şoselei,/ căutând cu privirea/ doi îngeri:/ unul, în iarbă, deoparte/ şi altul, undeva, în spatele meu“. Poemul, cum se poate observa, propune un peisaj, probabil vesperal, încărcat de tăcere şi punctat de câteva pete de culoare, peisaj care combină priveliştea comună (caii care pasc răsfiraţi) cu misteriosul (cei doi îngeri), eul situându-se pe poziţia privitorului solitar care încearcă să pătrundă şi să desluşească lucrurile într-un regim al esenţelor. Câmpul, focurile, iarba, îngerii, muţenia locului constituie elemente suficiente pentru a defini particularităţile eului care caută.

Verbele privirii şi ale auzului sunt preponderente în economia lingvistică a textelor semnate de poet, după cum preponderente, în ce priveşte conţinutul versurilor, sunt poemele de dragoste: „În inima muntelui, la o masă de lemn,/ eu şi cu tine“; „şi iată-mă lângă tine să-ţi tulbur singurătăţile“; „Iubito, ai venit la întâlnire/ îmbrăcată toată în roşu - privesc surprins de-a lungul trupului tău“; „Şi eu ascult,/ şi eu privesc cum/ prin ochii tăi curg norii. Nori albi şi pufoşi/ până cerul devine curat“.

Deconcertează adeseori simplitatea voită a tonului, puţinătatea metaforelor, neocolirea locurilor comune: „Te-am găsit aşezată pe-o bancă,/ cu degetele umede gata s-aducă înserarea./ N-a mai rămas nimic din anotimpul ce-a trecut,/ îmi spui,/ În ochii tăi: verzi fructe plutitoare,/ copaci înalţi care în drumul meu m-au însoţit“. Ce se poate spune cu siguranţă e faptul că versurile lui Marius Nenciulescu sunt fragile, delicate şi inconsistente, precum nişte măciulii de păpădie, ele cultivând vagul sugestiv, dar şi intimitatea extatică. Multe versuri ar puea figura drept „lirics“ ale unor cântece pop. De altfel, într-un interviu de radio, inclus la sfârşitul volumului, şi pe care îl găsesc viu şi interesant, chiar dacă emfatic şi prezumţios în unele pasaje, autorul vorbeşte despre necesara apropiere a poeziei de dată recentă de „marea cultură pop“, punând astfel în contrast modelul său de poezie cu modelul „intelectualist“, s-ar înţelege de „high-culture“, al opzeciştilor care, în opinia sa, „au înlocuit“ preponderenţa modernistă cu una anvangardistă.

Marius Nenciulescu îşi caracteri­zează poezia ca fiind simplă, accesibilă în spirit pop, ignorând fronda, livrescul, aluzia culturală, ironia, parodia, dar nu şi ludicul. Respingând poezia frustrării, lirismul său ar fi totodată tonic şi participativ. Îi rămâne poetului, cu foarte bună exprimare teoretică, să-şi sprijine mai convingător, atât cantitativ cât şi calitativ, programul liric la care aderă. 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul