Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Proză dramatizată

        Denis Dinulescu

Asasinul avea scarlatină

Piesă de teatru poliţistă în trei acte

 

ACTUL 1

În biroul inspectorului de poliţie Maigret era linişte. Un ventilator umfla de zor perdeaua, un televizor era încremenit pe ştirile de la ora 5, pe fereastră de vedea o cioară, iar în tavan fâlfâia de zor o elice. Ce Dumnezeu mai era în încăpere? A, da!!! Un fişet pe care scria „Crime celebre”, un tablou care-l înfăţişa pe Maigret crescând flori, o maşină de scris, de fapt două, pentru că una era a comisarului Buzilă, adjunctul inspectorului, un coş de gunoi şi o uşă care dădea spre cartierul de vest, cel mai vestit în tâlhării şi crime al oraşului.

În birou intră Maigret. Era un bărbat înalt, cu paltonul şi fularul negre, nasul mare şi bărbia puternică de om citit. Nici nu-şi scoase paltonul, nici nu se aşeză, nici nu luă în seamă ştirea de la radioul deschis care dădea ca sigură căderea tuturor guvernelor viitoare din România, că imediat apăsă butonul unei sonerii ascunse. Pe uşă intră brusc comisarul Buzilă.

Maigret: Pocneşte dracului gândacul de pe birou...

Buzilă: Am înţeles, să trăiţi…

Gândacul: Auuuuuu!!!!

Maigret: Ce-avem azi? De ce am venit până aici?

Buzilă: Ofiţerul de serviciu a notat un jaf în strada Sarkozy, micuţ, de două parale...

Maigret: Aşa…

Buzilă: Un viol în strada Jean Gabin 44, unde am mai fost…

Maigret: Iar a violat-o?

Buzilă: O tâlhărie în staţia de tramvai Bill Clinton, dar făptaşii au dispărut de trei ani din ţară şi nu-i cazul să ne apucăm abia acum…

Maigret: Mai departe….

Buzilă: Şi o crimă în strada Luigi Ionescu… Victima a murit strangulată…

Maigret: Aici mergem… Ia-ţi revolverul…

Buzilă: Am înţeles, să trăiţi...

 

ACTUL 2

Celebrul inspector Maigret, însoţit de colegul său Buzilă, urca scările imobilului din strada Luigi Ionescu. Apartamentul care li se înfăţişa celor doi poliţişti era simplu, modest mobilat. Erau două camere de-o curăţenie desăvârşită. În dormitor zăcea o femeie moartă de câteva ceasuri. Maigret o privi şi înţelese că fusese o femeie singură, cu pensie mică şi nenumărate divorţuri la activ. Maigret nu greşea niciodată, flerul său era vestit în toată lumea. Inspectorul gândea cu glas tare, iar Buzilă aproba fericit.

 

Maigret: Să fim atenţi, poate găsim urme… Buzilă, nu şterpeli ceasul de la mâna femeii, că te caftesc.

Buzilă: Am înţeles, să trăiţi…

Maigret: Uite, victima are pe ea o rochie roşie, înseamnă c-a murit îmbrăcată, notează…

Buzilă: Notez, să trăiţi…

Maigret: În şifonier sunt numai ţoale vechi de damă urâte ca porcu’… Înseamnă că ele nu aparţin asasinului...

Buzilă: Am înţeles, să trăiţi…

Maigret: În glastră sunt margarete, de unde că ori victima, ori asasinul iubeşte florile...

Buzilă: Normal, să trăiţi…

Maigret: Aici am terminat… Hai în bucătărie… Uite, pe masă o bucată de pâine proaspăt tăiată… Bagă nasu-n ea… A ce miroase?

Buzilă: Nu ştiu, să trăiţi…

Maigret: A scarlatină, boule… Notează…

Buzilă: Da, să trăiţi, a scarlatină…

Maigret: Înseamnă că din ea a muşcat asasinul şi deci omul pe care-l căutăm are scarlatină… E clar?

Buzilă: E clar…

Maigret: Deci va trebui să mergem de îndată la Spitalul Municipal, la contagioase...

 

ACTUL 3

Flerul nemaipomenit al inspectorului Maigret îl purtă pe acesta spre camera de gardă. Medicul internist Lapatrat Vasilescu îi ascultă teoria, fu de acord cu raţionamenul poliţisului şi-i însoţi pe cei doi oameni ai legii într-un salon cu un singur pacient bolnav de scarlatină, un tânăr fioros, singur la părinţi, cu urme de pâine în barbă şi haine.

 

Maigret: Bă, recunoşti felia asta de pâine?

Asasinul: Da...

Maigret: Bă, eşti bolnav de scarlatină?

Asasinul: Da...

Maigret: Bă, ai fost în strada Luigi Ionescu şi-ai omorât o femeie?

Asasinul: Da...

Maigret: După care ţi s-a făcut foame şi-ai mâncat câteva felii de pâine în bucătărie?

Asasinul: Da…

Maigret: Ce mai stai, Buzilă, a recunoscut, leagă-l şi hai la secţie cu el…

 

EPILOG

Rapiditatea cu care fu rezolvată crima din strada Luigi Ionescu ului oraşul. Metodele specifice ale inspectorului Maigret, colosala intuiţie, flerul şi perspicacitatea sa formidabilă fură lăudate în toate jurnalele.

Tânărul asasin muri fără să înţeleagă de ce, dacă nu lăsase nicio urmă, fu descoperit şi prins aproape instantaneu.

 

 

Restul e tăcere

 

Piesă în două acte despre economia de piaţă

 

ACTUL 1

Neajlovul îşi schimbă continuu înfăţişarea. E când lat, când îngust, când inundă Bărăganul, când se umple de raţe sălbatice. Apele lui sunt limpezi, reci, străbat zeci de sate, hrănesc mii de vite şi de pescari de sute de ani.

Satul Obedeni se iţeşte după un cot al Neajlovului, cam pe lângă Clejani. Aşezare săracă, cotropită de secetă, de frig, locuită de oameni fără niciun viitor. Aşa e tot judeţul Giurgiu, aşa e şi prin satele din jur.

În curtea sa de la marginea Obedeniului, Tanţa îşi face socotelile. E cu un caiet dictando în mână, la masa de sub nuc, înconjurată de bătrânul ei tată, ţigan lăutar, de soţul instalator la oraş, un român simpăticuţ, de cele două fete blonde, de animale şi de păsări.

Din când în când, bătrânul ţigan, Mitică, se ridică şi dă drumul la furtun. Apa udă roşiile, vinetele sau cam aşa ceva din grădină.

Un soare nemilos. O bere rece pe masa din scânduri unsuroase.

 

Tanţa: ...Mai avem autorizaţia de mediu şi putem deschide magazinul...

Gelu, soţul Tanţei: E aia cu veceul?

Tanţa: Da. Fără veceu nu merge… Bea’ ăştia bere şi un’ să se pişe?

Mitică: Da’, explică-mi şi mie… Cum câştigăm?

Un porc bătrân şi gras: Lasă fata în pace...

O găină intrată în curte de pe drum: Păi, din adaos co­mercial...

Tanţa: Exact… Luăm, de exemplu, Eugenia… Costă 30 de bani la producător, noi o vindem cu un leu… Berea la fel…

Mitică: Şi nu ne bagă la speculă?

Un pui de curcan venit de la Paris: Eşti un bou, taci din gură…

Mitică: Tac, tac, da’ scumpim aşa, fără să ne întrebe nimeni?

Gelu, soţul Tanţei: Păi, nu, că scumpim la bunul-simţ… Cum zicea ăla în campanie… Revoluţia bunului-simţ…

O găină ştirbă, veche, cu pălărie roz: Şi aşa mai departe…

O vacă deşteaptă cu volumele lui Patapievici sub braţ: Va fi cel mai mare şi mai mişto magazin sătesc… Să-l numim Adevărul sau Curentul... Ştiu şi eu? Poate Cotidianul?

Florentina, o vecină cu părul cârlionţat, cu o foarfecă uriaşă sub braţ, mestecând mere, struguri, vinete şi flori: Şi ce-o să aduci, Tanţa? Să-mi fac socotelile…

Tanţa: Păsări congelate…  bere, vin….

Gelu, soţul Tanţei: La Clejani, ăla aduce şi parfum Adidas, Denim…

Tanţa: Pentru ăştia?

O vacă deşteaptă cu volumele lui Patapievici sub braţ: Da, pentru ăştia… Cu ce să se dea când vin de la furat?

Florentina, o vecină cu părul cârlionţat, veselă, cu un câine în buzunarul de la şorţ: Mai zi…..

Tanţa: Păi… Cartofi… Fasole….

Sorete, un afacerist căzut din nuc: Şi ţuică nu?

Tanţa: Aduc tot ce se poate bea… Că aşa, de mâncare mai are omul prin curte….

Mitică: Dau drumul la furtun… Să nu vă stropesc...

 

ACTUL 2

 

Magazinul mergea de vreun an de zile. Evident degeaba, pentru că sătenii cum­părau pe veresie şi de cele mai multe ori nu mai aveau bani să stingă datoriile din caiet.

Astăzi îşi lansează la oraş campania electorală Traian Băsescu, iar în uşa magazinului se pune un afiş cu el, pe care scrie ceva de referendum.

Sătenii sunt adunaţi ciorchini la bere, care în picioare, care jos pe singurul scaun scos din magazin de Tanţa.

Tanţa se gândeşte să profite şi să scoată caietul de datorii, ca să amintească fiecăruia că are mulţi bani de dat la magazin, şi că ea nu mai are de gând să tolereze rău platnicii.

Marin, clopotarul care şi-a furat clopotul şi l-a topit: Bă, ştii că aia a lu’ nea Mite a născut încă şase gemeni?

Ion, cel care a cumpărat topitura de clopot de la Marin: Mai avea doişpe, ce face cu ei?

Sanda, vaca deşteaptă cu Patapievici sub braţ: Şi toţi blonzi, cum mama mă-sii?

Cristina, mama lu’ blonzii, care e şi ea la bere cu patru plozi după ea: Ce vă fute grija, idioţilor? Ai?

Tanţa, cu caietul: Ia ascultaţi, bă, băieţi, la mine… Mai daţi şi voi din banii de pe caiet… Uite, tu, Marine, ai 200 de lei… Când mi-i dai?

Marin, clopotarul care şi-a furat clopotul şi l-a topit: Nu ştiu, Tanţo. Mai lasă-mă două luni, pân’ s-o angaja fii-miu…

Tanţa, cu caietul: Aşa mi-ai zis şi astă-primăvară… Tu, Cristino, ai cel mai mult... Numa’ piept de pasăre ai trei sute, iaurt o sută…

Cristina, mama lu’ cei optişpe plozi: Am dat la copii, ce, era să-i las să moară de foame?

Tanţa: Bine, bine… Da’ adu banii… În total ai şase sute de lei…

Gheorghe, soţul Cristinei: Fă, te iei de nevastă-mea?

Elefterie, un câine negru, cu mustăţi roşii: Staţi, bă, nu săriţi la bătaie!!!

Marin, clopotarul care şi-a topit clopotul şi l-a vândut: Ce te iei, fă, de nevasta lu’ Gheorghe?

Vasile, un tip înalt cu scrierile lui Cărtărescu întipărite pe faţă: Băi, Tanţo, de ce te iei de oameni? E frumos?

Cristina, mama lu’ cei optişpe blonzi: Fă, proasto, nu-ţi dau niciun ban… Da’ niciunul… Ce-o să-mi faci?

Gheorghe, soţul Cristinei, cu un topor în mână: Bă, să nu daţi nici voi niciun ban… Capitaliştii dracului… Huoooo!!

Costin, un arici tânăr şi trist: O să iasă bătaie… Excelent…

 

EPILOG

Aşa a şi fost. Salvarea a venit de la Giurgiu după trei ore. Din păcate, prea târ­ziu pentru Tanţa. Da, prea târziu.

Apoi, s-a aşternut peste sat o tăcere cumplită. Doar furtunul lui nea’ Mitică mai susura năvalnic, dar nu pentru că uda cu el cineva anume, ci pentru că rămăsese deschis.

 

Crash

 

Piesă de teatru în patru acte despre lumi care nu pot vieţui împreună decât innorându-se, dar care se întâlnesc în situaţii extreme

 

ACTUL 1

Autobuzul cu căpşunari din Spania pătrunse în vama Arad pe la ora patru după-amiaza. Vameşii constatară un lucru uimitor: fiecare culegător intra în ţară cu câte cinci, şase lădiţe de căpşuni, cam cât putuse căra fiecare de pe plantaţie şi cam câte încăpeau în spaţiul disponibil de bagaje al autobuzului. Din autobuz plutea până la lucrătorii vămii un miros pătrunzător şi, totodată, plăcut de căpşuni. Oamenii legii dădură urgent drumul autobuzului, nu înainte de a gusta din fructele aduse acasă de aceşti amărâţi. Acum, autobuzul înainta pe Valea Oltului spre destinaţia finală: Bucureşti.

Culegătorul Marin: Era mai bine dacă ne dădeau bani. N-ai unde să vinzi atâtea căpşuni.

Culegătorul Ilie: N-ai unde, aşa e! La mine, la Obedeni, oamenii mănâncă o căp­şună pe an, iar eu duc acasă cinci lăzi. Mă fac de râs. O să zică cu toţii că şi-au bătut joc de mine în Spania.

Culegătorul Panait: Am datorii mari. Nu ştiu cum să le plătesc din lăzile mele.

Un cocoş: Câte ai?

Culegătorul Panait: Şapte lăzi.

Prostituata Silvia: Nu-i corect. Toţi avem câte şase.

Un evadat: şi tu te-ai regulat pe căpşuni?

Prostituata Silvia: Normal, de ce?

O găină cu un borcan de muştar sub aripă: Pentru că, dacă aveai ceva bani, ne cumpărai căpşunile şi duceam şi noi ceva mălai acasă. Tu, când te regulezi cu unii-alţii pe la Bucureşti, le vinzi lor.

Culegătoarea Ileana: Sora mea a născut opt gemeni, o să-i îmbrac în căpşuni.

şoferul autobuzului: Am o idée, că vă văd că n-aveţi bani.

Un evadat: Zi-o, dacă e bună, ne-am scos.

Un cocoş: Şoferii n-au întotdeauna cele mai bune idei. Accidentele au crescut la număr mai ales când apare curcubeul pe Valea Oltului

O ţigancă fără o mână: Cucubeul apare într-un minut.

Şoferul autobuzului: Ideea mea e să oprim pe marginea drumului şi să încercaţi să vindeţi căpşunile. Îmi iau şi eu partea, mă rog, dacă vreţi. Dacă nu vreţi, nu opresc.

Culegătorul Marin: Bună ideea. Mie-mi convine.

Şoferul autobuzului: Hai, uite aici un refugiu baban.

 

ACTUL 2

Bandiţii din Pădurea Adormită, cea mai mare şi cea mai deasă din Europa, aflată lângă Râmnicu-Vâlcea, aveau şi ei propriul autobuz. Numai cu el se deplasau la jafuri, tâlhării, spargeri sau violuri colective. Le era mai uşor să fie în gaşcă, dacă unuia îi tremura mâna pe pistol sau iatagan, reuşea celălalt şi tot aşa, gaşca era mai puternică, avea forţă, inspiraţie şi era de temut.

Acum se deplasau cu mic, cu mare spre Valea Oltului. Aveau un pont.

 

Banditul Patru Fraţi: Cine a venit cu pontul?

Tâlharul Alphons Dumitrescu: Eu.

Violatorul Paul Decuseară: Ai verificat?

Tâlharul Alphons Dumitrescu: I-am vazut cu ochii mei cum au pus lădiţele de căpşuni pe marginea drumului şi cum vindeau de zor.

Banditul Korn: La cât apreciezi lovitura?

Tâlharul Alphons Dumitrescu: La vreo zece mii de euro.

Un tip cu bandă neagră pe ochi, cu mâna dreaptă în ghips şi cu un pistol Nagan în mâna stângă: Hm, puţinuţ, dar, dacă ne gândim că n-am mai jefuit nimic de mult, merge.

Banditul Patru Fraţi: Cum atacăm?

Un tânăr cu armură de cavaler: Păi, tragem de la fereastră. Câţi sunt?

Tâlharul Alphons Dumitrescu: 40, cu şofer cu tot.

Un tânăr cu armură de cavaler: Îi terminăm într-un minut. Îi omorâm şi-i îngropăm în pădure.

Prostituata Daniela, în fapt o bandită în toată regula: N-avem timp să-i îngropăm, de la primele gloanţe va veni poliţia, tre’ să terminăm repede.

Un profesor de matematică, devenit tâlhar după re­voluţie: N-ar fi mai bine să nu atacăm direct? Să-i lăsăm să vândă tot şi noi să luăm doar banii?

Profesoara de română Stella, devenită bandită după revoluţie: Până ajungem noi, vând tot. În România întotdeuna a fost nevoie de căpşuni, aşa că cred că au vândut tot în câteva minute.

Peştele George: Ce deşteaptă eşti, Stella, şi ce ţâţe ai!

Profesoara de română Stella, devenită bandită după revoluţie: Cretinule, dacă citeai hotărârea de guvern, ai fi văzut că nu eu am inventat chestia cu căpşunile.

Banditul Patru Fraţi: Ce zice hotărârea?

Profesoara de română Stella, devenită bandită după revoluţie: Zice aşa: consumul de căpşuni şi cultură al poporului român tre’ să crească cu 80 la sută, numai aşa putem ajunge pe nu ştiu cine din urmă. Şi tu, George, ia-ţi labele de pe sânii mei.

Şoferul Anatol: Am ajuns. Uite-i, îşi numără banii.

Banditul Patru Fraţi: Armaţi mitralierele. Tragem din mers, adunăm banii la întoarcere.

 

ACTUL 3

În autobuzul poliţiei erau vreo 20 de mascaţi. Înarmaţi până în gât. Cu motorul ambalat la maxim, măgăoaia intra acum pe Valea Oltului.

 

Şeful poliţiei din Făgăraş: Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu.

Şeful poliţiei din Braşov: Normal. Furai liniştit, casa casă, te culcai cu toate informatoarele din sector.

Şeful poliţiei din Bucureşti: Şi nu-ţi cerea nimeni socoteală.

Şeful poliţiei din Timişoara: Ce socoteală, bă? Îndrăznea cineva să nu-ţi dea buletinul? A? Păi, nu-l băteai de se pişa pe el? Şi te reclama unde?

Şeful poliţiei din Galaţi: Păi, tot la tine te reclama, ha, ha, ha!!

Şeful poliţiei din Constanţa: Acu’ zic ăştia de drepturile omului. Ha, ha, ha, auzi, drepturile omului în România! Păi, nu noi suntem „drepturile omului”?

Şeful poliţiei din Râmnicu-Vâlcea: Când dăm de căpşunari?

Şeful poliţiei din Valea Oltului: Trebuie să apară. Dar s-ar putea să fi ajuns bandiţii înaintea noastră şi atunci e nasol.

Şeful poliţiei din Arad: De ce?

Şeful poliţiei din Valea Oltului: Sunt înarmaţi şi periculoşi. Noi nu i-am dovedit niciodată.

Şeful poliţiei din Bistriţa Năsăud: Dacă e măcel, ce facem?

Şeful poliţiei din Bucureşti: Tragem şi noi, aşa e ordinul. Tre’ să facem curat, să nu afle ăştia din Uniunea Europeană că la noi sunt bande înarmate. Nu tre’ să treacă decât ştiri cu copiii români cântând la pian pe marginea gârlei.

Şoferul autobuzului, un poliţist bătrân care a văzut multe: Se aud rafale. Bandiţii au ajuns înaintea noastră. Ce fac? Opresc?

Şeful poliţiei din Bucureşti: Nu. Intrăm în luptă. Toată lumea preg[tită?

 

ACTUL 4

Găinile depistate cu gripă aviară umpleau un autocar. Autobuzul a fost sigilat şi trimis la Bucureşti, la direcţia sanitară, unde urmează să fie incinerat cu tot cu păsări. Acum, ditamai hărăbaia cu gripă infecţioasă intră pe Valea Oltului.

 

Găina Marcella: Ne-au luat ca din oală, nu-i drept. De ce tot boul ăla de la primărie hotărăşte cine are aviară şi cine nu?

Găina Doiniţa: Te referi la cretinul ăla de Dragoş?

Găina Marcella: Da. Ce, tu nu-i dădeai dreptul?

Găina Doiniţa: Ba da. Îi dădeam zece ouă pe zi.

Cocoşul Galileu: Cum ajung ăştia la primărie? De ce democraţia din România a scos toate lăturile la suprafaţă?

Găina Florence: Aviara a fost dintotdeauna la noi în sat. Numai că nu-i spunea aşa.

Cocoşul Papacostea: Cine vrea nişte grâu?

Găina Paraschiva, ghicitoare autorizată: Vom scăpa, staţi liniştite, dragele mele, vom scăpa.

Cocoşul Montblanc, şoferul autobuzului: Se aud mitraliere. Ne apropiem de un măcel. Ce fac? Opresc?

Curcanul Calafat, înţelept autorizat: Normal. Poate e rost de ceva.

Cocoşul Montblanc, şoferul autobuzului: Văd zeci de cadavre, grămezi de bani plutind în aer, iar pe asfalt o mare de căpşune.

Găina Marcella: Mai trăieşte cineva?

Cocoşul Montblanc, şoferul autobuzului: Nu. Ce facem? Oprim?

 

EPILOG

Păsările începură să culeagă bani şi căpşuni de-a valma. Înghesuiau sub aripi tot ce puteau. Unele luau armele poliţiştilor, altele pe cele ale bandiţilor. Apoi, i-au buzunărit pe căpşunari. Le luară scrisorile, casetofoanele şi ţoalele aduse din Spania copiiilor lor. După ce-şi făcură plinul, păsăretul nu se mai întoarse în autobuz, ci îşi luă zborul spre Europa, spre continentul în care aveau de gând să petreacă, să cânte şi să danseze. Pe scurt, să arate de ce e în stare păsăretul român.

 

 

 

Robin Hood

 

Piesă de teatru într-un act în care este vorba de libertate, drepturile omului şi democra|ie

 

Robin Hood obişnuia să se scoale în miezul zilei, deci nu când cântau cocoşii, ci când venea nevastă-sa de la furat, bătălii sau dentist şi-l scula. Femeia îi făcea o cafea şi mai vorbeau şi ei ca doi oameni care se iubesc, fac dragoste şi se bat. Dialogul este deja început.

Robin Hood – Nu ştiu dacă uninominalele astea nu înseamnă tot aia, că adică să luăm tot de la săraci şi să dăm la bogaţi. Tu ce zici?

Soţia lui Robin Hood – Te-am rugat să dai cu aspiratorul.

Robin Hood – Eu zic una şi tu o ţii maţu’ gaia cu aspiratoru’. Nu-nţelegi că noi am schimbat conceptul? Că nu mai luăm de la bogaţi să dăm la săraci, ci invers? Îţi dai seama ce înseamnă asta? Că lucrurile încep în sfârşit să se aşeze pe făgaşul visat de omenire de atâta amar de ani.

Soţia lui Robin Hood -  Te-am rugat să cureţi morcovii pentru salata de boeuf.

Veveriţa Clara – Nucile le-am mâncat eu, deci faceţi boeuful fără.

Avocatul lui Robin Hood, domnul Matache – Şi cartofii.

Robin Hood – Înţelegi, iubita mea? În felul ăsta gata cu sărăcia. Totul este în mâna bogaţilor şi, ce să vezi, ei ştiu ce să facă cu banii. Cum ţi-a mers?

Soţia lui Robin Hood – Bine. Am atacat un tren şi o salvare.

Robin Hood – O salvare?

Soţia lui Robin Hood – Da, că se caută tărgi, aparate de resuscitat, termometre, tensiometre şi cauciucuri. Le-am vândut deja pe toate în târg la Liverpool.

Veveriţa Clara – Excelent.

Bondarul Voltaire – Mai zi, mai zi, Robin Hood.

Robin Hood – În felul acesta eradicăm sărăcia. Ce n-au reuşit ONU, BONU, CONU, toate astea cu ONU la sfârşit, reuşim noi în doi, trei ani de atacuri hotărâte, combinate cu asasinate viguroase, răpiri, tâlhării şi interperlări parlamentare care să ne scuze acţiunile.

Soţia lui Robin Hood – Te-am rugat să-mi calci o rochie pentru diseară. Mergem la Rolling Stones.

Robin Hood – Îţi calc acum. Mâine ce faci?

Soţia lui Robin Hood – Atacăm cel mai mare combinat de porci din Anglia. Omorâm tot, oameni şi animale, luăm banii şi dăm telefon ca să revendicăm acţiunea, zicând că suntem ansamblul Ciocârlia din Carpaţi. Dacă ăia de la ziar nu ne cred, atacăm metroul londonez, furăm toate cartelele de călătorie şi le dăm, aşa cum ştii, la bogaţi.

Robin Hood – Bravo!!

Avocatul lui Robin Hood, domnul Matache – Bravo!!

Soţia lui Robin Hood – Te-am rugat să pui pe culori spanacul. În găleata verde, ăla verde, în aia roşie, ăla roşu şi în aia galbenă, ăla cu frunzele mov.

Veveriţa Clara – N-a avut timp. Scrie o carte despre imposibilitatea drepturilor omului în Balcani. O scrie de mult şi acum face poze.

Robin Hood – Da.

Soţia lui Robin Hood – Te-am rugat să dai de mâncare la câini. Patru au murit deja de foame.

Robin Hood – Da. Ştiu.

Soţia lui Robin Hood – Te-am rugat să vezi Kill Bill, să vorbeşti cu Klaus Schultze, dac-o mai trăi, să scrii un abecedar de expresii pentru jafuri, violuri şi tâlhării, să scrii un manual de violuri, ca să se ştie cum trebuie procedat, un altul de cum nu trebuie respectate libertăţile şi drepturile omului, ca să îl am când atac ceva fără o motivaţie spontană, te-am rugat să-mi compui o melodie de poteră cu care să mergem la Eurovision şi tu?

Robin Hood – Eu te iubesc!!

 

EPILOG

Robin Hood şi soţia lui Robin Hood îşi scoaseră repede hainele. Văzură în cameră un pat. Pe el se odihnea avocatul lui Robin Hood, domnul Matache. Îl împuşcară.

 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul