Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Andrei Roman

 

S-a născut la 16 septembrie 1951. Este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1975) a Universităţii Bucureşti. Volume de poezii: Neîncetata ninsoare, Cartea Românească, 1971; Omul nedesăvârşit, Cartea Românească, 1981; Insomnia ideală, Albatros, 1983. Prefaţează: Alexandru Philippide - Poezii - Proză, Colecţia Arcade, Minerva 1984; G. Călinescu - Opera lui Mihai Eminescu, Colecţia BPT, Minerva, 1985; Perpessicius - Scriitori români, Colecţia BPT, Minerva 1986. Debutează în presa literară în 1969, în România literară, cu un eseu despre poezia lui Ion Barbu şi în 1970, în Luceafărul, cu o grupare de poeme.

Colaborează la Steaua, Familia, Viaţa Românească, Luceafărul, revista Arta. În revistele SCL (Studii şi cercetări lingvistice), Limba si literatura publică studii despre versificaţia românească şi structura rimei. Participă la organizarea expoziţiilor Scrierea (1980), Spaţiul-oglinda (1985) s.a. Realizează o serie de interviuri (la începutul anilor ’80) cu N. Steinhardt (publicat în Familia, apoi reprodus cenzurat în volum) şi cu Andrei Plesu şi Alexandru Paleologu (publicate în primele numere ale revistei Caţavencu).

 

ASTEPŢI UN SCURT TRANSFER  DE SENZAŢII

 

Ţi-ai pierdut exerciţiul

nebuniilor fireşti,

al micilor bucurii cu care paradoxezi

cuminţenia comună

a insului care nu a înţeles

din civilizaţie decât partea ei restrictivă.

Te scalzi o secundă în lacrimile

pe care nu ştii în nici un fel să le prevesteşti.

Te arăţi la fel de nepregătit

în faţa bucuriei ca şi a golului

pe care îl ai de înfruntat,

izbucnind din tristeţi aproape uitate

şi nevindecate până acum.

 

O mare amărăciune comandă

de acum moravurilor noastre.

Dar până atunci

cu explicaţii şi justificări

ne abandonăm semenul în deşert.

Să nu mai ai drept lege decât

decenţa propriilor dorinţe.

 

Însă nu sunt atât de inteligent

ca să rezist să nu devin de mâine

sentimental, melodramatic, grav,

melancolic, leşios, inevitabil transpirat.

Te gândeşti mai curând

la adolescentul cu vocea sugrumată de instincte,

iubindu-te pentru că, probabil,

zâmbetul tău aminteşte de

muşcătură de măr a Elenei din Troia.

Eu însă îţi cocoloşesc toate

mizantropiile, dezinteresul tău

apos, mulat atât de bine pe vorbe.

 

Din priviri şi mângâieri am alcătuit

Harta mondială a sânilor tăi.

Strâmtori, estuare, istmuri şi

marele golf-eretic, pulsând sub bezmetica

presiune a corăbierilor străini.

Să-l întreb dacă aşa se distinge

America trupului, pe Columb?

Da, mai sunt multe pete albe –

izbucnite din refluxul înfiorărilor.

Iar bucuriile mele deplorabile

combat tristeţile salvatoare.

Printre atâtea aventuri de menu-fix,

nu, nu o să mărturisesc secretul.

Nu o să spun numele aceleia

care e Gravida mea, aceea probabil care a

împiedicat ca să devin un nebun adevărat.

 

Mizezi pe câteva satisfacţii previzibile.

Nu vrei mai mult decât o confirmare

că însemni totuşi ceva şi pentru ceilalţi.

Nu te gândeşti la nimic.

Aştepţi un scurt transfer de senzaţii.

 

 

OCHII ACEŞTIA NU ASCUND NIMIC 

 

Ochii aceştia nu ascund nimic

şi în zăgazul spinoaselor patimi

se-nchid –

Respir adânc şi toate sărăturile mării

revărsate

le vei simţi în gura mea.

Din tine nu curge sânge,

 

doar uneori câteva picături de cerneală

pentru jurnalul iubirilor mele.

Cu obrajii, cu tălpile

frenetic îngerii fac dragoste şi ei.

Eu umplu hârtiile cu vorbe,

tu iluminezi insomniile

celui care-ţi împuşcă mai bine

simţurile.

 

Eu nevătămat, mereu nevătămat,

dăruind tainul de bucurie –

Da, spaimei înstrăinez

amintirile ce rodesc încă secret

şi trupul

care nu ştie decât câteva zeci

din plăcerile celor o mie şi una de nopţi.

(Îi e teamă că va descoperi

lucruri care nu se pot uita).

 

Să visăm deîndată,

doar o singură noapte avem

pentru început şi pentru sfârşit.

Câteva ceasuri, ignoraţi de trecut,

de amintiri şi obligaţii casnice;

desfigurând vorbele în săruturi.

 

Îţi admir fâlfâitul greoi al picioarelor

şi fructul aproape răscopt al sânilor

de mamă involuntară.

Sexul tău arde mocnit

sub cenuşa atâtor regrete.

 

„Cum să iubeşti, cu iubire de femeie,

pe cel pentru care nimeni nu poate nimic?”

Balsam şi ameninţare era mângâierea

sub care sudoarea sorbită

cu nesaţ

împiedică moleşeala să ne înfrângă

în sfârşit îndoielile.

 

 

 

Să  trăieşti periculos

 

M-am îndrăgostit doar din cărţi, nu-i aşa?

Nu cunoşteam un trup,

dar cunoscusem trupurile toate!

Să trăieşti periculos,

ca un înger cu picioarele pe pământ,

iar prudenţa schilodită

între coapsele atâtor iubite;

sunt lacrimi de sânge,

e-atâta sudoare –

coşmarul tandreţei mai bine stirpeşte-l.

Gura ta îmi e pahar,

dar beau moarte în zadar.

Cine să ne fi spus că generozitatea

creează pe viitorii noştri călăi?

 

Şi totuşi te strâng mai departe în braţe –

te adulmec,

Bucuria dezertează dintre noi. Ei şi!

Prea mult te-am visat ca să te mai

pot recunoaşte acum.

Cruzimea pe trupul tău

o văd zâmbitoare;

Ce risipă de farmec

pentru-o măruntă tristeţe.

Apa mă întâmpini.

Deşi e o nebunie,

e-un mesteşug într-însa!

 

La noi nu există prevestiri,

există numai sărbători.

Aşa te îndrăgosteşti,

uneori din orgoliu, cel mai des din disperare.

Da, războiul s-a sfârşit, dar nu şi absurdul.

Am fost la spital,

nimeni nu era bolnav, nimeni nu era sănătos.

Şi-ţi ţii iubita pe genunchi

şi o afli amară!

Cine înfruntă paradoxalul

se expune realităţii.

Paharul de vin se toceşte

sub buze.

Aşa va fi mereu dimineaţa,

pofta năpădindu-te

Şi mângâierile nemaifăcând

să treacă nici o iluzie.

Cu mâinile luminate de patimi

sparg paharul subţire

şi beţia se-ntinde pe masă.

Pândesc nerăbdător să apară

tăcerea ta lungă şi grea.

Şi plec să nu aflu diseară

ce-amară-i blândeţea şi ea.

Neputincioasă furie,

neputincioasă îmblânzire

ce pune capăt drumului către casă

ce ne-ar feri de legi străine,

de suspiciune, de îndepărtare.

Aşa începe bunăstarea

şi corvoada împăcării cu sine.

 

Povăţuitoare a farmecelor,

voi pune uşii mele zăvoare grele, lacăt,

să nu pătrundă-n casă-mi zâmbirea ta în treacăt.

Mi-ai spus: „Tu trăieşti încă superstiţiile

iubirii, iar nu realităţile ei.”

Şi măscăriciul sever începe colindul

pe străzile oraşului,

cu oracolul în vârful buzelor.

La adăpostul obişnuinţei

resemnarea ţi se pare mai uşor de admis.

 

Imperială e mângâierea,

dar când descopăr picioarele tale insolente

consimt că e uşor să fii bun

când nu eşti îndrăgostit.

Şi-n loc să mergem în imaculata ospeţie

mai facem o dată dragoste –

poate-i ultima în această vecie.

Niciun război nu a început

altfel decât printr-un singur sărut.

E bine, şi trag cu ochiul pe fereastră

la o altă nevastă.

 

Cine se mai îndoieşte că vom fi fericiţi?

Viitorul şi aisbergul prostiei

plutesc încă pe oceane străine.

Nu scriu jurnale

pentru că e prea mult de trăit,

iar străinătatea – această

posteritate contemporană,

abia se va inventa,

iar eu nu ştiu

ce puşcărie frumoasă poate să fie

la tine acasă.

M-am îmbuibat cu speranţa

şi-ncep să simt că greaţa are importanţă.

Şi iarăşi vin vorbele,

carul acesta de vorbe,

care nu ştiu să mângâie, să sărute,

să-ţi muşte lobul urechii.

 

Te iubesc mai ales dimineaţa,

pe nemâncate, cu visul lipit

încă pe cerul gurii, şi-ţi sărut

urmele lăsate în aşternuturi.

(„tovărăşia unei persoane iubite

te face să suferi şi să trăieşti într-o stare

de violenţă. Trebuie să cauţi tovărăşia

unei persoane care îţi e indiferentă,

dar atunci raportul tau cu ea este

plin de rezerve mentale şi doreşti

în permanenţă să rămâi singur”).

Şi fusta care tocmai o îmbraci

pluteşte peste picioarele tale

ca o epavă uitată pe ape.

 

*

În adolescenţă duşmanul

era ales ca mireasa

şi nu trădam o zi

pentru alta.

Astăzi, astăzi ca un cuţit

mâncat de rugină

priveşte-ţi iubita când doarme

şi vei ghici biografia

ce-ar fi vrut să şi-o scrie.

 

„Dacă asta e a trăi, dacă asta e a trăi,va trebui mai adânc să căutăm feţe noi?”
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul