Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Bibiloi caut bibilică

        Constantin Stan

 

Numai înţelepciunile profunde şi prostiile ab­solute pot fi atât de senine. Afişarea aceleiaşi expresii indiferent ce se petrece cu tine şi în jurul tău e  pentru mine semnul unei minţi albe, neridate vreodată de vreun gând. Ratează – zâmbeşte tâmp. Dă – gol – zâmbeşte tâmp. Îl înjură galeria ca la uşa cortului – zâmbeşte tâmp. Zâmbeşte tâmp când spune că a ieşit pe la 3 noaptea –din cantonamentul naţionalei – pentru a mânca! Mai ştii? I-or fi ţinând ăia de la federaţie flămânzi şi fug băieţii de la Mogoşoaia cum se fugea din internate pentru a cumpăra „eugenii” şi covrigi cu gaura mare. A fost prin ţările arabe să semneze un contract –gata parafat – şi s-a întors cu acelaşi zâmbet anunţându-ne că e frumos pe-acolo şi că i-a priit sejurul. În plin campionat a cerut concediu vreo două luni că e obosit şi sătul de fotbal. Chiar dacă dezminţită de şefii lui, eu cred povestea asta cu concediul pentru că numai o minte ca a lui putea să-o brodească aşa de bine de pare o capodoperă a umorului involuntar. Nu ştiu cum nu a avut ideea să ceară concediu maternal când una dintre iubite l-a blagoslovit cu un copil. Doi ani acasă pentru creşterea copilului i-ar fi priit de minune. Ş-ar fi alinat dorul de fotbal jonglând cu biberoanele ăluia mic prin casă şi trăgând la poartă cu cutiile de lapte praf. Evident, zâmbind!

Nimeni nu cere unui fotbalist să fie tobă de carte, să dea pe dinafară de aforisme, de meditaţii despre istorii, vremelnicii, deşertăciuni, aşa cum face Mister Dinu nu numai când prinde fir liber la câte-un post de televiziune ci şi prin vestiare, convins fiind că dacă nu-i oferi fotbalistului român/dinamovist o parabolă istorică nu va înţelege nimic de ce-l aşteaptă în încleştarea cu „Sporul” Priboieni. Nu, doamne fereşte de aşa ceva! Dar cu fotbaliştii e ca cu blondele alea din baruri şi de la televiziuni: dacă lângă silicoanele de 5000 euro şi picioarele fără celulită la vedere mai adaugă măcar decenţa unei spuse, atunci viaţa nu ţi se mai pare chiar atât de ingrată. Îţi şi zici: uite, domnule, că se poate, vorbeşte!

Cu acelaşi zâmbet pe faţă, băiatul s-a propus la vânzare în text de mică publicitate în faţa presei. Cu puţină fantezie, dar foarte puţină! textul poate fi aşezat şi la „matrimoniale” sau şi mai bine la „întâlniri pe fir”, adică la alea erotice: „26 de ani, 1,80, tehnic, cu viziune şi forţă, preţ negociabil”. Ar trebui adăugate şi defectele să nu care cumva să fie înşelate clientele: „dispar din partidă când ţi-e lumea mai dragă, dau iama în frigider la 3 noaptea, sunt în coproprietate, cer salariu fix, indiferent de prestaţie”.

Mai pe scurt, eu, bibiloi, caută bibilică pentru că aşa, în aparenţă, cap aş avea, dar cu „bibilica” stau eu prost!

Alintat „Prinţul”, Adrian Cristea se îndreaptă binişor spre acea vârstă la care ori eşti mare fotbalist ori nu mai eşti nimic. Mai ales în cazul fotbaliştilor de talent se pune problema aşa: cei cu har mai puţin compensează de la tinereţe până la ieşirea la pensie prin hărnicie. Are sclipiri de geniu, dar pe care lumea începe să le bănuiască de întâmplări sau regii ieftine: slalomul printre opt jaloane (ce picau ca popicele la driblingurile lui) de la Piatra Neamţ a entuziasmat şi nu prea. Când se ştie că trişezi fotbalul, orice e posibil, aaşadar e psoibil ca ăia chiar să se fi dat la o parte, să se fi lăsat driblaţi. Oricum, puţini s-au arătat seduşi de reuşita lui. I se cântă de prea multă vreme că e marele talent, i se trec cu vederea de c‘tre şefi mult prea multe şi asta de prea mult timp. A ajuns ca venirea lui în apărare să fie considerată un eveniment şi un devotament care merge până la sa­crificiu, iar trei alergări uşoare pe meci să fie cotate drept abnegaţie. Se plânge mereu că are un contract mic sugerând prin asta că ar rupe gura târgului dacă, vezi doamne, ar lua şi el ceva mai mult. Fals în judecată: întâi trebuie să arăţi cam de câţi bani ai fi în stare şi abia mai apoi să îi şi primeşti. Un alt fals în judecata sa (şi în general în raţiunea - câtă e! – a unor fotbalişti ca el: joc epntru club, îmi rup oasele pentru conducători şi suporteri. Nu, fraţilor, jucaţi pentru voi, pentru banii voştri de-acum şi pentru a vă fi cât de cât bine mai târziu când veţi putea fuge în voie din cantonamentul de-acasă, când veţi bea în parc la table nu trei pahare de vin (ca Tamaş înaintea unui meci important) ci trei sticle de trăscău şi când veţi repeta ca poveşti doar cele trei-patru faze în care aţi fost genali de se vor plictisi şi copiii şi nepoţii voştri. Talentul se exprimă în plăcerea de a face un lucru. Nu neapărat în dexteritatea cu care îl faci. La Adrian Cristea am văzut de prea puţine ori plăcerea de a juca fotbal. Aşadar, despre el eu nu aş spune că are talent ci dexteritate. Talent are Messi. Nu-l mai minţiţi, oameni buni, pe bietul Prinţ că ar ceva ce n-are!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul