Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Apcar Baltazar după o sută de ani

        Iolanda Malamen

 



Anul expoziţional se īncheie la Galeria Dialog, la fel de generos cum a īnceput, de data asta aducīnd pe simeze pe Apcar Baltazar, de la a cărui moarte se īmplinesc  o sută de ani. Colaborarea Ruxandrei Garofeanu cu Cabinetul de Stampe al Academiei Romāne, Muzeul Naţional de Artă al Romāniei, Muzeul Municipiului Bucureşti şi domnul E. Uzunov, a făcut posibilă această comemorare a unui artist care, deşi dispărut la numai 29 de ani (1909), a lăsat posterităţii o operă fascinantă şi impregnată de patosul căutărilor, care īncepuse să se facă simţit şi la noi, o dată cu intrarea īn noul secol 20, al ideilor secesioniste.

Ca bursier la Şcoala de Arte Frumoase  (1896-1901) studiază la clasa lui G.D. Mirea şi expune pentru prima dată īn 1904 la Tinerimea Artistică. Īncepe să publice intens īn reviste cronici şi articole  despre artele decorative. Colaborează la revista Viaţa romānească şi deschide prima expoziţie personală, cu un număr de 126 de lucrări, īn sala Ateneului. Ilustraţia de carte este şi ea o preocupare tematică ce consemnează reuşite evidente. Īn anul următor participă la expoziţia organizată de Tinerimea Artistică. Restaurează biserici īn Bucureşti, Teleorman şi Hurezi.

Devine un apărător fervent al stilului romānesc īn artele decorative şi pune problema specificului naţional şi a modernităţii, exprimīnd cu luciditate convingerea că, īntre ele, există mult mai multe legături decīt contradicţii şi militīnd pentru originalitate. Vor vorbi cu entuziasm de-a lungul vremii despre opera lui artistică, dar şi despre vocaţia  teoretică cei mai de seamă critici de artă romāni. 

Din nefericire, pe līngă lucrările aflate īn patrimoniul statului romān şi cele aflate prin colecţii particulare, o sumă din ele s-au pierdut definitiv, fără putinţă de recuperare,  īn timpul celor două războaie, īnghiţite de valurile vremii şi de neglijenţa dureroasă a unora.

Expoziţia de la Dialog, īn ansamblul ei, dă pīnă la detalii măsura acestui artist excepţional, care şi-a fo­losit, īn puţinii ani de viaţă, la maximum inteligenţa creatoare, ,,migălind“ cu har la o ornamentică revitalizată şi adusă dintr-un plan īndepărtat īn centrul preocupării. Īnceputul secolului 20 a fost  o perioadă īn care  sentimentul patriotic era la mulţi dintre artişti exaltat mimetic, dar existau şi artişti care īl resuscitau expresiv, apropiindu-l de cutumele europene, elementele ,,īmprumutate“ fiind  decelate īn chip īnnoitor, revoluţionar. Cei care se bucuraseră de confortul unor burse de studiu īn străinătate (din păcate, lui Apcar Baltazar i s-a refuzat dreptul ăsta) se străduiau să īmprospăteze raportul tradiţie-inovaţie.

 Privindu-i lucrările, īţi dai seama că evoluţia lui Apcar Baltazar a fost rezultatul firesc al unei explorări a lumii altfel decīt īn limbajul obişnuit: o explorare īn care microcosmosul se desăvīrşea īn filigrane din care lipseşte patetismul naiv. Nu sentimentalul īnvăluie opera lui Apcar Baltazar şi nici socialul demonstrativ (adesea cu efecte rebarbative). Pornind de la prefigurarea valorică a desenului, el ajunge īntr-un spaţiu īn care raportul observare-armonie-lumină-echilibru pune stăpīnire  pe real, cu nobleţe cuceritoare. Tuşuri, peniţe, pasteluri, creion, acuarele, laviuri, uleiuri, teh­nici folosite cu o gestică subtilă,  dar şi pasională,  arată cīt de mult a respectat Apcar Baltazar desenul, considerīndu-l un motor absolut şi de neīnlocuit.

Portretele, compoziţiile, peisajele, schiţele de scenografii, ilustraţiile de carte, fragmentele de motive ornamentale, nudurile, cam toată tematica īn care s-a exersat cu măiestrie, libertate de mişcare, dar şi cu o rigoare a abordării, cu accent pe instrumentele limbajului reprezintă o etapă istorică, dezrobită de clişee, din arta romānească.   

Decorativul, pe care l-a supraevaluat cu propriile descoperiri şi nuanţe, are partea de graţie īn opera lui Apcar Baltazar, fiind mai mult decīt o componentă, fiind desluşirea ,,unei partituri“ aproape imposibil de citit īn acea perioadă (pīnă, să spunem la Cecilia Cuţescu-Storck, īn unele īncercări Tonitza, Verona şi alţi cīţiva artişti). Cromatica are adesea ceva din spiritul oriental, cu flăcări stăpīnite, fiind de o misterioasă delicateţe. Roşul, albastrul grav şi albul-gălbui uşor păstoase, īn pictură (care amintesc de Schweitzer-Cumpăna), lise şi egale īn celelalte tehnici sunt tainice, melancolice, subiective, avīnd un son liric. Un singur exemplu: ,,Copil īn soare“  o bijuterie care īnsumează această explicită enumerare.

Ar mai fi multe de spus despre unicul şi originalul Apcar Baltazar, cīt şi despre multe alte nume, care ar trebui celebrate  pe simezele galeriilor, demonstrīnd īn acest fel că fenomenul artistic romānesc, cel puţin īncepīnd din secolul 20 s-a dezvoltat şi desăvīrşit īntr-o simbioză bine asimilată, de tradiţie locală  cu direcţiile cele mai vii, europene.

Emoţia īntīlnirii cu o parte a operei  lui Apcar Baltazar este un dar minunat pe care Galeria Dialog ni-l face īn pragul sărbătorilor de iarnă.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul