Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cum staţi cu banii?

        



Sub acest titlu citim în numărul 10/2009 al revistei Apostrof răspunsuri la o interesantă şi nu tocmai obişnuită anchetă în contextul nostru de viaţă literară. Întrebarea din subtitlul la anchetă face ca lucrurile să devină şi mai directe: „Ce urmări are asupra situaţiei dvs. financiare, şi deci asupra standardului dvs. de viaţă, faptul că aţi scris şi scrieţi cărţi şi colaboraţi la reviste?\\\"

Cum remarcă unul dintre respondenţi, Adrian Alui Gheorghe, lucrurile s-ar purea rezuma într-un fel la relaţia „dintre scris şi bani“, care, în ce-i priveşte pe scriitorii români, potrivit poetului moldovean, este „una extrem de slabă“. Scrie, cu obidă, poetul: „ scriitorul român de azi aş spune că e un salahor care lucrează fără plată la o construcţie care nu are niciun plan arhitectural“. Pentru Ana Blandiana, care mărturiseşte că prin ’92, „ne făceam cumpărăturile zilnice schimbând coroane norvegiene, pentru că îmi apăruseră în Norvegia două cărţi şi erau singurii noştri bani din perioada respectivă“, obsesia cu împuţinarea timpului e atât de presantă, „încât aproape nu observ că nu am destui bani“. Pentru Iulian Boldea, profesia de scriitor e „total nerentabilă“, o profesie „ce nu îţi poate asigura traiul cotidian, dar pe care, odată ce-ai deprins-o, nu o mai poţi abandona“. Paul Aretzu consideră că trăim o vreme „când nu bunăstarea, ci morala e în cumpănă“. Pentru Horia Gârbea, faptul că scriu „îmi aduce ceva la declaraţia de impunere“. Radu Pavel Gheo caută un răspuns sincer care, în esenţă, ar fi sunat cam aşa: „faptul că public cărţi şi colaborez la revistele de cultură îmi asigură pâinea cea de toate zilele“. Pentru Ovidiu Pecican, care e „singurul producător de venituri din familie“, există şi ceva optimism, proiectat în viitor, când „sumbrul va ceda, de la o vreme, în faţa unei dimensiuni mai solare a existenţei noastre“. Răspunsuri mai diversificate, mai sofisticate, mai trecute prin experienţe personale produc şi Romulus Rusan, şi Irina Petraş („Foamea şi lipsa“) sau Letiţia Ilea. Expeditiv ca de obicei, Florin Iaru rezumă cu umor, şi pentru el, dar şi pentru mulţi alţii, răspunsul la întrebarea anchetei formulată de Marta Petreu: „Prost, ma chere. Şi cu asta am spus totul !“

În cel mai recent număr al săptămânalului editat de Fundaţia Culturală Română, acad. Eugen Simion procedează la o mică răfuială cu colegul său de Academie, criticul Nicolae Manolescu apropo de unele rezerve formulate de cel din urmă în legătură cu controversata editare de către cel dintâi a manuscriselor eminesciene. Nu discutăm cât de îndreptăţite sunt ambele puncte de vedere. Ceeea ce ni pare cu totul deplasat este faptul că domnul Eugen Simion găseşte să se războiască aprig cu Nicolae Manolescu exact în zilele care marcau împlinirea de către autorul Istoriei critice a literaturii române a frumoase vârste de 70 de ani.

Să înţelegem că aşa arată, în viziunea academico-eugensimionescă urările ce se formulează, de regulă, cu astfel de prilejuri?
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul