Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Remember

        Marius Tupan

 

Amorsări 3

 

 

Ostaticul îl studie cu interes, dar nu se grăbi să dea vreun răspuns timp de câteva secunde. Apoi, măsurându-l pe etnolog din cap în picioare, întrebă:

- Ajutaţi-mă să-mi amintesc? De unde ne ştim?

- Dintr-un regim dictatorial. Eu, victima, dumneavoastră, călăul.

- Acum s-au schimbat rolurile, constată ostaticul.

- Istoria, domnule general, ne tăvăleşte sub ea. Dar nu vă temeţi. Ne sunt repartizate vremelnic unele partituri.

Generalul era silit să aprecieze proprietatea cuvântului. În politică, nu ai carieră, nu eşti un tip bine definit, ţi se încredinţează doar o partitură pe care trebuie s-o interpretezi. Să dezlegi enigma Puterii, fie ea şi doar cu o treaptă mai sus. Dacă greşeşti, Sfinxul te devoră. În fond, urma să fie şi el un sacrificat, o unealtă de care trebuie să te lepezi repede, s-o distrugi, fiindcă s-ar putea folosi de ea şi alţii. Acceptase pribegia în locul temniţei. Fugise de ea la el în ţară, dar o găsise aici.                     

Ursula părea realmente încântată că i-a apărut în cale, într-un moment atât de important al vieţii ei. Cândva, trebuise să decidă între cei doi generali. Nu putuse refuza pe vreunul. Cu primul împărţise patul şi informaţiile, cu cel de-al doilea, prada de război. Aşa obişnuia ea să le spună afacerilor ilicite, subterane, avantajoase pentru ambii parteneri. Chiar dacă-i căzuse regimul, generalul de armată nu-şi pierduse relaţiile, de care voia să mai profite.

Aşadar, primăriţa trebuia să se poarte cu mănuşi. N-ar fi vrut ca generalul de armată să-i scape printre degete, cum reuşea el de obicei. Acum se afla în spaţiul ei de control, de unde cu greu ar fi putut evada. Venise momentul să înşele vigilenţa gardianului, astfel că-i vorbi ostaticului în româneşte.

- Puteai şi tu să urci cu mai multă fereală pe platou. Acum ne va fi mult mai greu să începem o relaţie amânată...

Stănchescu se chinui să surâdă. Trebuia să se facă frate cu dracul, până trecea puntea. Bănuia că trebuie să-şi plătească până şi întemniţarea: dar, mai ales, să cumpere tăcerea. Simţise că însoţitoarea telefericului îl recunoscuse. Dar, la fel de bine, putea să nu transmită mai departe. Cu Negrescu, putea trata mai uşor. Mintea îi lucra intens. Căuta strategii, convins că orice se poate cumpăra şi vinde, dacă ştii cum să negociezi. Or, ca el nu era un alt expert în domeniu. Se formase sub un regim bolşevic, îl putea domina şi pe cel capitalist. Dacă se gândea bine, cel din urmă se infiltrase de mult în cel dintâi, înaintea loviturii de palat. Se pregătise de mult pentru vechea şi noua orânduire, despre superioritatea şi avantajele căreia nu avea vreo îndoială.

- N-ar fi mai bine dintr-o altă poziţie?, sugeră el.

Era mulţumit cu aceea pe care o dobândise: îi asigura securitatea. Nicăieri în lume nu mai era sigur. Oriunde autorităţile din ţara sa îi puteau trimite o codiţă pe urme: să-l readucă în sala de judecată, pentru a da explicaţii unui public dornic de revanşă. Se temuse la vedere lui Negrescu. Slavă Domnului, era şi el vulnerabil. Nu ştia însă dacă pe platou se mai aflau şi alţi români. Iar, dacă nu existau, puteau fi trimişi. Cu toate astea, nu putea să refuze chiar toate ofertele Ursulei.

- Care ar fi aceea?

Nu era convinsă că e interesat de propunerea ei. Fu, aşadar, luată prin surprindere de dispoziţia lui cooperantă.

- Ce-ai zice dacă ţi-aş da pe mână Internele?

Chiar dacă era cunoscut ca un iscusit ofiţer de rang înalt, propunerea de a conduce  serviciul Interne, pe un platou pe care nu-l cunoştea îndeajuns, i se părea o aventură. Ca orice militar, al cărui ideal e să fie mereu avansat, avu un moment de derută: doar nu mai era de mult în solda unui guvern. Se vede că se practica şi aici rotaţia cadrelor. Curios. Se relaxă, ca un pneu reşapat. Putea fi iarăşi o ironie a femeii, plătindu-i pentru că nu-i satisfăcuse plăcerile erotice. Ursula râvnise să întreţine relaţii amoroase cu cei doi generali rivali, fără să ştie unul de celălălt.

- V-aţi izolat de canton?, vru să ştie generalul, care nu se dezbărase de obiceiul de a judeca totul în raport cu centrul magnetic al puterii.

- E un fel de-a spune. Autorităţile de la centru nu se mai interesează de activităţile noastre. Din atitudinea lor am înţeles că trebuie să ne încurajăm iniţiativele locale. Asta-i, de fapt, adevărata democraţie.

Generalul înţelegea şi nu prea afirmaţiile ei sentenţioase. Evită să se pronunţe, răspunzând cu o întrebare:

- Ce vor zice oamenii cu care ai lucrat până acum?

- Oare la voi, în România, nu s-a întâmplat ca boierii să apeleze la un rege străin? Nu cumva l-aţi ales din zona noastră?

- Acum s-a schimbat roată. Eşti sigură că sunt eu cel mai potrivit pentru funcţia asta?

Ursula avea suficiente şi variate argumente să creadă că nu se înşela în această privinţă, dar, de la Machiavelli citire, găsea că nu tot ce este adevărat este automat şi dezirabil. Mai curând, dimpotrivă. Se apucă, aşadar, să coloreze vulpea.

- Avem mare nevoie de organizarea şi supravegherea comunitarilor, doar intrăm şi noi într-o lume nouă, ce necesită alte viziuni, raţiuni şi contribuţii. Ar fi păcat să riscăm înaintarea.

- Şi eu care credeam că sunteţi preocupaţi de regresiunea în timp!

- Campaniile trebuie să meargă în paralel. Compatriotul tău are o asemenea viziune, pe care i-o respectăm şi i-o susţinem. Ne va aduce mulţi bani şi o faimă de durată.

De la o vreme, trei cuvinte stăruiau pe buzele oamenilor: viziune, imagine, bani. Ele asigurau faima. Într-un anume fel, Ursula se orientase bine. Cu un general ca el, recondiţionat, putea merge la sigur. Acesta avea o singură condiţie:

- N-aş vrea să mi se schimbe reşedinţa!

- Am aceeaşi opinie, dacă tot mai eşti bântuit de fantasme. Poţi da ordine şi comenzi chiar din celulă. Din postul de adjunct al meu, desigur.

Stănchescu nu-şi putu ascunde zâmbetul. Femeia asta era lipsită de imaginaţie, împrumutând o schemă chiar de la compatrioţii lui. Urma să ocupe o funcţie discretă, ca şi amorezul Ursulei. Trecu peste momentul acesta stânjenitor, fiindcă nu mai avea de ales.

- Mă înham, preluă o formulare din zona cabalinelor, dar cam ce-ar trebui să fac?

- E uşor de bănuit. Să strângi, să interpretezi şi să foloseşti informaţiile la nevoie. Apoi, să iei deciziile ce se cuvin.

- Vă pregătiţi de vreun război?

- Păi ce poate însemna întoarcerea în timp? O campanie care nu omite pierderile. Făcând ce ţi-am propus, îţi ajuţi propriul tău conaţional, de care nu trebuie să te temi. Intrat în combinaţie cu el, vei avea asigurată liniştea.

În aceste condiţii, chiar nu o mai putea refuza. Bănuia şi alte avantaje, stabilindu-se pe platou. Cunoştea calitatea Florii Vieţii. Avea şi el o vârstă, şi-o putea prelungi cu mai mulţi ani. De-ar fi rămas în ţara de baştină, era posibil să nu prindă veacul. Temător la început că urcase pe un platou minat, realiza acum că soarta îl avantaja încă o dată. În mişcarea gândurilor, folosi pentru prima oară un cuvânt ce-i deschidea noi orizonturi. Aşadar, o operaţiune în incinta unei cetăţi, nu pe un platou deschis, în calea vânturilor şi a fia­relor, a vizitelor inopinate şi a eventualelor elicoptere ce ar putea ateriza aici. Asta fusese întotdeauna marea lui contribuţie: închiderea şi ocrotirea unui loc între ziduri stabile şi temeinice, răspunzând la nume de „cetate”. Translată cu fast în Evul Mediu, mai precis, în secolul al XIII-lea. În plus, putea să-şi investească aici o parte a banilor, procuraţi de-a lungul anilor. La senectute, numeroşi oameni aleargă spre biserici, să se roage şi să se pună bine cu Domnul, după ce l-au ignorat atâta vreme. O mică parte îşi scriu memoriile, arogându-şi merite imaginare, situaţii caritabile. Deja colegii săi apăruseră cu cărţi, cu studii, contrazicând ofensiva celor care afirmaseră că românii cunoscuseră cel mai odios regim politic din lume. I se ivise şi lui acum ocazia să iasă din întunericul în care acţionase o viaţă. Şi mai era ceva: proiectul său se altoise pe operaţiunea lui Drumezea, via Negrescu, aşa că va muri de ciudă securistul.

Două zile mai târziu, cei doi vlăstari ai trunchiului pe care parazita planul său, veniră, însoţiţi de cei trei magicieni, să se sfătuiască la câteva pahare şi, deocamdată, fără cuţite.

- V-aţi întrebat vreodată din ce apare vişiniul?

Lipsită parcă de vreo noimă, întrebarea etnologului îi făcu pe cei doi generali să ridice din umeri. Habar n-aveau. Suspicioşi, crezură că li se întinde iarăşi o cursă. De data asta, Albin nu urmărea aşa ceva, astfel că se grăbi să-i lămurească.

- Din amestecul roşului cu albastrul.

 Culorile respective simbolizau echipele de fotbal pe care le susţineau generalii, contribuind chiar la finanţarea galeriilor, în deplasări, dar şi în încăierări. Acestea păruseră a fi până nu de mult adevăratele războaie în ţară, antrenând, în dispute, până şi pe dictator, în discordie chiar cu proprii lui fii. Învrăjbindu-i pe generali şi alimentând nemulţumirile fronturilor, distrăgea atenţia de la principalele nevoi ale ţării: mâncarea, căldura, libertatea de opinie, bucuria de a călători, dreptul la manifestare.

- Înţeleg că aţi priceput ce vreau să spun, reluă Negrescu. Lucrăm sub culori diferite, dar slujim aceeaşi cauză. Avem acelaşi interes ca deasupra noii cetăţi să fluture un astfel de tricolor, în care galbenul e înlocuit cu vişiniul, obţinut din combinaţia celor rivale. În această situaţie, înfrăţirea noastră nu va mai putea fi pusă la îndoială.

- Definitivă?!, se alertă Stănchescu.

- Depinde de situaţie, preciză precaut Drumezea.

- Nici vremelnică nu-i de neglijat, se amestecă Ursula.

Înţelegea că sub ochii ei se năştea un pact necesar, care nu putea decât să o avantajeze. Era obişnuită să vadă în indivizi instrumente pentru atingerea unui scop.

 Drumezea controlase cândva zona, preocupările şi comportamentul montagnarzilor, astfel că era omul potrivit pentru a le studia în continuare năravurile, dar şi calităţile. Avusese de-a face cu psihologi şi hipnotizatori, cu ghicitori şi clarvăzători, capabili să converseze cu spiritele morţilor, pentru a le cere sprijinul la nevoie. Într-un anume fel, era ajutat chiar şi de Domnul, care nu zămislise totuşi chipuri unice şi irepetabile, ci, dimpotrivă, aşezase în aşa fel generaţiile, încât unele persoane să semene, până la identitate cu altele. Nimic mai demn de interes. Feţe prezente într-o Epocă de Aur erau similare cu cele contemporane. Credea că va trebui să consulte arhivele, documentele din mănăstiri, picturile din peşteri, actele din pivniţele Vaticanului. Unii enoriaşi urmau să-şi schimbe doar numele cu ale medievalilor. Trebuiau cercetate şi cimitirele, pentru a se împrumuta de-acolo unele nume: dar, pentru epoca respectivă, nu erau de găsit. De altfel, în toată lumea aceste locuri erau puţin încăpătoare pentru câte generaţii se succedaseră de-a lungul secolelor, ca şi cum unele se scufundaseră în pământ, lăsând loc altora, mai proaspete. El deţinea o adevărată teorie cu privire la înhumarea oamenilor, dar nu era încă momentul să o dezvolte, când şi alte fapte misterioase se aflau în atenţia lui. Deocamdată, era nevoie de acţiuni clare, precise, care să susţină operaţiunea lui Negrescu. Chipurile trebuiau recoltate de pe alte spaţii, nu de pe cruci. Unele, si­milare, puteau dezvălui preocupări identice, astfel că translarea în timp se putea face cu mai multă uşurinţă. Uităturile, gesturile şi comportamentele se asemănau uneori până la confuzie.

Sigur că va dezvălui conturile, gândea Stănchescu, cu condiţia să i se păstreze viaţa. Nu pe toate, ci doar o parte a lor, să aibă şi el la bătrâneţe cu ce să-şi ducă traiul.

- Chiar credeţi că puteţi susţine edificiul?, întrebă un magician în limba engleză.

Stănchescu îşi pregăti îndelung răspunsul, temător că i se pregăteşte o nouă capcană.

- Depinde până unde ne întindem!

Ambiguitatea îl avantaja întotdeauna în momentele de cumpănă.

- Bănuiesc că vă bazaţi mai mult pe daniile enoriaşilor.

- Ceea ce nu-i deloc puţin, se repezi Ursula.

- Mult, puţin, lucrarea trebuie să se încheie cât mai repede, hotărî magicianul. Nu sub presiunea cuiva însă. Numai oamenii liberi o pot desăvârşi.

Stănchescu fugise dintr-un teritoriu în altul, îşi schimbase mereu adăposturile, ocolise oamenii şi anchetatorii, iar acum era asigurat, indirect, de slobozenie, după ce-l supuseseră unor teste. Parcă pentru a-i veni în întâmpinare, magicianul îl asi­gură iarăşi.

- Temându-te de adăpostul din spaţiu, îţi vom aranja unul în timp, la care nu va putea atenta careva.

Generalul de armată transpiră abundent, ezită să prezinte documentele celei care-i propusese postul de la Interne, nu se grăbi să anunţe noua titulatură, fiindcă experienţele prin care trecuse îl epuizaseră, dar, mai ales, pentru că propria sa fire îl determina să creadă că toţi oamenii din jurul lui îi semănau în mare parte: laşi, cinici, lunecoşi, urmărindu-şi numai interesele proprii. Un bărbat imoral îşi va învinui nevasta de adulter, chiar dacă aceasta nu-i oferă vreun motiv palpabil. El nu se mai încredea de mult în semeni, iar aici, pe platou, unde se aflau atâtea seminţii, bănuia că doar defectele lor îi uniseră pentru a experimenta o nouă convieţuire. Intrat în cuşcă, trebuia să pândească momentul prielnic pentru a evada încă o dată.  (fragment din romanul Naufragii)
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul