Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge

        Vasile Sălişteanu

 

 

Născut īn localitatea Săliştea Nouă, judeţul Cluj,  la 20 noiembrie 1959.

A studiat Teologia la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi la Universitatea din Bucureşti.

Locuieşte īn Călăraşi din anul 1982.

A īnceput să scrie īn anul 2008.

Pānă acum a publicat mici articole moralizatoare īn diferite ziare locale, precum şi cāteva articole teologice īn Almanahul bisericesc al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

A organizat peste 30 de expoziţii de pictură, artă grafică şi sculptură, precum şi cāteva concerte corale şi  de muzică clasică. 

  

 

Cinism

 

Aş adăpa cu picături de lumină 

rădăcinile străbunilor,

să crească viguros

īn coapsele mele,

parfumul primului ropot de fii.

 

Dar ca o gheară de uliu

m-a izbit īntrebarea:

“oglinzile şi īmpreunarea trupească

sunt abominabile

fiindcă

sporesc numărul oamenilor?”

 

 

 

O poezie mi-a muşcat dimineaţa

 

O poezie mi-a muşcat dimineaţa,

neagră şi slabă

ca o văduvă tānără.

 

Cānd am vrut să-mi spăl sāngele 

la rāul singurătăţii

şi-a pus mintea să mă urmeze,

să-mi curme posibila existenţă,

tăindu-mi aripile pe la īncheieturi.

 

Am vrut să fug īn emoţia unei toamne,

dar cu două sentimente de răbdare

pe care nu le-am cunoscut vreodată,

m-a prins.

 

 

M-a aşezat la picioarele unui tron de cenuşă

ca pe ţipătul unui copil la naştere

şi mi-a īmpreunat palmele

pentru ultima rugăciune

a unui vers alb.

 

 

        

Nu sunt trist

 

Noaptea te reinventez şi nu sunt trist,

mă ascund īn visele cele mai īndrăzneţe

pe care nu le descifrezi.

 

Am urcat de mult īn cer,

iar de acolo nu cad decāt copacii

care-şi īnfig puternic luminile īn mine.

 

Nu sunt trist, dar perseverez.

 

 

 

Īn cămara singurătăţii blānde

 

Genunchii plăpānzi 

Şi podelele rugăciunii,

O jertfă a fericirii.

 

Īn cămara singurătăţii calde

Un īnger stă la geam.

 

Un anotimp-lacrimă

Acompaniază noaptea de pămānt

Cu un sfeşnic aprins.

 

Lumina prinde viaţă,

Cerurile se deschid,

Īngerul īmi poartă numele.

 

Mă apropii de El.

 

 

 

Păsările acestea

 

Păsările acestea nu mai au aripi,

īncheieturile lor le-am īncrestat

cu tăişul nisipurilor veşnice.

 

Le-am furat cāntul şi l-am aşezat

īntr-o fāntānă seacă.

 

Au īnceput să miroasă a sat părăsit

cu pomi fără rod şi fără īnger păzitor.

 

Īntr-un luminiş de pădure

le-am astupat ochii

cu toate creioanele de colorat.

 

Stoluri īntregi am dizolvat

īn cuvintele care au strigat

declaraţii false de dragoste,

le-am scăldat īn sānge neprihănit,

cu săgeţi otrăvite.

 

Īn duminica tuturor păsărilor fără nume,

le voi dărui aripile mele

care mi-au crescut īn carnea remuşcării

şi voi rosti pentru ele litanii mute,

blānd ca un miel adus spre jertfă.

 

 

    

Dor

(fiului meu Doru)

 

Īn tine

nu mi-e dor de nimeni,

eşti rodul din care

răsar duminicile.

Nu-ţi stinge auzul

cu vorbele chibiţilor,

universul trăieşte

prin firul de sīnge

care ne leagă,

cu privirea noastră

naştem īngeri.

 

Te rog, copilăreşte cu mine,

Fiul meu.

 

 

 

Fără memorie

 

Nedescifrat,

fără memorie,

timpul

şi-a ridicat blazonul

peste cer.

 

O frunte īncreţită

vrea să-i alunge strămoşii.

 

Oprit lāngă o clipă

născută din minune

priveşte orologiul din turn,

să-şi reverse suflarea

peste vremurile dezorientate

şi se aşază cu noi la rānd,

să treacă punţile vieţii de prisos.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul