Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lecţia nucşoarei

        Sorin Lavric

Sunt cărţi despre care ar merita să scrii nu o cronică, ci un foileton de cronici, dar nu atīt pentru a-i povesti conţinutul, ci pentru a pune īn lumină singularitatea protagoniştilor ei; aşadar nu valoarea estetică, secundară şi pīnă la urmă lipsită de importanţă, e cea care califică cartea, ci dimensiunea rară a personajelor descrise īn paginile ei. Să spui despre fraţii Arnăuţoiu şi grupul pe care l-au condus īn īmprejurimile Nucşoarei că sunt luptătorii cu cea mai longevivă istorie de rezistenţă din munţii Romāniei (au rezistat nouă ani: 1949-1958) īnseamnă să faci o constatare de bun-simţ. Numai că această constatare se sprijină pe o convenţională judecată care surprinde o realitate a cărei semnificaţie nu o mai sesizăm. Căci uimitor īn cazul Arnăuţoilor este că exemplul lor a reprezentat o tăgăduire a regulii statistice a molipsirii colective, acea regulă potrivit căreia frica este unul din sentimentele care se propagă cel mai repede īn mentalul unei comunităţi, ajungīnd să ghideze comportamentul oamenilor pīnă la a-i īmpinge pe panta docilităţii de turmă. Arnăuţoii au fost excepţia mirabilă care răscumpără azi, la 50 de ani de la execuţia lor, servilismul deplorabil al populaţiei băştinaşe. Fără ei sau fără un Ion Gavrilă Ogoranu, obrazul nostru ar fi mult mai īntunecat la rememorarea istoriei secolului XX.

Arnăuţoii s-au definit prin distanţa simbolică pe care au pus-o īntre ei şi restul popu­laţiei. E ca şi cum, dintr-un cīrd de gīşte mergīnd īn aceeaşi direcţie, cīteva se desprind de grup şi se īntorc īmpotriva curentului apei, īnfruntīnd şuvoiul cu conş­tiinţa că altă soluţie nu există. Īn mod mirabil, exemplul lor a fost urmat de alţii şi, astfel, a luat naştere episodul de măreţie umană din zona Nucşoarei. Cam aşa ceva au fost Arnăuţoii: nişte vietăţi stranii care s-au desprins de turmă şi au īnfruntat fatalitatea. Nu au fost singurii, dar au fost cei mai īncăpăţīnaţi. Īnsăşi jena pe care o resimţim astăzi īn a folosi cuvinte mari cīnd e vorba de Arnăuţoi ne dovedeşte ce distanţă uriaşă e īntre dispoziţia noastă psihică şi psihicul lor. A-i numi eroi sau figuri tragice īnseamnă să faci uz de un limbaj deplasat şi lipsit de măsură. Suntem stīnjeniţi să-i nu­mim eroi, iar stīnjeneala e indiciul promiscuităţii morale īn care am ajuns.

De fapt, am ajuns īn asemenea hal de indiferenţă īncīt nu mai suntem īn stare să ne recunoaştem valorile şi, mai ales, nu mai suntem īn stare să vorbim īn chip cuvenit despre ele. Nu mai avem ton, nu mai avem ţinută şi ne lipseşte sentimentul acela de nobleţe pe care ţi-l dă conştiinţa că vorbeşti despre nişte modele. Am atins acea treaptă a cinismului blazat cīnd cazul Arnăuţoilor ne indispune şi ne incomodează. Sunt prea frumoşi īn intransigenţa lor ca să ne mai putem recunoaşte īn ei. Ei aparţin altui univers şi ei ascultă de alte legi morale decīt cele care guvernează lumea noastră. Singura şansă a Arnăuţoilor – nişte eroi tragici cărora ar trebui să le facem statuie (nu-i aşa că sună ridicol?) – este ca un străin să se aplece asupra lor şi să-i supună atenţiei europene. Atunci ne vom simţi mīndri privindu-ne prin ochii altora şi căpătīnd certificatul de validare culturală. Pīnă atunci, ca īn atītea cazuri de autoignoranţă flagrantă, īn loc să ne cultivăm modelele, vom gusta din spectacolul deriziunii mediatice.

Fiica lui Toma Arnăuţoiu, Ioana, are un destin pe care un regizor cu talent elementar l-ar putea preschimba īntr-un documentar de mare efect european. La fel ca fenomenul Piteşti, fenomenul Nucşoara ar putea deveni un brand romānesc prin care să ne exportăm specificul esenţei noastre. Ioana s-a născut īntr-o peşteră şi a trăit doi ani īn aceleaşi condiţii cu fraţii Arnăuţoiu. E greu să ne īnchipuim foamea, frigul şi frustrările prin care trebuie să fi trecut cei cinci oameni care alcătuiau, īn ultimii ani, grupul partizanilor de la „Rīpele cu brazi“, cum se numea locul unde se afla grota lor. Cei cinci erau: Toma şi Petre Arnăuţoiu, Titu Jubleanu, Maria Plop şi Ioana Arnăuţoiu, autoarea cărţii apărute īn urmă cu o lună la Editura Vremea. Cum spuneam, destinul acestei femei e desprins din subiectele romanelor picareşti, putīnd oricīnd să se preschimbe īntr-un scenariu de film de mare efect. La fel, destinul familiei Jubleanu este unul de o īnfiorătoare dramă: mama īmpuşcată īn munţi, tatăl capturat şi schingiuit pīnă la desfigurare (securiştii i-au scos dinţii cu cleştele), fiica incendiată īn timpul anchetei şi băiatul omorīt īn scena finală a capturării ultimilor partizani – cum să nu simţi că destinul acestei familii e de esenţă eminamente tragică? Să sperăm că, īntr-o zi, un regizor va şti, inspirīndu-se din cartea şi albumul de fotografii apărut la Editura Ars Docendi, să facă un film prin care Europa să afle de „specificul romānesc“ de la Nucşoara.O valoare nu iese īn lumină decīt dacă există o autoritate care s-o recunoască. Pentru fraţii Arnăuţoiu lipseşte autoritatea morală al cărei prestigiu să confere acestor oameni statutul de eroi. Sīntem prea prinşi cu meschinăriile lumii ca să mai luăm īn seamă frumuseţile ei. Iar Arnăuţoii au fost nişte oameni frumoşi, din acea specie de frumuseţe care nu poate fi cīntărită estetic, ci moral. Sub unghi moral, partizanii de la Nucşoara reprezintă o lecţie tragică, al cărei miez este următorul: īn confruntarea cu o forţă mai puternică decīt tine nu ai cum să nu pierzi pe termen scurt, numai că pe termen lung nu ai cum să nu cīştigi, cu o condiţie īnsă: ca naţia să-ţi cultive memoria postumă.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul