Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

De la Nistru până la Piaţa Miniş

        Felix Nicolau

Vremurile de criza întotdeauna inspira soluţii interesante. Aşa este cazul din ce în ce mai captivantei reviste Stare de urgenţa, preocupata în special de realizarile culturale ale basarabenilor de pretutindeni. Redactorii au avut o idee excelenta – anume inserarea unui volum de poezie în cadrul revistei. Prima isprava de acest fel a fost publicarea Dianei Iepure, cunoscuta deja prin volumul Liliuţa, aparut la Editura Vinea.

O suta cincizeci de mii la peluze este un grupaj de poeme în care se mai poate regasi ceva din pitorescul savuros şi alintat al Liliuţei. Propriu-zis, este vorba despre o continuare a acestei carţi în ordine autobiografica. Amin­tiri din frageda pruncie, pâna la stabilirea în Bucureşti şi noul stil de viaţa de aici. Substanţa lirica este mai variata, iar forma a devenit mai laxa. Cu alte cuvinte, o oareşce modernizare a scriiturii. Liliuţa era mai omogena. O suta cincizeci de mii la peluze este variata, cu ton egal, fara proteste, patetisme sau imaginaţie fabuloasa. O zicere fireasca, contrapunctata uneori de instantanee sau concluzii ironice ori simbolice.

„eu am o familie noua/o casa noua ce miroase a vopsea şi a nivea for men after shave/un copil nou/şi eu nou-nouţa” (Eticheta). Relatarea este la nivel minimal, fara pretenţii. Firescul cotidian cu bucuriile lui simple este miezul confesiunii. Însa nu e bine sa dai totul în vileag: „mi-am zis sa nu mai enervam pe nimeni/cu fericirea noastra/fericirea e lipsita de bun-simţ/e un fel de curva de lux” (O suta cincizeci de mii la peluze). Şi atunci narativul confesiv deviaza înspre autoficţiune. Parca citesc din Femeia în faţa oglinzei a Hortensiei Papdat-Bengescu, într-o varianta mai resemnata: „azi ma simt precupeaţa numa­rul unu a minişului/ azi fac din parul meu legatu­rele//[...]// hai la paaaAaAr la paaaAaAr la par/ îmi modulez vocea/ vreau sa fie calda/ ca un par lung cazut peste fese” (Cântareaţa cheala). Alter-egoul liric îşi traieşte simplitatea cu o resemnare bucuroasa şi nu se ia prea tare în serios. Nicio başcalie ori sarcasm, nici secţiuni transversale înspre o realitate ascunsa, ameninţatoare. Pur şi simplu, un drum la Piaţa Miniş din cartierul Titan este doar un drum la cumparaturi. Poezia îşi conserva, cu toate acestea, poe­ticitatea, datorita delicateţei şi a unor minifantezii înscenate de o imaginaţie simpatica, cuminte. Delicioase sunt şi frânturile de dialog casnic, jocuri şi tachinari tandre: „cine te-a nascut de eşti/aşa de frumos şi deştept?/-tata,/raspunde cel mic şi/râde/nu sunt tare grasa, nu?/-ei, cum poţi vorbi aşa?/tu pur şi simplu/ai sâni” (Alte mame sunt dinozauri).

Unele dintre aceste scenete de sufragerie nu spun mare lucru. Le citeşti şi nu-ţi ramâne în minte mai nimic. Atunci scriitoarea simte ca risca sa cada în platitudine şi schimba urgent registrul. Sobuşoara, de pilda, este un text desprins parca din volumul anterior: „miros de sarmale racituri şi clatite/ uite tata ce bine traiesc/am carţi multe carţi şi mai ales timp/ sa le citesc aşa cum ai vrut tu/ chiar şi când soarele e sus/ la parter stau cu lumina aprinsa/ trenul prietenia ajunge la şase/ la gara de nord/ pe peron inima mea/ înţepeneşte ca o bucata de carne/ în zeama de racituri”.

Daca ar ţine-o tot aşa, linia estetica nu s-ar frânge nicicând. Din pacate, raportarile scriitoriceşti constituie o ispita prea puternica şi nu-i reuşesc Dianei Iepure aşa cum nu le reuşesc nici altora. Eu am un prieten snob e o poezie cu dedicaţie ascunsa, probabil: „excentric guraliv plin de sine/ el citeşte mai mereu/ citeşte pe nerasuflate biblioteci întregi de poezie/ el ar citi şi de pe tabliţe de lut scrieri cuneiforme” ş.a.m.d. Neconvingator.

Convingatoare sunt, în schimb, oglindirile de iatac, la fel de sincere ca ale Elenei Vladareanu, doar ca mai indulgente: „s-a încheiat sezonul sânilor cu lapte/gata/nu se mai poate/nu se mai poarta/îi simt grei ca pe-o blana de urs în arşiţa verii//[...]//îi scot acum sa-i pun în şifonier/sa-i presar cu levanţica şi sa-i am din când în/când mi se face dor de tinereţe/sa-i probez cu uşa încuiata şi/sa ma privesc în oglinda” (s-a închis sezonul sânilor cu lapte).

Minunat este şi ciclul cosauţi.md. Memoria afectiva a clipelor de ingenuitate ale copilariei are ceva din Cristina Ispas, dar fara simbolizari excesive, ceva din Carmen Dominte, dar fara dureri înabuşite, filtrate prin muzica, ceva din Lavinia Balulescu, doar ca mai puţin poznaşa: „mama face feţe de perna/din camaşile vechi ale tatei/ scoate gulerul mânecile lasa doar/ nasturii la mijloc/ sidefaţi/ toata copilaria am dormit pe perna/ ca pe pieptul lui tata” (ca pe pieptul lui tata). Suprasemnificaţia este deri­vata din evocare fara pic de scremere interpretativa. Este ceea ce aduce nou Diana Iepure. Şi mai aduce nou reme­morarea copilariei de peste Prut: primele lecţii de pian, tot felul de figuri ciudate de basarabeni percepute prin ochii uimiţi ai unei fetiţe, locuri, senzaţii.

Un alt ciclu, ŕ la guerre comme ŕ la guerre, da seama de începutul ieşirii în evidenţa cu ceva anume, de adolescenţa şi tinereţe. În câteva poeme, scriitoarea reuşeşte performanţa de a trece în revista o viaţa întreaga. Dra­gostea se amesteca cu lozincile partidului comunist so­vietic, cochetaria cu evenimentele tragice. În repertoriul ima­gistic apar pâna şi unghiile pe care le ştim de la Dumitru Badiţa şi Teodor Duna. Niciodata, însa, nu este facut pasul înspre încrâncenare sau alambicare. Totul este limpede, chiar şi atunci când descrierii îi este preferata sugestia. Sa nu se înţeleaga ca ar fi vorba despre descriptivism. Poemele sunt scrise economicos, fiecare vers având o misiune precisa, iar balast nu prea exista. Construcţia este clasicista doar în principiu. În fapt, poeta are ochi pentru orice, în tradiţie rilkeeana - nimic nu i se pare nedemn de inclus în arta ei. Decenţa şi concentrarea nu dau deloc senzaţia de artificial – ele ţin de un bun-simţ excepţional. Ratarea nr. 2 cu minciuna depune marturie despre cum se pot îngloba multe elemente într-un recipient poetic marunt: „ne îmbraţişam sub plapuma/  tremu­rând de frig/ în pumnul ei o scrisorica/ plina cu greşeli// mama subliniat/tu a-i pe cineva tu nu a-i plecat la piaţa/ e prea aproape subliniat/ şi tu a-i stat prea mult şi-am plâns/ ca atunci când am aşteptat/ sa mergem sa-l vedem pe moş craciun/ lasa mama/ ca nu-mi trebuie mie moş craciun/ aşa ţi-am spus/ dar a fost o minciuna”.

Poezii ca nişte scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, şlefuite şi frizate exact cât sa nu para prea aranjate, sunt parca inspirate de noua sinceritate sau, şi mai bine, de experienţele holistice, intime ale performatismului. Diana Iepure este valoroasa pentru ca reuşeşte sa scape influenţelor. Uneori, poeţii e bine sa stea mai mult în casa, sa cânte la pian, sa vada cât mai rar alţi poeţi.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul