Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Conexiuni întâmplătoare

        Stelian Tăbăraş

 


Văzusem de curând o expoziţie cu fotografiile după operele megalitice ale celebrului artist plastic de origine bulgară Christo: împachetări în pânze enorme a unor catedrale, arcuri de triumf, poduri, chiar şi o… autostradă, chiar şi Reichstag-ul (înainte de re-inaugurare). În proiectul său exista şi împachetarea unei insule. Păreau  bagaje pământeşti pregătite de nişte uriaşi pentru plecarea definitivă de pe Terra… Unde?


Dacă nu le-aş fi văzut, n-aş fi fost atât de mirat descoperind într-o zi macaralele uriaşe, oamenii atârnaţi în frânghii, chinuindu-se să îmbrace în pânză neagră o clădire pătrată. Părea meteoritul de la Kaaba – într-un părculeţ din stânga catedralei Karlskirche din Viena, nu departe de fântâna arteziană unde se aflau nişte lucrări de Henry Moore, stropite non-stop. Lângă lacul unde se spune că nişte ţigani români ar fi degustat prima oară lebede vieneze.


Ploua, dar nu era frig; erau zilele în care bătea simunul („vă aştept, sinucigaşilor! – îndemnul simunului a fost dovedit ca atare de statisticele psihiatrilor). Credinţa în puterile acestui vânt care vine din Africa, peste Mediterana, detemina, în Austria, chiar acordarea unor concedii plătite pentru cei predispuşi.


Nu m-am dumirit ce putea fi  această „împachetare” până nu am găsit într-un pliant anunţul că acolo avea să fie deschisă o expoziţie documentară, „250 de ani de masonerie în Imperiul Romano-German de Apus”. Bineînţeles că am fost chiar la deschidere – iată lucruri palpabile despre o organizaţie cvasi-secretă, despre care, până nu demult, se vorbea doar în şoaptă.


Un grup de vreo cincizeci de inşi îmbrăcaţi în negru, graşi, sugrumaţi de papioane, m-au făcut să mă simt jenat de costumul meu deschis la culoare (era, totuşi, dimineaţă). Pentru „peisaj” fuseseră închiriate câteva balerine  de la Staatsoper, îmbrăcate doar în colanţi  papagaliceşti, atât de slabe că puteai face anatomie pe trupurile lor transparente.


S-au ţinut discursuri, a vorbit şi primarul Zilk,  tocmai eroizat (nu demult primiseră prin poştă, el şi o crainică TV, o scrisoare-bombă care îi retezase două degete. Avea gesturi controlate, îşi flutura mănuşa-proteză). A declarat că a intrat în masonerie din admiraţie pentru Goethe.


În expoziţie am fost invitaţi să urcăm la etaj pe o scară-melc; regizorii şi scenografii concepuseră vizitarea expoziţiei ca pe o primire într-o lojă; sus ne întâmpina o cameră rotundă, drapată complet în negru, cu douăsprezece scaune, între care un mare fotoliu destinat, desigur, marelui maestru. Din tavan, un reflector bătea în podea un cerc luminos; prin el trebuia să trecem. Şi am trecut.


Expoziţia conţinea documente despre marii conducători de loji, despre iluminişti, martiri ai repetatelor bule papale; cărţi, manuscrise, hărţi. La loc de cinste era şi un petic din şorţul de piele al lui Goethe. Cu adevărat uimitoare mi s-a părut o hartă a lojilor masonice din Transilvania pe la anii 1750. Salzburg de lângă Sibiu era de fapt… actuala Ocnă a Sibiului. Şi alt centru masonic important era la Sankt Leopold (m-am dumirit că acesta era Apoldu de azi, în cele două ipostaze ale sale, de Jos şi de Sus).  Urmând firul temporal, am ajuns la „anul cu trei coase”, 1777; despre asemenea an, astrologii spun că nu aduce nimic bun popoarelor.  În cazul Moldovei aşa a fost; se dezmembrase şi se împărţise Polonia; imperiului austriac îi revenise o „porţie” spre care, însă, nu avea loc de trecere… S-a apelat la sultan, fiind cerută cumpărarea unui „coridor de servitute” cu o lăţime de 1-2 kilometri, situat între două râuri.  Aici a intervenit marea corupţie, cum ar zice azi DNA.  A fost falsificată o hartă, astfel că „între cele două  râuri” era… Bucovina întreagă. Matrapazlâcul a fost aflat, funcţionarilor turci le-au fost tăiate capetele, obiectele corupţiei primite din partea demnitarilor Mariei Theresa şi a generalului rus Vinogradov  sunt astăzi ştiute: o spadă de aur cu mânerul bătut în pietre scumpe, o tabacheră de aur, de asemenea împodobită. Dar situaţia Bucovinei a rămas de atunci, cu unele scurte excepţii, cam aceeaşi.


Maria Theresa a hotărât ca Bucovina să aibă un guvernator român, schimbat o dată la şapte ani. Primul a fost un boier Balş (cel controlat într-o co­mi­sie de către Budai-Deleanu, funcţionar la Lemberg;  se pare că acesta a fost tatăl cunoscutului de noi Balş, pe moşia căruia  tatăl lui Eminescu a fost căminar.) Pe acesta, masoneria l-a desemnat să-l însoţească pe Horea la Viena, să-i asigure audienţa la Iosif al II-lea, să-i slujească de traducător. „Printre vechituri” se afla şi sigiliul lui Ioan Ursu-Horea – cu adaosul latin „Rex  Daciae”; el, Horea, fiind altminteri analfabet.


Am ieşit la lumina zilei oarecum derutat… Simunul sufla, de pe expoziţie pânza neagră se desfăcuse şi flutura în vânt.


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul