Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Călătorie romanească în belle époque

        Gabriela Gheorghişor

 

Printre surprizele Editurii Humanitas de la Gaudeamus 2009 s-a numărat şi lansarea romanului Viaţa începe vineri de Ioana Pârvulescu. Pentru cei care cunosc cărţile redactoriţei de la România literară (în special eseurile de reconstituire a unor epoci trecute, plecând de la cercetarea documentaristică, însufleţită epic şi, stilistic, colorată literar), trecerea la proza propriu-zisă nu este însă deloc surprinzătoare (şi Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, autoare a unor studii, tot în siajul Şcolii Analelor, privitoare la dragoste şi la sexualitate în secolele XVIII-XIX, a sfârşit prin a scrie un roman erotic şi de atmosferă, Evgheniţii).

Incursiunea Ioanei Pârvulescu În inti­mitatea secolului 19 are, aşadar, şi o urmare romanescă. Cronotopul din Viaţa începe vineri îl reprezintă Bucureştiul din belle époque. Mai precis, acţiunea de aici se desfăşoară în ultimele 13 zile ale anului 1897, într-o lume românească intrată pe făgaşul modernizării, cu mari speranţe „în puterea ştiinţei, în progres şi-n viitor“ (din Cuvânt înainte), în ciuda diverselor dificultăţi cotidiene (financiare sau de alt fel). Doctorul Leon Margulis, de pildă, luptă zilnic cu moartea, chiar dacă mijloacele lui medical-materiale sunt mai mult decât precare (nădăjduieşte totuşi că leacul tuberculozei va fi descoperit cândva); Nicu, băiatul de 8 ani, cu o mamă bolnavă psihic, face pe comisionarul pentru a supravieţui sărăciei, dorindu-şi ca viitorul să-i redea prietenului Jacques posibilitatea de a merge pe ambele picioare; Costache Boerescu, şeful Siguranţei publice, confruntat cu o anchetă încâlcită, prevede că amprentele digitale vor deveni cel mai bun mijloc de recunoaştere a răufăcătorilor. În plus, toată suflarea, de la mic la mare, îşi joacă norocul la Loto şi stă cu ochii pe „gazetă“ (câteva dintre personajele naraţiunii lucrează la Universul), intuind, încă de pe atunci, că presa va ajunge a patra putere în stat.

De ce Viaţa începe vineri? Pentru că un jurnalist din secolul al XXI-lea, Dan Creţu, în vârstă de 43 de ani, se trezeşte, din viaţa lui obişnuită, într-o altă epocă, în 19 decembrie 1987, zi de vineri. Această misterioasă întoarcere în timp aminteşte de filmul Some­where in Time/Undeva, cândva (ecranizare a romanului lui Richard Matheson, Bid Time Return), numai că acolo călătoria temporală se produce voluntar. În romanul Ioanei Pârvulescu, personajul nu ştie şi nu înţelege ce i s-a întâmplat, fiind la fel de dezorientat ca eroii nuvelelor mitic-fantastice ale lui Mircea Eliade. De altfel, dintre toate vocile cărţii, a lui Dan Creţu este cea mai ştearsă/artificială (v. monologurile reflexiv-retorice), dar prezenţa lui constituie centrul de greutate pentru problematica filozofică a timpului, exprimată sintetic de Pavel Mirto (redactor la Universul, care va scrie un roman de anticipaţie, Viitorul începe luni, refuzat de editura Socec): „toate lucrurile care au fost şi or să fie sunt şi acum, în prezent“. Prin urmare, ca şi la Eminescu, „Toate-s vechi şi nouă toate“, „Viitorul şi trecutul sunt a filei două feţe“,  „Tot ce-a fost ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate“. Nu întâmplător, muzica de la ceasul cu figurine al lui Jacques este un menuet. Ca dans, menuetul are trei timpi, iar ca specie muzicală, o formă tripartită, precum timpul. Dar şi timpul, şi muzica (cea mai abstractă dintre arte) reprezintă un continuum evanescent pe care mintea omenească încearcă în zadar să-l parceleze, să-l stăpânească prin conceptualizare şi prin măsurare.

Pe lângă acest joc cu timpul, inspirat de filozofia schopenhauriană („Toată istoria omenirii în timp şi spaţiu nu este decât un şir de manifestări ale Ideii“) şi de teoria coexistenţei lumilor posibile, Viaţa începe vineri conţine şi o intrigă de tip policier: abilul Costache Boerescu are de dezlegat nu numai enigma „străinului“ Dan Creţu, ci şi pe aceea a asasinării tânărului aristocrat Rareş Ochiu-Zănoagă, legată de dispariţia icoanei Maicii Domnului (cu diamante de stele pe umeri) de la fosta Mănăstire Sărindar (dărâmată de Nicu Filipescu, primarul Capitalei, cel care l-a ucis în duel pe George Lahovary, directorul ziarului L’ In­dépendance Roumaine). Farmecul discret al romanului se sprijină însă pe povestea de dragoste dintre Iulia Margulis (o tânără romantică nonconformistă, poliglotă, care citeşte Vanity Fair şi ţine jurnal) şi Alexandru Livezeanu, un coureur sufletist şi copilăros, dintr-o familie înstărită, care caută cu lumânarea încurcăturile. Viaţa începe vineri se citeşte cu sufletul la gură. Ioana Pârvulescu nu are doar capacitatea de a recrea atmosfera vremii sau de a construi personaje simpatice, unele cu relief, ci şi tenacitatea de a crea şi de a doza suspansul. Şi, de asemenea, inteligenţa artis­tică de a lăsa naraţiunea deschisă, cu toate că Epilogul aduce câteva informaţii lămuritoare. Sperăm că acest roman este primul dintr-o serie, deoarece autoarea elegantelor cronici „optimiste“/„pesimiste“ ori a încântător-desuetelor „saloane literare“ dovedeşte o reală vocaţie de prozatoare.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul