Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fuga şi cavatina dictatorilor

        Călin Stănculescu

 

 

 „Raţia de libertate” cucerită cu greul preţ al vieţii oamenilor din decembrie 1989 s-a răsfrânt rapid şi în filmul românesc obligat de regimul comunist fie la un limbaj esopic, fie la rigorile unei cenzuri lipsite de imaginaţie.

Cineaştii de la Studioul de film documentar Sahia au adus pe ecrane chiar în decembrie 1989 primul „jurnal liber”. Apoi, filmul semnat de Cătălina Fernoagă şi Cornel Mihalache, „De Crăciun ne-am luat raţia de libertate”, este o bună mostră a dezinhibiţiei cu care sunt sondate reacţiile anonimilor la atmosfera acelor zile de iarnă care au însoţit cea mai brutală cădere a comunismului din toată Europa estică. Un film de montaj este şi „Desprinderea”, de şerban Comănescu, încercare de sinteză a momentelor principale ale evenimentelor din decembrie 1989, care ar fi trebuit să aibă mai multe urmări, pierdute însă definitiv pe parcursul anilor următori. S-a înregistrat, fără prea mare folos documentar, şi „Procesul” unor foşti membri CPEx, film semnat de Mircea Moldovan.

Un moment cinematografic marcant al anului 1990 este filmul dedicat fugii dictatorilor „Ziua cea mai scurtă”, semnat de regizorul ştefan Gladin şi operatorul Traian Popescu, film ce reface ultimele trei zile din viaţa Ceauşeştilor fără ca aceştia să apară în cadru. Mărturiile martorilor, firescul  dialogurilor, montajul alert conferă filmului tensiune şi valoare de document. De altfel, valoarea acestei pelicule este certificată şi de faptul că firma franceză Sunset press copiază fragmente fără a onora drepturi de autor.

Aceeaşi echipă – ştefan Gladin, regie, Traian Popescu, imagine – avea să rea­li­zeze eseul cinematografic „Să facem totul”, film premiat în ţară şi în străinătate cu importante distincţii.

Contrastele nu de puţine ori mortale ale „epocii de aur”, cascada de recunoaşteri oficiale, conferiri de înalte ordine şi titluri cuplului prezidenţial, aspectele decadenţei societăţii româneşti şi, mai ales, complicitatea guvernelor occidentale cu regimul comunist sunt evocate cu ironie şi sarcasm pe motivele cavatinei celebrului „Bărbier”, imortalizat de Rossini. Efectele sunt pe măsură.

Ascensiunea şi decăderea fostului dictator al României mai este abordată de ştefan Gladin în filmul „Cinematograful Preşedintele”, film de montaj ce desenează paralelismele destinului ceauşist cu cel al altor dictatori de pe mapamond, un prim termen de refe­rinţă fiind Bokassa, de altfel unul dintre amicii şefului de stat român.

Din păcate, aceste fil­me şi nu numai ele au circulat foarte puţin, re­zervându-li-se o soartă de samizdat, chiar în vremea obţinerii libertăţii cu grele şi inutile jertfe.

Recent, regizorul ştefan Gladin şi-a editat la Tehnopress – Iaşi un volum de memorii „Contemporan cu comunismul”, în care sunt evocate cu lux de amănunte şi întâmplări puţin cunoscute chiar şi de către istoricii avizaţi ai evenimentelor din decembrie 1989, întâmplări ce au însoţit aventuroasa gene­ză a celor trei filme amintite în rândurile de mai sus. Poate cei ce vor să aprofundeze istoria acelui decembrie din urmă cu douăzeci de ani vor fi prezenţi în ziua de 17 decembrie, ora 17, la librăria Eminescu, unde regizorul ştefan Gladin îşi va lansa volumul însoţit de o unică proiecţie a filmului „Să facem totul”.

Documentaristul ne oferă în memorialistica sa felia proprie de viaţă ce explică multe clipe semnificative din viaţa contemporanilor noştri. Planurile suprapuse ale evocării sale, cuprinse în peste patru sute de pagini, inteligent încastrate în fluxul memoriei afective, întregesc atât portretul creatorului, cât şi pe cele ale personalităţilor implicate la diverse niveluri în istoria recentă.

Dintre filmele dedicate evenimentelor din decembrie 1989 ar mai trebui amintite „Un an ceva mai lung”, de Ada Pistiner, „Decembrie ’89” şi „Timi­şoara, Decembrie ’89”, regia regretatul Ovidiu Bose Paştina, opere lucide şi pline de emoţie, susţinute de un limbaj cinematografic modern, eliptic, spectaculos chiar. Din păcate, chiar din anul 1990, semnele decăderii filmului documentar dublate de involuţia artistică şi managerială a singurului studiou specializat – Sahia –, involuţie copiată parcă la xerox şi de singurul studiou de animaţie din ţară, vor consemna diminuarea până la dispariţie a unui gen bine apreciat şi susţinut de public. Cât despre filmele de ficţiune dedicate lui decembrie 1989, mai bine nu mai comentăm.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul