Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Plecat-au toate din Europa league

        Constantin Stan

Un campionat întreg echipele noastre visează, trag sforile, blătuiesc, spre a ajunge la startul competiţiilor europene: care direct în Liga Campionilor, care în preliminariile ei, care prin Europa League pe diverse trepte ale preliminariilor. Toate îşi înfoaie penele, toate promit marea fără sare, desalinizată de noile transferuri, de noii antrenori care, toţi, sunt cele mai bune achiziţii şi care, toţi, fac cele mai bune antrenamente şi cele mai bune pregătiri din lume. Atâta optimism nu este lipsă de realism, este prostia în stare pură. Dar e o prostie parşivă. Lipsa oricărei umbre de îndoială din declaraţii sunt argumentele justificative de mai târziu: noi am făcut tot ce trebuia, noi avem valoare, dar... De aici, imaginaţia se dezlănţuie fără nicio oprelişte şi aş zice fără nicio ruşine. Primii incriminaţi sunt, desigur, arbitrii: n-au dat, au dat, ne-au oprit, i-au împins de la spate pe adversari. Pe firul logicii: arbitrii ne fură pentru că suntem din Est şi noi nu trebuie să ajungem acolo, sus de tot, unde toţi conducătorii de cluburi cred că merită să fie. Fac aici o paranteză mai lungă: abia îşi iţiră capul prin Europa, că Dan Petrescu şi Mihai Stoica (Meme, pentru majoritatea celor cunoscători de fotbal) au şi început să urle că se tem de arbitrajul meciului cu Stuttgart. Presiunea asta pe arbitri a dat roade în România, echipa celor doi fiind favorizată atunci când era nevoie, la meciurile decisive. Circul cu săritul la gâtul arbitrilor – sărit la propriu –, cu hărţuitul arbitrilor de linie a fost productiv şi este productiv în România, dar nu cred că poate produce efecte în Europa. Cred că mult mai eficientă ar fi o slujbă la bsierică, o implorare a lui Dumnezeu să nu-i pără­sească norocul tocmai acum, pentru că îţi trebuie o baftă chioară ca, din cele şapte goluri înscrise în dreptul echipei tale, cinci să fie autogoluri!

Să revin la argumentele ce se ţin gaiamaţu’ la înfrângerile ruşinoase şi la prestaţiile lamentabile ale echipelor româneşti şi în această toamnă: arbitrii ne arbitrează strâmb pentru că Naşu’ Mircea Sandu s-a vândut prea ieftin când i-a dat votul lui Platini. Păi, ar fi trebuit, dacă ar fi avut şi el cojones, să le tremure ălora fluierul în gură când vin în România, să ia exemplu de la grecul ăla, Kakos, care la Piatra Neamţ a dat un penalty – pentru Urziceni – pentru care la el acasă l-ar fi linşat spectatorii, l-ar fi dezmoştenit armatorii greci şi l-ar fi repudiat şi mămica lui, cu versurile alea rostite doi paşi mai încolo de stadion, la Cetatea Neamţului, e-adevărat acum câteva sute de ani în urmă; „de eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu“. În fine, când nimic nu se mai poate pune în cârca arbitrajului intervine soarta. Ideea este că, în general, noi jucăm bine, în cel mai rău caz de la egal la egal cu adversarii, dar exact în seara aia n-am avut şi noi noroc. Ba, mai mult, am avut un ghinion teribil. În primul rând, la toate meciurile pierdute lipseşte – accidentat sau suspendat – exact fotbalisul care ar fi făcut minunile-minunilor. Mai apoi că, dacă am fi dat gol în un ştiu ce fază, şi nu am fi luat gol în un ştiu care altă fază ehei, soarta meciului ar fi fost alta! Îi rupeam, le scoteam fotbalul din cap.În meciurile jucate în această toamnă prin Europa am avut de toate; am condus, am egalat uneori repede, am jucat cu un om în plus, am primit 11 m în ultimul minut, am prins echipe care nu erau tocmai în formă. Degeaba. Ăia şi-au văzut de treabă şi ne-au bătut metodic indiferent cum a curs meciul. Ce este jenat e faptul că nu ne-am făcut punctele care ar fi trebuit făcute: Serif Tiraspol era de bătut şi la noi, şi la ei, Dinamo Zagreb putea fi învinsă (pentru că e imposibil să nu prinzi echipele ex-iugoslave în fluctuaţiile alea mari care îi duc de la măreţie la penibil), de la FC Copenhaga se puteau ciuguli trei puncte, turcii de la Galata şi Fener un sunt chiar superfotbaliştii de la Manchester sau Barcelona ca să pierzi toate cele 12 puncte. Să spunem că băgam capul între urechi în faţa echipelor olandeze Ajax şi Twente, deşi nu le văd nici pe-astea ca pe nişte echipe în faţa cărora să pierzi de la tragerea la sorţi. Chiar şi-aşa, şi bilanţul era cât de cât onorabil. A rămas Dinamo în cursă. Cu nişte şanse mici, dar şanse. Şi a rămas în cursă pentru că a obţinut ceea ce era firesc, normal să obţină: şase puncte cu Sturm Graz.  În linia unui normal care înseamnă în fotbal forţe cam de aceeaşi mărime, nu ar fi nicio minune să bată cu 2-1 la Atena şi să se califice. În linia normalului, fotbalului românesc nu o va face! Probabil va fi o remiză spre a ne face viaţa şi mai amară, adunând din nou frustrări şi calcule de genul „dacă… şi dacă… şi dacă”.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul