Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge...

        Emanuel Guralivu

Emanuel Guralivu s-a născut în anul 1981 la Iaşi. A absolvit Facultatea de Economie şi Administrarea afacerilor a Universităţii Al. I. Cuza din oraşul natal, apoi Facultatea de litere, fiind master în literatură română. În prezent este agent de vînzări la editura Polirom. A publicat poezie în revistele Familia, Timpul, Convorbiri literare, Poezia.


 


 


mâna cum laudae: intrarea:


(un cântec pentru Jim Morrison)


 


nu râvnisem acest pahar. mi l-ai întins totuşi să beau. mâna mea a început să zgârăie uşile. să smulgă clanţele. să mă tragă în toate încăperile lumii.


 


mâna mea a sfărâmat uşa de la camera părinţilor. am intrat şi ea a scris pe pereţi tot felul de cuvinte. apoi am dat buzna în camera fraţilor mei. vroiam să-i încui în dulap. au ţipat când le-am smuls pleoapele.


 


mâna mea m-a tras în camera iubitei. absenţa ei îşi făcea unghiile cu ojă neagră. am siluit-o. peste nouă luni îmi va naşte un fiu. numele lui îmi va fi arătat în vis. am lins pereţii cu limba.


 


mi se făcuse greaţă. uşa băii a venit ca o mântuire dorită. aici am vărsat de la gura mea tot întunericul lumii. hârtia igienică mi-a apărut ca o femeie părăsită şi stearpă. mi s-a făcut milă de ea. am binecuvântat-o să aibă mulţi copii şi multă fericire.


 


mâna mea m-a tras spre debaraua cu murături şi zacuscă. aici dragostea era ultimul şi singurul adevăr. tot ce ştiu e că în mintea mea o strigam ca pe o târfă.


 


în capătul holului mâna mea m-a aşezat în faţa oglinzii. eram alb. din fiecare por al pielii sângele curgea grăbit. cu geamantanele crăpate zbârcite. mâna mea a vrut să deschidă şi această uşă. ea rosti apostolic şi definitiv: eu sunt singurătatea ta şi cu singurătatea vine şi moartea.


 


mâna mea nu s-a dat bătută. începu să sfâşie oglinda. o carne tot mai absentă un întuneric tot mai consistent erau arătate mulţimii entuziasmate.


 


mâna mea mă muşcă de gât. mă părăsi odată cu sângele. o pagină albă impenetrabilă inexpresivă şi tăcerea ca un cântec de leagăn. nici un lătrat de câine.


 


napalm:


 


plouă de câteva ore şi ploaia ne-a înghesuit pe toţi


în staţii şi apoi în autobuze. împins în mirosul


hainelor ude mă agăţ de refuzul tău. trupurile se


izbesc între ele cu sunetul înfundat al cartoanelor.


în coşul pieptului se adună genunchii striviţi. încă o


repetiţie pentru naştere. sub cerul scund al umbrelelor


teama se aprinde ca un fulger. nu pot să închid ochii.


sub pleoape cuvintele lui dostoievski îşi pâlpâie


luminile de neon defect. iată-le, „mi-am ruinat viaţa


într-o risipire morală în ungherul meu“. şi încă o dată,


„mi-am ruinat viaţa într-o risipire morală în ungherul


meu“. plouă de câteva ore şi ploaia încuie uşa după


noi. în leagănul de beton vom gânguri şi ne va fi bine.


 


un boxer cu pumnii fragili:


 


mă uit în jur ca şi cum s-ar face lumină
cât de curând. îţi spui: folosesc multe
cuvinte pentru că revelaţiile sunt puţine.
aburul iese din mine învăluindu-mă într-o
ceaţă sfântă. ninsoarea prin care mă mişc ca
un boxer cu pumnii fragili e venită din
copilăria mea. multe cuvinte pentru că
revelaţiile sunt puţine. notează şi asta
în jurnalul tău: te-ai înşelat te-ai înşelat
te-ai înşelat. ninsoarea prin care mă mişc
cu sângele încremenit.


 


viermele:


 


eu nu pot afirma că am inventat ceva. nici măcar
poezia. sunt un păianjen cârpit la repezeală în
pielea tatei. filozofelile mele despre poezie mă
ajută să-mi trec viaţa dintr-o mână în alta. de pe
un picior pe altul. ca o minge de fotbal.

totuşi vanitatea mă face să văd în carnea scofâlcită
a străzilor ceva mai mult. în staţie când aştept să vină
un 41 îmbâcsit de trupuri mă pregătesc ca un torţionar
pentru picătura chinezească. mama cu privirea ei îmi
arată golul de lângă mine în care ar putea intra o femeie.

poezia e de vină. ea mi-a ţinut loc de femeie. de ţigară.
de băut. de viaţă. sunt un păianjen cârpit la repezeală
în pielea tatei. ca o decoraţie îi stau pe piept în stânga.
totuşi vanitatea mă face să-mi dreg trecutul cu ceva
căptuşeală poetică izolantă fonic. voi rămâne un sedus.

pentru un vierme moartea nu înseamnă nimic. un măr sau un
trup proaspăt intrat în mormânt e tot aia. dar rătăcit în
părul iubitei el devine un cercel. poezia e de vină. filozofelile
mele despre ea mă ajută să-mi trec viaţa dintr-o mâna în
alta. de pe un picior pe altul. ca mingea de fotbal înaintea


penaltiului decisiv.


 


ereziile furnicii:


 


..........


pentru că totul s-a scris aşază-te în faţa paginii albe


ca un turist în gulagul siberian şi lasă-ţi barba să


crească să se întindă ca o noapte netrucată şi lasă-ţi


ochii să spulbere nevăzutul pleoapelor în barba ta


vor creşte păduchi şi purici miresme şi vise de


trup asudat barba ta va pătrunde albul


paginii înrădăcinându-se apoi va veni o vreme când


încărunţită ţi se va părea stâncoasă şi suflând


deasupra ei o vei scutura cu un oftat furtunos şi


pentru o clipă albul


paginii te va ispiti


întâia oară


 


..........


bunicul când se satură de moarte trece pe la mine să-mi turuie aceeaşi poveste. cu puţin talent aş spune-o mai bine decât el. totuşi acum tace. e trist. dintr-o dată se încruntă şi urlă: băiete tu-mi dispreţuieşti bătrâneţile. da, îi zic, îţi dispreţuiesc bătrâneţile. şi sunt cât se poate de calm. nu pot alunga totuşi un oarecare sentiment de ridicol. ascultă la mine băiete, îmi zice, oamenii ţin pumnii atât de strânşi că nu le scapă nimic din ei dar nici nu mai intră; toată viaţa mea eu am ţinut pumnii deschişi, ce venea de sus rămânea şi pentru mine dar curgea şi pentru ceilalţi şi nu-mi pare rău. senzaţia de vis m-a făcut să mă trezesc. încă încerc să-mi explic unghiile intrate în carne şi durerea încordării şi sângele uscat dintre degete.


 


..........


vreau să merg pe jos până la sfârşitul lumii


voi umbla din oraş în oraş până acolo


însoţit de sancho panza al meu, vicleanul alcool


el va face multe minuni pentru voi:


 


mă va clătina mă va izbi de asfaltul stricat


mă va sângera şi tot el mă va ridica şi voi


merge printre voi proorocind


slujitorul meu alcoolul mă va pune la tot


 


felul de încercări eu voi vedea uriaşi şi


monştri el mori de vânt eu voi vedea


sfârşitul lumii el capătul sticlei golite


voi merge pe jos până la sfârşitul lumii


 


însoţit de vicleanul alcool bunul


meu sancho panza care îmi va netezi


încurcatele străzi ale oraşelor până


acolo unde e sfârşitul lumii mele.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul