Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O uriaşă cacealama de presă

        Critias

 

• Nimic nou pe frontul electoral de sud-est – în mterie de preşedinţi, cel puţin. La toate alegerile la care am fost chemaţi anul ăsta, noii aleşi sunt tot ăia vechi: la ASB – Horia Gârbea, la USR – Nicolae Manolescu, la RSR... pardon: la Republica România – Traian Băsescu. Până şi preşedintele meu de la bloc a fost reales fără milă încă din primul tur de scrutin! Aşadar, în două mii nouă/ nici o mutră nouă (scuzaţi, dar n-am găsit altă rimă...). Regula a funcţionat inclusiv în materie de prim-miniştri, Emil Boc succedându-şi sieşi la conducerea Guvernului. Pentru următorii 3-4 ani, doar aici mai licăreşte şansa unei schimbări de titular. De exemplu, dacă desemnatul preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu n-o să-i fie pe plac viitorului (între timp, deja prezent) preşedinte Traian Băsescu s-ar putea să avem surprize. Teoretic, măcar... Şi să nu-mi spuneţi mie că, din punct de vedere constituţional, preşedintele nu poate schimba un premier în funcţiune. Ce, despre premieri demisionari voluntar-obligatoriu n-aţi auzit?! • Gânduri de decembrie: în urmă cu douăzeci de ani, deplângeam soarta celor care, încetând din viaţă cu câteva zile sau săptămâni înainte de Revoluţie, plecaseră din această lume convinşi că Ceauşescu şi socialismul sunt veşnice, iar copiii şi nepoţii vor trăi tot într-o astfel de lume. Imediat după, mă gândeam că încă şi mai tragic fusese destinul celor căzuţi pe baricadele libertăţii: ei întrevăzuseră lumina altei lumi – mai  bună, mai dreaptă şi mai frumoasă -, dar nu avuseseră parte de ea. De la o vreme, am tot mai acut senzaţia că marea nefericire şi adevărata dramă, cea mai cumplită, au trăit-o şi, în continuare, o trăiesc cei care au supravieţuit lui decembrie ’89 – un an, zece, douăzeci... Nu mă întrebaţi de ce – sunt prea trist ca să vă pot răspunde. • Mi s-a părut întotdeauna că naţionala îndeletnicire a făcutului haz de necaz este o tâmpenie. Cu atât mai abitir atunci când senila hlizeală alunecă spre râsu’-plânsu’. De exemplu, nu găsesc nimic amuzant (dimpotrivă!) în reclama aia de o perfectă stupiditate la „vinul de soi Roumanian cla­ssic” în care, într-un spital, o asistentă medicală oferă bolnavilor spre cumpărare la licitaţie cu strigare medicamente care, în mod normal, trebuiau distribuite gratuit. Ce e de râs în situaţia deplorabilă în care a ajuns asistenţa sanitară în ţara aceasta unde pacienţii sunt obligaţi să vină cu pastile, tifon, şi vată termogenă de-acasă?! Iar realizatorii reclamei – spirituali, mie-mi spui?! – chicotesc ca proasta-n târg: clasic românesc, hi, hi, hi!... Bună glumă, într-adevăr, hai să ne râdem... • Am mai consemnat la această rubrică escapismul politic al cotidianului Adevărul, anunţat cu surle şi trâmbiţe pe toată perioada alegerilor. Dar iată că el continuă şi în etapa post-electorală. Într-un comunicat iscălit de conducerea Adevărului se aduce la cunoştinţă cu pompă onor cititorilor de ambe sexe şi de toate orientările politice faptul că ziarul nu va fi amestecat de nici o culoare în treburi atingătoare de politichia naţională. Partea distractivă de-abia de-aici începe. Ce credeţi dvs. că face gazeta domnului Patriciu, prin vocea duioasă a conducerii manageriale (urât pleonasm!) şi editoriale, pentru a evita implicarea brandului în cauză în chestia respectivă? Ea se ridică pe vârfuri, umflă pieptul şi, cu voce de stentor, cere partidelor politice, serviciilor secrete, politicienilor şi oamenilor de afaceri cu interese în zona politică să ia notă şi să respecte strategia de neimplicare a publicaţiei (...) pe zona politică. Adică: băi, aceştia! Ia, urechile pâlnie la Mandea, luaţi notă ici-şa şi nu ne mai bombardaţi, ca până acum, cu dezvăluiri, informaţii, dosare, stenograme şi altele asemenea din „zona politică” (repetat de două ori ca să ne intre bine-n cap!), fiindcă nu mai ţine figura – am  intrat în neutralitate publicistică, basta, mergeţi şi cântaţi la altă masă, pen’că noi ne vom ocupa de lucruri mai subtile, mai profunde, mai sofisticate... • ...Cum ar fi, de exemplu, ancheta (anunţată ca atare printr-un subtitlu edificator) Atac armat la CNSAS? publicată pe o coloniţă vecină cu straşnicul Comunicat. Nu e prea clar ce vizează semnul de întrebare: faptul că a fost vorba despre un atac? Detaliul că era armat? Sau împrejurarea că el s-a desfăşurat la CNSAS? Citind ştirea – pentru că numita anchetă asta este, în fond: o biată ştire (şi nici măcar atât!) – aflăm următoarele: 1. Că nu a fost atacat nici sediul CNSAS, nici instituţia, în abstract, şi nici vreun membru al său, ci un funcţionar oarecare de pe-acolo – jurisconsult sau cam aşa ceva...; 2. Că persoana care a fost ţinta unui atac cu armă de foc nici măcar nu era acasă în momentul când făcea ca target-ul...; 3. Că, de fapt, marţi seara, când omul a ajuns la domiciliu a observat o gaură în geamul termopan de la sufragerie şi o alta în plafon; 4. Că anchetatorii au găsit în apartamentul bărbatului o bucată de metal de culoare ro­şiatică, dar încă nu se pot pronunţa cu privire la faptul că aceasta ar proveni de la un glonţ. După ce v-aţi edificat până la lacrimi cum devine cu atacul armat, reveniţi la titlul anchetei şi extaziaţi-vă fără reţineri în faţa profesionalismului fără frontiere al Valeriei Cupă, autoarea articolului din Adevărul. • Opţiunea între candidaţii pentru fotoliul de la Cotroceni Mircea Geoană – PSD (în traducere liberă: Preşedinte în Seara de Duminică) şi Traian Băsescu – PDL (Preşedinte în Dimineaţa de Luni) a avut, cîteodată, consecinţe incredibile: oameni care se cunoşteau de zeci de ani au rupt relaţiile, fiecare fiind profund afectat de modul cum a votat celălalt. Ba, unii şi-au expandat enervarea la nivel naţional! Într-un articol din Cultura nr. 50/17 decembrie a.c. intitulat nici mai mult nici mai puţin decât Nu mă mai interesează, Valentin Protopopescu scrie negru (de supărare) pe alb: ...Arti­colul de faţă este ultimul meu text „po­litic”, de acum şi de oricând. (...) Viaţa merge înainte şi voi încerca să mi-o tră­iesc cât pot mai bine, prin evazionism civic-politic, eventual şi fără cei apropiaţi în care am avut încredere, dar m-au dezamăgit. Şi nu e vorba de o mică, pasabilă supărare. E un lucru peste care nu vreau să trec şi peste care nu voi trece. Compromisuri nu voi face, încercând să evit acele persoane cu care, începând de la 6 decembrie, nu mai am nici o afinitate. Nu contează că ne cunoaştem de decenii. Râdem noi râdem, harapi albi, galbeni, portocalii sau roşii ce suntem, dar situaţia e albastră ca floarea cu-acelaşi nume. Vorba unui amic al meu: e lucru’ dracului, democraţia asta, doamnelor şi domnilor tovarăşi! • Începând de luni, Jurnalul naţional publică sub un titlu uriaş, răstignit pe două pagini (Teoriştii din decembrie ’89:
Lup­tătorii din „Rezistenţă”
), cea mai penibilă cacealma de presă din câte se pot imagina – o colecţie stupefiantă de elucubraţii, de deducţii trase de păr şi de „interpretări” senzaţionaliste ale conţinutului de doi lei al unor „planuri de măsuri” fabricate pe bandă rulantă de birocraţia comunistă de partid şi de stat. Băieţii lui Tucă ori n-au habar pe ce lume trăiesc, ori sunt nişte farsori ordinari! Oricum, voi reveni săptămâna viitoare asupra jalnicei şi agresivei făcături.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul