Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Trompetele anului

        Constantin Stan

Au început, ba unii chiar au finalizat, anchetele de sfârşit de an. Când compari mere cu elefanţi, în mod sigur vei obţine şi clasamente hilare. Când e musai să pui o coroniţă pe un cap, la fel de sigur e că ai şanse mari să nu nimereşti chiar cel mai cu moţ cap, ba chiar dimpotrivă. Spre a scăpa de corvoada punctajelor izvodite din criterii cât de cât cuantificabile, clasamentele se întocmesc pe baza votului  boborului». De când cu tehnologia asta nouă, modernă şi eficace, nici nu mai ai cine ştie ce de făcut. Cu un program bun, ai clasamentul de-a gata fără să mai desfaci scrisori, să citeşti şi să faci socoteli cu abacul. Eu aş specifica mereu modul în care s-a ajuns la o ierarhie sau alta pentru a fi cinstit cu cei care nu citesc decât acea parte finală. Ba aş fi şi mai cinstit, specificând „aşa cred cei care au răspuns anchetei noastre de pe ediţia on-line” sau „aşa au stabilit cei care citesc gazeta noastră”. De ce aş face aşa? Pentru că e vorba de o percepţie a publicului despre „cel mai...” şi „cea mai...”, influenţată, fără îndoială, şi de postul TV, jurnalul, publicaţia respectivă de-a lungul unui an. Se ştie că cititorii fie îmbrăţişează valorile publicaţiei până la identificare, fie se lasă decisiv influenţaţi în deciziile lor printr-un subtil act de manipulare. Dar să trecem peste flecuşteţe d-astea. Important e să ai clasamente, să voteze mulţi, să faci un spectacol de gală, să ai sponsori şi să mai fii în centrul atenţiei printr-un eveniment. Faptul că nici nu contează performanţele când e vorba de votul popular este dovedit într-un clasament care-i aşază pe Mutu şi Chivu la vârful unor clasamente. Nici nu mai contează categoria, atâta vreme cât ea este din domeniul fotbalistic. Ah, dacă i s-ar fi dat lui Chivu distincţia „cel mai bun tătic al fetiţei lui” sau lui Mutu - „cel mai bun îndrumător al lui Adrian Cristea” nu am fi avut nimic împotrivă. Dar în anul în care junii noştri mai mult nu au jucat, loviţi de diverse probleme, nici la echipele lor nici la Naţională, în anul în care nici echipele lor de club nu au rupt gura târgului (prin Europa) şi nici nu au realizat fapte de vitejie, absolut memorabile, dar mai ales în anul în care Naţionala a devansat doar „puternica” echipă a Insulelor Feroe în grupa de calificare la CM, să îi încununezi cu nişte lauri mi se pare prostie sau cinism. Umilirea de la Belgrad o fi fost uitată? Jocurile proaste pe care presa italiană le-a semnalat fără mila presei româneşti în cazul lui Chivu să fi fost de nereţinut? Şi pe el şi pe Mutu eu îi trec fără pic de îndoială la trompetele anului ca purtători de simbol ai unei generaţii care a trâmbiţat mult şi a făcut puţintel. Dacă compari sportivul anului, Marian Drăgulescu, cu fotbalistul anului, poţi sesiza şi mai bine ridicolul unui Oscar – aşa cum pompos şi-au denumit cei de la GSP premiul – ce are toate caracteristicile balcanismului din noi. Care s-a dat doar ca să fie dat!


La „trompeta anului” l-aş trece şi pe Adrian Mititelu. Echipa şi jucătorii Universităţii Craiova nu au, săracii, nicio vină că la fiecare început de campionat Mititelu face gură mare şi trâmbiţează anul Craiovei. „Gata, anul ăsta luăm campionatul”, „nu se există echipă ca a noastră”, „la anul jucăm în Champions League”, ba mai mult „anul ăsta batem Steaua şi la Craiova, şi la Bucureşti”. Craiova, altfel cu jucători buni şi bunişori, nu chiar atât de geniali cum se crede, joacă la retrogradare, pierde iarăşi cu Steaua, şi iarăşi după un meci suspectat de blat, ca mai toate cu Steaua de când a venit Mititelu acolo, transferurile lui Costea de milioane de euro sunt doar în mintea patronului. Până la urmă, o să-l dea pe Florin Costea la Steaua, aşa cum l-a dat şi alt Balaci alt Dobrin etc., la turma lui Becali pe câteva sute de mii şi i-l va reprimi acasă pe juma’de sumă după ce va fi frecat banca de rezervă prin Ghencea. Ca şi în auzul multor altor conducători de cluburi sau oameni de fotbal declaraţiile sforăitoare, războinice, supralicitând potenţialul jucătorilor şi al echipei, fac mai mult rău decât ajută. Puştii ăia ai Craiovei ar fi trebuit să fie lăsaţi să joace de plăcerea fotbalului, fără să le atârni de glezne obiective care îi copleşesc, îi fac să dea cu stângul în dreptul de teamă că nu se vor ridica la pretenţiile unuia cu gura bogată. Adrian Mititelu seamănă teribil cu Gigi Becali, numai că olteanul nu are puterea de a trage sfori. Becali se salvează – şi salvează Steaua – ba cu valize, ba cu presiuni, ba cu reciprocităţi, ba cu prietenii. De aceea, Gigi Becali nu dă doi bani pe antrenorii pe care îi aduce la echipă şi nu le cere decât supunere oarbă şi respect slugarnic. Numai el ştie cât l-a costat ba un loc doi, ba un loc de cupă europeană... Lăsaţi fără sprijinul lui Becali, antrenorii de la Steaua şi-au  arătat valoarea în cupele europene unde de amar de ani nu s-a mai câştigat un meci. Steaua a făcut un punct-două în grupe, anul ăsta – patru în condiţiile în care a dat piept cu vitejii de la Şerif Tiraspol!


Lui Borcea i s-au luat butoanele şi Dinamo e pe tobogan. Obişnuiţi ca la căruţa lor să tragă mai ales forţe nevăzute pe dreptunghiul verde, dar foarte eficiente dincolo de el, jucătorii de la Dinamo nu pricep ce se întâmplă: ei nu joacă mai prost ca altădată, nu transpiră mai puţin (adică transpiră la fel de puţin!), dar ba nu li se dă 11 m, ba sunt eliminaţi uneori câte doi pe meci, ba adversarii au tupeul să-i egaleze, ba chiar să-i şi bată, ba sunt opriţi pe motiv de ofsaid, ba primesc gol din ofsaid. Ca şi în cazul Stelei, în cupele europene s-a văzut adevărata valoare: de trei ori 0-3 (două chiar acasă, chiar dacă unul a fost la masa verde!) şi un 1-3 fără drept de apel sau de replică. Un singur meci bun, cel de la Liberec, dar cu un antrenor, Bonetti, şi o echipă cu mulţi tineri, adică mulţi fotbalişti care nu au mirosit încă putorile din culise. În rest, uitaţi-vă cum se transformă câte-un tânăr care jucase, până-atunci, la o echipă obişnuită să stea pe picioarele ei,luat la echipa mare: aşteaptă ca Borcea să rezolve meciul! Este ce se întâmplă şi la Dinamo II în acest campionat: echipa care a blătuit anul trecut, trăgând sforile pentru Astra, nu se mai regăseşte anul ăsta – e pe ultimul loc – pentru că aşteaptă să îi câştige alţii meciurile!

Despre gimnastica şi handbalul feminin – alte două mari trompete ale anului 2009 – în cronica viitoare!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul