Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mansarda din strada Mecet, numărul 15

        Iolanda Malamen

Strada Mecet īncă mai poartă cīte ceva din atmosfera Bucureştiului interbelic, cu amestecul ei de case modeste şi  impozante şi chiar cu o anume linişte patriarhală pe care o găseşti din ce īn ce mai rar prin centrul Capitalei.


Urcīnd scara de serviciu īngustă a unei vile, la numărul 15, peste care trecerea anilor a lăsat oarece urme, (de curīnd, o şoferiţă inconştientă a adăugat şi ea una, ,,ştergīnd“  maşina de colţul clădirii), se ajunge la un mic apartament mansardat, īn care locuieşte, scrie şi pictează, poetul Valeriu Pantazi. Primul lucru care te izbeşte o dată ce ai trecut pragul este mirosul de vopsele ce pluteşte īn aer, mărturie a lucrului aproape neīntrerupt la şevaletul care ocupă un spaţiu regal īn atelier. Picturile care s-au născut aici au plecat de-a lungul anilor īn multe colecţii din ţară, dar şi īn două-trei continente. Īn ultimele două decenii, existenţa lui Valeriu Pantazi a fost dominată de un febril contact cu vizualul şi, din cīnd īn cīnd, de o participare legatară, ca expozant.


Etapele parcurse īn toată această perioadă au fost şi ele modelate şi reformulate īn funcţie de propriile introspecţii, sau ,,capricii“, unul dintre ele fiind expresionismul abstract, pe care un timp şi l-a trecut īn cont ca pe o experienţă benefică. De altfel, şi īn poezie, pe la īnceputul anilor şaptezeci, a avut nişte jocuri de limbaj seducătoare, pe care le-a părăsit īn favoarea rigorii metaforice  şi muzicaltăţii sobre.


Ca pictor, Valeriu Pantazi este un liric nestăpīnit şi dominator. Zeci de lucrări rezemate de pereţi şi de mobilier peste tot prin casă, din bucătărie pīnă īn minusculul balcon al locuinţei, demonstrează din plin asta. Lumea acestui narator hedonic se vrea o recuperare a unui timp de īnflorire īn artele plastice romāneşti, şi anume cel al  intensităţii emoţionale. Pentru Valeriu Pantazi pictura nu este o bucurie solitară, ci o asumare manifestă, un mod de a-şi trăi destinul ca demonstrant pledant şi colocvial īn favoarea bucuriei de-a exprima, de-a dărui. 


Tema florilor, atīt de iubită de pictorii noştri īntre cele două războaie, temă care a lăsat istoriei artei romāneşti zeci şi zeci de capodopere, găseşte īn Valeriu Pantazi un  bun rezoneur,  el fiind, īn opinia mea, un autor care poate să dea cu sinceritate şi meşteşug valori din cele mai pure emoţionalului. Modulările cromatice şi   construcţia plină de efecte sunt deseori asociate cu o recuzită clasicizată (pipă, rīşniţe, farfurii, chitare) care nu le depersonalizează, dimpotrivă, le subliniază frumuseţea carnală.


Acuma să nu se creadă că Valeriu Pantazi a uitat īn ce secol trăieşte şi spre ce eşecuri converg clişeele, dar el īşi creează un univers al echilibrului luminos, miza lui fiind, după cum aminteam, īn primul rīnd valoarea  emoţională. O altă temă căreia i s-a dedicat consecvent, motiv atīt de des abordat de pictorii din toată lumea,  sunt peisajele din Veneţia, realizate īntr-o exuberanţă narativă specifică impresionismului. Ele reprezintă un cumul de energii şi de transparenţe, jocuri de lumini şi umbre şi, de ce nu?, dorinţa de-a nu se depărta de un subiect atīt de empatic. Valeriu Pantazi nu tīnjeşte după originalitatea declamatorie  şi nici nu caută cu tot dinadinsul formulări care pot cădea īn pitorescul cel mai facil. Īndrăgostit de cīţiva maeştri impresionişti şi postimpresionişti, cum ar fi Dărăscu, Petraşcu şi Pallady, el  reuşeşte să ţeasă prin acumulări substanţiale ale unor opere pe care timpul le-a validat un spaţiu  magic, fără riscul de-a păcătui prin fraudarea lui.  Ataşat de Dobrogea sau īmpătimit pescar īn Delta Dunării, fără a-şi devitaliza īncīntările, Valeriu Pantazi pictează de ani buni  satele de pescari pe unde a poposit, casele, vegetaţia, bărcile, siluetele umane, realizīnd adevărate bijuterii cromatice.   


Nevoit să  tresară la paşii  virtualilor cumpărători, care īnsă nu dau năvală de dimineaţă pīnă seara, Valeriu Pantazi rosteşte īn pictură un limbaj inteligibil şi īncărcat de forţă poetică.


Sunt scriitorii care s-au descoperit pe sine īn desen şi īn pictură, graţie unor daruri īnnăscute, găsindu-şi īncă o breşă creatoare (Gabriela Melinescu, Mircea Ciobanu, Marin Sorescu ş.a.m.d) şi făcīndu-ne martorii unor lucruri excepţionale, surprinzătoare.

Pictura lui Valeriu Pantazi poate fi, īn circumstanţele unei lumi artistice heteroclite şi mult prea complicate, privită ca un semn de candoare superioară, o revărsare de sentimente, o ,,vin㓠aureolată de pasiune, dar īn niciun caz un eşec. Micul apartament din strada Mecet, impregnat cu mirosul de acrilice şi uleiuri, poartă cu sine, această dovadă palpabilă.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul