Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Anul literar 2009 (II)

        Horia Gârbea

1. Ce cărţi noi vi s-au părut cele mai bune dintre cele apărute la noi în 2009?


2. Ce gen literar s-a remarcat în special prin apariţii editoriale în 2009?


3. Cum aţi caracteriza, într-o singură frază, anul editorial românesc 2009?


4. Care a fost evenimentul literar al anului 2009? Dar cea mai mare dezamăgire a lui?


 


Geo Vasile


 


1. Nefiind eu lucrător într-o redacţie, aflu cu o întârziere de cel puţin un an de cărţile noi, aşa că aş fi preferat să trec în revistă cărţile anului 2008. Şi totuşi mă voi conforma întrebării... Aşadar, frumoasa carte de catrene „Alungând tristeţea, ca Paganini” de Gellu Dorian (Ed. Brumar), „Evanghelia după Corbu” de Daniel Corbu, ediţie bilingvă româno-italiană (Ed. Princeps), cartea de proză „Colecţionarul de iluzii. 5 nuvele” de S. Sârcă (Ed. InfoTeam), eseul „Modernismul şi psihologia. Încercare de epistemologie literară” de Maria-Ana Tupan (Ed. Academiei), care în 150 de pagini  spune mai mult, mai expresiv şi mai cuceritor ca noutate a interpretării (de pildă, a operei lui V. Voiculescu) decât alţii în 1.500 de pagini, şi, bineînţeles, „De veghe în lanul de proză. De la Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu” de Geo Vasile (Ed. Lumen), despre care, tot bineînţeles, nu va scrie nimeni, de vreme ce mandarinii criticii rămân aceiaşi, infatigabili, multipremiaţi, incoruptibili, neabătându-se de la lista autorilor arondaţi. Mai semnalez pentru amatorii de roman: „Umbra torţionarului” de Gene Wolfe (Ed. Leda, traducere de Irina Horea) şi versiunea românească a cărţii „Prinţul norilor” de italianul Gianni Riotta (Ed. Rao), tradusă de subsemnatul. 


 2. Cartea pentru copii şi, ca de obicei, poezia. În niciun caz dramaturgia.


 3. Ca şi starea naţiunii, plin de proiecte fără plecare. Altfel spus, blocaj. 


 4. Evenimentul literar al anului a fost romanul „Cartea şoaptelor” (Ed. Polirom) de Varujan Vosganian. Dezămăgirea o pun pe seama corporaţiei douămiiştilor, care, după debuturi eclatante, au clacat.  Asta e!


 


Aurel Pantea


 


1.-4. Apariţia cărţii de poeme „Negru pe negru“, de Aurel Pantea.


 


 


Nicolae Stoie


 


1. Nu ştiu dacă vreuna dintre cele câteva cărţi care m-au „strigat“ să le scot din nou din raftul bi­bliotecii mele personale (Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian de Marta Petreu, Supleantul lui Petru Popescu, Raport asupra singurătăţii de Augustin Buzura, Nu ştiu alţii cum sunt... de Şerban Foarţă sau Scot  cavaleria de Vladimir Udrescu) poate figura printre cele mai bune cărţi ale anului 2009. În mod deosebit, ţin să remarc un titlu: G. Călinescu. A cincea esenţă, cartea tânărului critic Andrei Terian. Nu-l cunosc personal, l-am vazut o singură dată la Sibiu, în 6 octombrie la Art-Cafee, unde a prezentat  volumul de poezie Submarinul iertat de Andrei Codrescu şi Ruxandra Cesereanu, dar am convingerea, parcurgându-i impresionantul tom (780 de pagini), că viitorul juriu al Uniunii Scriitorilor din România, care va acorda premiile pe 2009, va trebui să-l încununeze cu Premiul pentru debut în critică şi istorie li­terară. Dar pot da, cu certitudine, şi un titlu ce are mari şanse de a candida la rubrica Tichia de mărgăritar a d-lui Alex Ştefănescu (Scrisorile tatălui către fiul său de Ion Topolog), fie şi numai pentru derapajele, evident alimentate de maligne secreţii viscerale, care l-au determinat pe autor să-i gratuleze pe unii dintre concitadinii, pe care-i încondeiază-n carte (Andrei Bodiu, Alexandru Muşina, Caius Dobrescu) cu epitete ca acestea: tâmpiţi, lichele şi nemernici.


2. Prin comparaţie cu anul 2008, când Istoria critică a literaturii române a creat adevărate tsunami de admiraţie ce au depăşit perimetrul vieţii literare, dar şi nebuloase vârtejuri contestatare (cf. Gaşca şi  diavolul. Istoria bolnavă a domnului Manolescu de Puşi Dinulescu), sunt tentat să răspund: niciunul. Aşa că aştept (nu provincia), ci Poezia.


3. Reduc fraza (fără îndoială, pe nedrept) la un singur cuvânt: obişnuit.


4. În mod sigur, faptul că o scriitoare germană, originară din România şi în cărţile căreia  lumea românească de dinainte de 1989 este obsesiv prezentă, a luat Premiul Nobel. Şi dacă un asemenea răspuns pare a fi tras pe calapod, poate, o privire întoarsă, mai cu luare aminte, spre geografia locului ar fi  în măsură să constate că dintre multiplele evenimente literare, unele cu periodicitate anuală (Poesisul de la Satu-Mare, Zilele revistei Transilvania de la Sibiu, Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş şi altele, fiecare meritorii în sine), Zilele şi Nopţile de Literatură de la Neptun, al căror patron spiritual este Nicolae Manolescu, s-au clasat, şi în 2009, pe primul loc.


 


Mircea Ghiţulescu


 


  aminti, în primul rând, câteva volume de dramaturgie. Din recolta foarte bogată a anului 2009, drama Leoaica rănită  de Aurel Gheorghe Ardeleanu este o sinteză la rece a comunismului şi ceauşismului în termeni de mare generalitate şi în sti­lul post-brechtian al lui Peter Weis şi Dieter Forte. Cred că subtitlul Ce faţă umană avea fiara este inutil, explicativ şi retrage însuşirile analitice în favoarea celor pasionale de care textul, în general, este străin. Este de remarcat volumul Miere şi canapea de Olga Delia Mateescu mai ales pentru comedia Canapeaua, dar şi Mircea M. Ionescu pentru Filozofia băşcăliei. Nu ştiu deacă Valeriu Butulescu şi-a publicat Insula femeilor, o formidabilă comedie pe care am citit-o în manuscris. Dacă a luat formă de carte în 2009, aceasta va trece imediat pe locul întâi. În ce priveşte poezia, mi-a atras atenţia Mircea Bârsilă (Monede cu portretul meu) pentru poemele sale ca nişte rugăciuni laice, monologuri rostite cu gura încleştată. În proză, atrag atenţia asupra dramaturgului Viorel Savin, cu romanul în două volume Gresia albastră, o scriere epică de mari proporţii despre revoluţia comunistă din România anilor ’50, tăioasă şi exactă ca un metronom. La Chişinău, profesoara Elena Prus a publicat un volum de critică şi teorie literară cu o dicţiune impecabilă, care se numeşte Po(i)etosfere şi proiecţii hermeneutice. 


                                                                                                                      


Mădălin Roşioru


 


1. Răspund, de la o margine de ţară, strict sub rezerva lui „mi se pare“, deoarece peisajul apariţiilor editoriale de „la noi“ pare decisiv conturat mai degrabă de capacitatea editurilor de a-şi aduce marfa cât mai aproape de cititori, deci de eforturile lor de difuzare şi promovare: or, refuz să cred că valoarea unei cărţi stă în performanţele de PR sau de marketing ale editurilor. Şi nu mă refer la traduceri. Există cărţi bune de care n-a auzit nimeni, în afara unei arii geografice restrânse, şi există rebuturi, difuzate prin reţelele de supermarketuri, cu care marile edituri ar trebui să simtă ca şi-au dat cu firma-n cap. Măcar din raţiuni ecologice.


2. Dau un răspuns solemn ca o lovitură de gong, în spiritul artelor parţiale: proza. Măcar prin comparaţie cu poezia... 


3. Răspund ca după o vizită la dentist: n-a durut aproape deloc! 


4. Eveniment e orice carte bună peste care ai şansa să dai. Sau orice text fericit. Dezamăgiri sunt multe, prea multe să le mai contabilizezi ori chiar să le mai percepi ca atare. Cum spuneam, fiecare carte proastă apărută la o editură potentă financiar e o dezamăgire, în măsura în care ia locul, pe rafturile librăriilor din întreaga ţară, unei cărţi meritorii, de care nu va auzi nimeni sau vor auzi prea puţini... Visez la ziua în care cărţile dezamăgitor de proaste vor fi date la topit şi transformate în hârtie igienică... 


 


Nicolae Bârna


 


1. Câteva cărţi (sigur, unele îmi vor fi „scăpat“, fără îndoială…): dintre prozele anului, romanul Cărţile vieţii, de Dan Perşa (o carte excelentă şi efectiv importantă, care în mod bizar „a trecut neobservată“ (!?), deşi face, în mod evident, parte din galeria de succese majore ale prozei româneşti din primul deceniu al mileniului actual, galerie în care stă foarte bine alături de Pupa russa, de Degete mici, de Asediul Vienei, de Maşa şi extraterestrul, de Cristina domestica, de Cine adoar­me ultimul, de Fantoma din moară şi poate de altele câteva, nu prea multe, cam de acelaşi calibru!); dintre apariţiile de poezie mi-au reţinut atenţia volumele Spaţiu privat, de Elena Vlădăreanu, şi Probleme personale, de Angela Marinescu; de la „alte specialităţi“, impresionantul op de istorie şi critică literară (sau, mai bine zis, ca să folosim o formulă în circulaţie, de „istorie critică“) G. Călinescu. A cincea esenţă, de Andrei Terian.


2. Nu mi se pare că vreun gen anume s-ar fi iţit sensibil peste medie, prin numărul de apariţii remarcabile, în acest an 2009, destul de echilibrat, sub acest raport.


3. Un an aşa-zicând – şi fără vreo conotaţie peiorativă! – „oarecare“, în contextul ultimului deceniu, adică unul „nici prea-prea, nici foarte-foarte“, poate că lipsit de mari surprize ori evenimente entuziasmante, dar nici chiar atât de „secetos“ pe cât s-ar fi putut prevedea, extrapolând automat prin eventuala aplicare a unui determinism grosier, efectele crizei economice şi la producţia literară şi editorială.


4. Se prea poate să fiu într-o dispoziţie „călduţă“, generatoare a unei viziuni pusilanim-ultracircumspecte, dar mi se pare că anul acesta, nici dezastruos, nici strălucit, n-a fost marcat nici de adevărate evenimente (zic „adevărate“, pentru că ştim foarte bine că, din amiciţie dezinteresată ori interesată, ca urmare a unor – sincere! – inflamări de moment, calificativul onorant de „carte-eveniment“ e conferit, uneori, de recenzenţi, cu excesivă largheţe…), nici de cine ştie ce dezamăgiri frapante (în alţi ani, vor fi fost şi din acestea, dar parcă nu şi acum). Aşa mi se pare.


Întrezăresc totuşi posibilitatea ca, peste câţiva ani, când vom fi dobândit „reculul“ necesar pentru a evalua mai bine lucrurile şi când receptarea va fi „digerat“, pe îndelete, lucrarea respectivă (masivă, şi apărută, ca să zic aşa, zilele trecute…), să recunoaştem adevăratul eveniment al anului care se încheie în volumul lui Andrei Terian despre G. Călinescu, menţionat mai sus.


Un addendum efectiv de ultimă oră („după plecare“, cum se spunea în jargonul poştal): zilele trecute, când am formulat răspunsurile la anchetă, am fost puternic ispitit să includ pe lista apariţiilor remarcabile ale anului o carte (în sensul vechi, pre-electronic…) virtuală, şi anume volumul de versuri pe care ştiam că-l pregăteşte Alexandru Muşina şi din care apăruseră, prin reviste, ample porţiuni, suficient de ample ca să permită recunoaşterea unui adevărat volum-eveniment, excepţional prin valoare şi importanţă. M-am abţinut, atunci, din rigoare, să-i zicem, bibliologică. Dar, între timp, volumul a apărut, aşa că mă grăbesc să-l adaug, să-l salut şi să-l recomand cu entuziasm: Regele dimineţii, de Alexandru Muşina, eveniment literar al anului care se încheie.


 


Angelo Mitchievici


 


1. Nu pot realiza în mod sigur un top al celor mai bune cărţi, ci cel mult o selecţie relativ aleatorie a unor cărţi care pentru mine înseamnă ceva, cu menţiunea că este vorba de un capitol deschis în care pot intra şi altele la fel de bine.


Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii (Ed Humanitas, Bucureşti, 2009) a lui George Arde­leanu mi se pare una dintre cele mai bune cărţi de critică literară într-un sens foarte larg care au apărut în acest an. Cu o viziune nouă asupra modernismului vine şi Paul Cernat cu Modernismul retro în romanul românesc interbelic (Ed. Art, Bucureşti, 2009), carte recent apărută care nu a apucat să fie luată în dezbatere. Aş semnala şi cartea mult discutată, îndrăzneaţă a Martei Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Ed. Polirom, Iaşi, 2009) şi, cu toate că este vorba de un volum alcătuit din articole, prin reglajul compoziţional şi proiectul ei, cartea lui Ioan Stanomir Despre sunete şi memorie – Fragmente de istoria ideilor (Curtea Veche, Bucureşti, 2009) mi se pare menţionabilă. Surprize mari oferă şi cărţile tinerilor universitari, unele dintre circulând din păcate mai greu, iar cartea lui Adrian Lăcătuş Modernitatea conservatoare. Aspecte ale culturii Europei Centrale (Ed. Universităţii Transilvania) ar trebui să fi­gureze în bibliografiile de specialitate. Şi cartea lui Andrei Terian „G. Călinescu. A cincea esenţă” oferă o reevaluare a operei marelui critic. Venind din direcţia cărţilor crude, o carte stranie şi, în acelaşi timp, minu­ţioasă mi se pare aceea a lui Mircea Mihăieş Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (Ed. Polirom).


În ceea ce priveşte poezia, aş remarca volumul cu totul special al lui Radu Vancu, Monstrul fericit (Editura Cartier, 2009), o voce care s-a impus în spaţiul poeziei româneşti tinere, dar şi pe aceea a lui Şerban Foarţă Nu ştiu alţii cum sunt..., cu o fineţe a infinitezimalelor. Cu proza scurtă, o foarte frumoasă surpriză a venit din partea lui Florin Manolescu cu Mentaliştii (Cartea Românească, 2009), însă mă simt ataşat pentru scriitura dezinvoltă şi de Celelalte poveşti de dragoste ale lui Lucian Dan Teodorovici sau de selecţia de proză scurtă realizată de Florin Lăzărescu în Lampa cu căciulă. O carte feerică, insolită s-a ivit din colaborarea Verei D. Niculescu cu Emil Brumaru, Basmul prinţesei Repede-Repede (Ed. Polirom). Pentru roman ar fi şi mai multe de spus, aleg însă primul roman al Ioanei Pârvulescu Viaţa începe vineri (Ed. Humanitas, 2009) ca un reper, ca un semn de carte. În zona istoriei ideilor, cartea lui Vladimir Tismăneanu publicată la Ed. Humanitas, Naufragiul utopiei şi cea a lui Mihail Neamţu Povara libertăţii (Ed. Polirom) conferă un spaţiu de rezonanţă ideilor româneşti. Mă opresc aici cu sentimentul că mi-aş dori să continui şi cu acela că i-am nedreptăţit pe toţi ceilalţi pe care nu i-am menţionat şi meritau menţionaţi.


2. Nu sunt în posesia unei statistici şi nici nu mă pricep să realizez una, cred însă că există un raport armonic între critica literară şi literatura propriu-zisă. În ce mă priveşte, contează mai puţin numărul cărţilor apărute pe un anumit domeniu, reprezentând un anumit gen literar, cât calitatea acestora. Din ce mi se spunea la editura Polirom, ar fi fost un an în care proza scurtă a cunoscut un reviriment, însă nu ştiu dacă este aşa. Cred că în continuare critica literară face un serviciu literaturii române, un serviciu discret, pe care-mi place să-l văd aşa cum este, plin de nobleţe.


3. Un an bunicel pentru un an de criză economică, cu condiţia să nu-i întrebi pe directorii de edituri.


4. Din punctul meu de vedere, impresionantă prin volumul documentar investigat şi prin acribia cercetării, mi s-a părut cartea lui George Ardeleanu Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii (Editura Humanitas, Bucu­reşti, 2009), rezultatul unei teze de doctorat îndelung pregătite. Cred însă că mai există şi alte cărţi-eveniment, şi doar respectarea regulii jocului mă face să nu le men­ţionez aici, dar şi faptul că o ierarhie de tip Miss/Mister Cartea Anului mi se pare dificilă. Despre dezamăgiri, ele se referă nu la un gen literar anume şi nici la o carte anume, ci la tot mai mica disponibilitate a editurilor, justificabilă până la un punct de criza economică, de a publica critică literară sau la restricţionarea volumului acestora, indiferent de profilul cărţii. Însă afirmaţia mea suportă din plin amenda subiectivităţii, ascunde şi o nemulţumire care mă priveşte, aşa că trebuie luată cum grano salis.


 


Florica Bud


 


Pentru că azi nu pot să fiu serioasă, o să fac clasamentul la Secţiunea VIP-uri:


1a. Doamna Monica Tatoiu ...“Politic in(corect)- Despre România, dar cu dragoste”- pentru că a probat tot ceea ce a scris. Şi fiindcă, modestă cum este, a candidat doar la Primăria Capitalei, când ar fi putut candida la Premiul Nobel Pentru Pace şi Poşete Hermes Birkin. În subsidiar,  datorită capacităţii de a depăşi viteza luminii când vorbeşte şi... fiindcă orice lucru bine făcut trebuie săvârşit cu politicienii în frunte.


1b. Doamna Andreea Marin Bănică, „Preţuieşte Viaţa” - pentru că atitudinea ei de bunicuţă înţeleaptă m-a făcut să mă simt, alături de alţi cititori, tânără, dar şi neliniştită... la gândul că... ce groaznic trebuie să te simţi când ţi se umple cavitatea abdominală cu sânge, în timp ce suferinzii sociali te aşteaptă la emisiune, să le rezolvi destinele.


1c. Doamna Mihaela Rădulescu, „Nişte Răspunsuri”, în primul rând, pentru că a optat pentru prestigioasa Editură Polirom, când ar fi putut să tipărească la Editura Gallimard. Dar ce onor editură îşi trăieşte orgasmele  o dată cu cele ale autorilor publicaţi, aşa cum o face suspomenita editură? În acest caz fericit, o dată cu doamna Mihaela Rădulescu, care a plâns la primul... cel produs cu vibratorul. Ştiam că poţi râde ca prostul, dar nu eram sigură că poţi plânge în aceeaşi poziţie (cea a prostului Kamasutrian). Acum, că am aflat, pot să îmi trăiesc şi eu viaţa aşa cum îmi place!


 2. Cel mai des întâlnit este romanul-confesiune, asortat cu rochia mov cu franjuri, dar fără mâneci. Numărul franjurilor va fi egal cu cel al paginilor. Dacă se doreşte un best-seller, se recomandă a se asorta rochia neapărat cu pălăria gen clapon. Romanul-confesiune se mai poate asorta cu umărul gol, pe care nesatisfăcutele literar pot să plângă în voie, căci lacrimile se pot scurge în decolteul autoarei, unde sigur se vor transforma în boabe de mărgăritar. Bunicuţele pot asorta romanul incriminat cu bluze-cămăşi-casual cu nasturi decenţi... doar la coborârea unui anumit munte.


3. Apariţia Cărţii Autobiografice a domnului Costel Busuioc... Era şi cazul. După confesiunile acestor doam­ne nefericite şi plângăcioase (oare ce le-ar face să râdă? câte milioane de euro, câte kilograme de silicoane, câţi bărbaţi le-ar putea aduce un pui de zâmbet pe feţele lor înnourate de grija omenirii?), trebuia să ne îndulcim şi cu povestea vieţii unui bărbat frumos şi talentat, ce mai ştie să zâmbească.


4. Marea mea dezamăgire pe acest an sunt scrierile  doamnei Herta Müller. De ce oare? Fiindcă am înţeles de ce eu (nu îmi permit să vorbesc în numele altora) nu voi lua niciodată Premiul Nobel Pentru Literatură... pentru că nu voi scrie nici sub ameniţarea pistolului atât de... Dar nu voi încheia sub nicio formă într-un regim pesimist: lasă că îşi va cumpăra doamna Herta Müller, acum că dispune de cash, un stilou din aur cu briliante, care va scrie mult, mult mai bine, ca să ducă peste hotare faima noastră! Aşa să ne ajute Cel De Sus! La Mulţi Ani şi inspiraţie!


 


Paul Aretzu


 


1. După  cât am reuşit să citesc, în anul 2009 am remarcat câteva cărţi interesante: Varujan Vosganian – Cartea şoaptelor, Nicolae Breban – Orfeu în infern, Marta Petreu – Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Andrei Terian – G. Călinescu: a cincea esenţă, Miron Kiropol – Fortăreaţa, Andrei Zanca – Oprirea, Angela Marinescu – Probleme personale, Ion Zubaşcu – Omul disponibil, Mircea Bârsilă – Monede cu portretul meu, Florin Caragiu – Sentic, Dumitru Chioaru – Arta comparaţiei, Adrian G. Romila – Imaginea Raiului în cultura populară, Daniel Cristea-Enache – Timpuri noi, Lucian Teodorescu – Medgidia, oraşul de apoi, Mircea Mihăieş – Despre doliu, Marian Victor Buciu – Panorama literaturii române în secolul XX. Proza. Cu siguranţă că sunt şi alte cărţi importante, la care nu am avut acces.


2. S-a detaşat, cu puţin peste celelalte, romanul.


3. Deşi nu au existat apariţii spectaculoase, putem spune că anul editorial a fost unul echilibrat, coerent, acoperind toate genurile, remarcându-se mai ales prin cărţi elaborate.


4. Evenimentul anului îl constituie, fără îndoială, romanul atât de comentat al lui Varujan Vosganian.


Dezamăgirea cea mai mare este produsă de indiferenţa pe care clasa politică şi guvernanţii o arată constant faţă de cultură.


 


Ofelia Prodan


 


1. „Monstrul fericit” (Radu Vancu, Ed. Cartier), mi-a plăcut, „Dicţionarul Mara”, al lui Dan Coman, de asemenea. Tocmai a apărut o frumoasă carte la Viena, „construiam o cetate în jurul părinţilor mei”, a lui Mircea Lăcătuş, cu un tonus parcă în continuarea poemelor din ultimul capitol al cărţii lui Daniel D. Marin  („l-am luat deoparte şi i-am spus”, Brumar, 2009), aproape la fel de naiv-visător, candid, dar cu o voce matură spre finalul fiecărui poem. Iată afinităţi între poezia românească din Austria şi poezia românească din România!... Am mai citit cu plăcere Ion Zubaşcu („Omul disponibil”, Ed. Brumar), iar dintre douămiişti, Diana Geacăr, cu „frumuseţea bărbatului căsătorit” (Ed. Vinea). La debut în poezie, aş remarca-o pe Moni Stănilă cu a ei carte „Confesiunile Dogmatistei”. Douămiismul poetic confirmă, dar debutul îşi continuă tendinţa descendentă.


2. Cred că tot poezia, deşi, calitativ vorbind, e în scădere. Am avut surprize frumoase, însă, la proza scurtă.


3. Bunicel, nu excelează, se putea mai bine.


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul