Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei (II)

        Constantin Stan

Sunt trei paliere care fac din cartea lui Candid Stoica un fapt cultural deosebit: cel documentar-artistic, despre care am vorbit în cro­nica trecută, cel al fundamentării unor realităţi (crunte) din perioada comunistă şi cel estetic. Ţinut zi de zi, consemnând „la cald” ce se petrecea, dar şi cu adnotări ulterioare spre a întregi destine, biografii sau pentru a lumina fapte ce erau în derulare, jurnalul lui Candid Stoica este una dintre cele mai acide şi mai exacte radiografii a lumii prin care a trecut şi am trecut mulţi români. Laboratorul punerii în scenă a unor piese de teatru este fascinant: aflăm concepţii regizorale, atitudini ale actorilor vizavi de personaje, strategii în lupta cu cenzura. Totul însă povestit în întâmplări şi creionări de personaje ale epocii absolut remarcabile. Şi totul în ansamblul unei lumi în care a te descurca era cuvântul-cheie, mai mult, era o filozofie de viaţă. A te descurca în a regiza, în a juca, în a obţine o carte, o locuinţă, în a obţine un turneu în străinătate, în a face rost de bunuri ce lipseau de pe piaţă. Pentru cei ce au trăit acele vremuri, un astfel de pasaj, cum este cel pe care îl voi reproduce mai jos, naşte imagini de coşmar, iar pentru cei care nu le-au trăit ar trebui să fie un moment în care să evalueze exact în ce lume trăiesc azi: Spre disperarea mea, aflam că prietenii mei au pile la Alimentara pentru ulei, zahăr, unt, lapte, macaroane, salam de Sibiu, vin Murfatlar la litru, nechezol şi brânză de 14,50 lei. La Gostat, pentru cârnaţi proaspeţi, piept ardelenesc şi pui fraţii Petreuş, fără capete şi gheare. La Casele de comenzi, pentru margarină Rama, lapte condensat, pastă de dinţi „Maxam”, compot de ananas cuba­nez, mălai grişat, ţigări BT, conserve de peşte „Sprot”, portocale, mandarine şi banane (de Sărbători). La OCL Crevedia, pentru ouă. La shop-uri, pentru cafea Alvorada, aparate şi pastile contra ţânţarilor şi ciocolată „Toblerone”. La magazinul Victoria, pentru chiloţi tetra şi cizme de cauciuc pentru mocirla de primăvară şi toamnă. La Menaj, pentru detergent Dero şi cablu coaxial. La Farmacia nr. 1, pentru vată şi medicamente de import. La magazinul Vidra, cu sediul la Orăştie, pentru cojoace „Alendelon”. La „Cugir”, pentru maşini automate de spălat. La „Electrolux”, pentru frigidere „Zil”. La IDMS, pentru „Dacia”. La „Coada calului”, pentru parfumuri franţuzeşti. La Cesa­rom, pentru gresie şi faianţă. La turiştii români, care fac excursii pe ruta Moscova-Leningrad, pentru căciuli ruseşti, aspiratoare „Buran”, sonerii muzicale, motoare de barcă, aparate de radio VEF, magnetofoane „Maiak” şi muştar „Garciţa”. La librării, pentru globuri pentru pomul de Crăciun. La „Eva”, pentru sutiene „Triumph”. La „Centro­farm”, pentru vitamine „Supradyn”. La „Car­ne”, pentru car­ne. La „Aprozar”, pentru cartofi. La turiştii polonezi, pentru „Ve­geta”. La comunitatea evreilor din România, pentru „Brendy 777” (pour les connaisseurs). La tutungerii, pentru chibrituri. La casieria Sălii Palatului, pentru bilete de filme în premieră. La ONT, dacă vrei să vizitezi Moscova, Leningradul, Uzbe­kistanul şi Samarkandul, noap­tea. La „Obor”, pentru cizme de damă italieneşti. La „Elec­trice”, pentru baterii de lanternă. La direcţia ITB, atunci când te prind controlorii fără bilet. La cei ce vin din Is­rael, pentru strivitor de usturoi. La benzinării, pentru petrol lampant. Iată şi o altă însemnare din anii ’80 de un sarcasm teribil pentru că România putea fi văzută şi aşa: ca o oază de pitoresc: Până la „Car” am orbecăit în întuneric. În ulti­mul an e criză de electricitate. Am călcat în gropi şi ne-am murdărit de noroi (plouase în ajun). Din cauza construcţiei metroului toată zona e de necirculat. Serrano însă nu observa nimic. Explica soţiei (îşi murdărise şalvarii lila, transparenţi) în spaniolă, traducându-ne şi nouă, că eram într-un cartier exotic al oraşului, echivalent cu Montmartre din Paris. Oraşul e într-o perpetuă dinamică şi reconstrucţie.


Dar, peste toate acestea, cartea lui Candid Stoica este foarte bine scrisă. Aproape fiecare secvenţă se autonomizează – poate fi citită cu un beneficiu maxim – ca o povestire umoristică. Sunt pagini absolut memorabile, care îl plasează pe autor în rândul celor mai buni scriitori de umor din literatura română, aş zice nu numai contemporană. Atenţie: spun umor, adică blândeţe, înţelegere, haz de necaz, şi nicidecum satiră, ironie, adică sancţionare aspră a unor năravuri. Deşi el însuşi afirmă, pe bună dreptate, „Într-o lume în care orgoliul şi pofta de parvenire sunt la polul maxim un observator atent are un vast teren de cercetare...”. Candid Stoica îşi reprimă tendinţa de a fi observator şi critic, optând pentru povestirea faptelor. Există însă şi o altă temă, mai mereu în surdină, care duce jurnalul şi spre o lectură romanescă: neîmplinirea şi o tulburătoare împăcare, chiar resemnare, cu ceea ce i-a re­zervat viaţa în teatru: nu în prim-planul scenei, ci undeva mai în umbra ei şi a marilor actori ce, asemenea oricăror învingători, luau tot: aplauze, glorie, recunoaşteri, salarii de merit, fotografii pe afişe etc. Nu ştiu dacă se poate vorbi de o dulce compensare cu această carte, cert e că, dintr-un actor bun şi blând, mereu dispus să înţeleagă că alţii sunt pentru rolurile principale, Candid Stoica devine, distribuindu-şi singur, un personaj de prim-plan pe scena literaturii române!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul