Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Makine sau despre limbajul scriitorului în mileniul trei

        Grete Tartler

 „Limbajul e doar gramatică, se poate învăţa; adevăratul limbaj e cel creat în inimă, nu într-o carte de gramatică”. Iată o convingere a scriitorului  rus de limbă franceză Andrei Makine, care ar putea fi motto pentru generaţia de scriitori ajunşi la maturitate în mileniul trei, care scriu direct în engleză, germană sau franceză, indiferent de obârşia lor şi de mitul cuvintelor sorbite odată cu laptele mamei.


Makine a rezolvat problema scriind într-o limbă clară (a ales franceza, limba bunicii sale, dar la fel de bine ar fi putut scrie, după cum însuşi declară, în engleză) despre o lume neclară: lumea rusească topită în neguri. Cu cât mai limpede limbajul, cu atât mai complicate şi pline de amănunte poveştile, personajele, misterele istoriilor, umbrele imperiului sovietic spulberat. Materie lingvistică austeră – exprimând o uriaşă libertate a memoriei. De fapt, gloria lui Makine s-a construit în ani puţini; a fost tradus imediat. Un  prim mare succes, Crima Olgăi Arbelina1, a fost rapid tradus şi în limba română, la Polirom (unde apare seria de autor Makine2): povestea unei prinţese rusoaice fugită de bolşevism, cu un ultim vapor, peste Marea Neagră şi stabilită în Franţa, unde îşi creşte fiul bolnav de hemofilie. Lacuri îngheţate, răni care nu sângerează încă, atmosferă halucinantă. O „cheie” oferită de Makine se află în anul în care s-a născut Olga (1900) şi vârsta fiului cu care trăieşte incestul (17 ani): după 1917, anormalitatea, slăbiciunea, moartea şi-au pus amprenta pe secolul care avea să fie cel mai tulburat din toată istoria modernă.


Psihologia dostoievskiană, piperul poliţist şi erotic, filozofarea asupra libertăţii şi rostului vieţii, nu în ultimul rând asupra exilului sau a „conflictului civilizaţiilor” pot fi regăsite şi în Muzica unei vieţi (o proustiană evocare a indentităţilor individuale prinse în vârtejul revoluţiei sovietice,  a „rusităţii”, aşteptării şi resemnării), în Iubirea omenească (unde pentru prima oară acţiunea nu se petrece în Rusia sau Franţa, ci în Africa, eroul principal fiind un idealist luptător pentru libertate – prilej de critică a democraţiei apusene) sau în Testamentul francez, cu care a obţinut în 1995 premiul Goncourt şi premiul Medicis.


Pe cât de liric-romantică e viziunea sa asupra „firii ruseşti”, asupra sentimentelor ca nişte flori  copleşite de zăpezile Siberiei (locul naşterii autorului),  pe atât de dure criticile la adresa stalinismului şi a sistemului sovietic în general, dar şi la adresa retoricii false apusene ori a globalizării (mirajul comunicării prin internet, care ne face de fapt sedentari suferind de răul vitezei) sau a unipolarităţii internaţionale. Abia depăşind tulburările istoriei, deasupra noroiului minciunilor şi crimelor, „singur sub cerul liber”  se poate omul cunoaşte pe sine. 


Într-un interviu  acordat în 2002,  Makine spunea că pentru el stilul nu se rezumă la cuvinte, că e mai degrabă o viziune: „scriu cu ochii, nu cu pana”. Schematizarea, gândirea filozofică şi concentraţia aforistică sunt în echilibru cu spargerea  clişeelor şi a modulelor lingvistice („care  sunt totuşi deseori contrarii spiritului nostru. Poţi accepta o limbă, dar nu poţi pătrunde în limba lui Mallarmé”), dar şi cu ocolişurile biografice („fiecare pagină vorbeşte despre mine… o prostituată angajată de KGB, un tânăr din anii ’20… sunt eu”).


Oricum, romanele lui Makine ar fi avut şi mai mare succes în România dacă ar fi fost scrise măcar cu vreo două decenii mai devreme – căci idilizarea Franţei şi a limbii franceze nu mai au astăzi la noi (hélas, sau vai, cum ar spune Manolescu…) acelaşi ecou.


 


____________


1 Andrei Makine, Crima Olgăi Arbelina, traducere de Virginia Baciu, Polirom, 2001.

2 Au mai apărut şi pot fi cumpărate în traducere: Andrei Makine,  Testamentul francez,  traducere şi postfaţă de Virginia Baciu, Polirom 2002; Andrei Makine, Pământul şi cerul lui Jacques Dorme, traducere de Dan Radu Stănescu, Polirom 2004; Andrei Makine, Femeia care aştepta, traducere de Dan Radu Stănescu, Polirom 2005;  Andrei Makine, Iubirea omenească, traducere de Dan Radu Stănescu,  Polirom 2007; Andrei Makine, Recviem pentru Est, traducere de Ileana Cantuniari, Polirom 2008.

 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul