Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Turnul de fildeş şi Turnul Babel

        Iolanda Malamen

Nu se poate spune că Bucureştiul, īn cei 20 de ani de la căderea comunismului, a fost răsfăţat cu monumente care să-i remodeleze imaginea, cīndva mult mai sinceră şi mai deschisă, īnlocuită īn ultimul timp de un eclectism brutal. Dimpotrivă, parcă şi monumentele celebre, existente, ridicate īntr-un timp ceva mai benefic pentru echilibrul formelor, par a ispăşi vina de-a exista, fie prin noi contraste arhitecturale neavenite, fie printr-o patinare (la propriu) a strălucirii de altădată. Totuşi, atunci cīnd un asemenea eveniment are loc, sunt demne de semnalat - din păcate, sunt şi excepţii nedorite - originalitatea şi vocaţia cultural-citadină a artiştilor.


De curīnd (noiembrie), doi artişti de prim rang din Romānia, Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin, s-au regăsit īntr-o nobilă īntreprindere, īn spaţiul care iradiază atīta splendoare a minţii: Academia Romānă. Printre copacii frămīntaţi de senectute şi de succesiunea anotimpurilor, direct pe pămīntul mustind a mirosuri de sfīrşit de toamnă, īn faţa unei asistenţe numeroase şi receptive la simboluri, au fost inaugurate două opere de artă sortite să devină două simboluri manifeste: „Turnul de Fildeş” şi „Turnul Babel”, avīndu-i ca autori pe cei doi artişti. Un semn distinctiv al unei pasionale rememorări culturale, cu toată angrenarea ei īn fascinaţia limbajului, cel care ocupă un  teritoriu vast şi motivat de meditaţie.


Florin Ciubotaru, atīt de specialul pictor pe care-l ştim din zecile de expoziţii personale şi colective, natură fericit-proteică ce pare a purta cu sine harul mai multor generaţii, este unul dintre cei mai „nepotoliţi” artişti pe care-i cunosc. Rareori a mizat pe o singur㠄ţint㔠şi, cu o aparentă uşurinţă şi o nesfīrşită eleganţă (spun aparentă, fiindcă, īn fapt, ea ascunde o temeinică trudă), s-a reinventat mereu, tenace luminos şi sincer. Artist al faptului şi al cuprinderii a tot ce poate fi scormonit şi replămădit, Florin Ciubotaru găseşte la fiecare pas pe care-l face cīte un motiv de dialog. El nu poate trece nepăsător pe līngă lucrurile īntocmite de Dumnezeu. Le dă noi şlefuiri, noi armonii, le fră­mīntă şi le mărturiseşte, le dă o aură personală. Īntr-un sat plasează, īmpreună cu cīţiva tineri artişti, un Sfīntul Gheorghe extraordinar, maiestuos, din metal comun, un fel de Don Quijote care-şi poartă crucea de-a lungul şoselei, la ieşirea din Otopeni „plaseaz㔠nişte „plante urbane” uriaşe, din metal vopsit, la un moment dat proiectează pentru un număr de zece oraşe europene o „Sămīnţă cultural㔠īnaltă de 30 de metri, pe care e scris Sibiu, capitala culturală din 2007, meştereşte pentru un parc o barcă, īnfige pe īnălţimea unui „edificiu” sculptural astrul lunar, din cele mai banale materiale, metafore ale unui prezent cīnd bun, cīnd destructurat de alienări şi spaime, „construieşte”, spre exemplu, o Fecioară din fier, polemică, deschide o foarte interesantă expoziţie cu Andrei Ciubotaru (fiul), un tīnăr artist foarte talentat, intitulat㠄Tuning”, īn care fiecare intervine cu tuşe şi motive cromatice īn lucrările celuilalt, este īmpreună cu Şerban Gabrea autorul celei mai mari tapiserii din istoria artei şi, nu īn ultimul rīnd, pictează cu o remarcabilă  forţă, avid de structuri insolite. Īntr-un cuvīnt, Florin Ciubotaru este unul dintre acei artişti care supun realul consangvin unui proces de transformări magice şi verdicte creative.


La Henry Mavrodin, artist cunoscut īn toată Europa (care şi-a īmpărţit existenţa īn ultimele decenii īntre Romānia şi Italia), m-au impresionat, cel puţin īn ceea ce am văzut īn ultimii ani, austeritatea, limpezimea şi golirea pīnă la mīntuire chiar a ceea este rodul invenţiei pure. Mărturie stau splendide desene īn creion, unele pe suprafeţe mari, picturile stranii, criptice, care īnchid şi deschid extrem de lapidar murmurele lumii, celebrul de-acum „Dispozitiv” din ala­mă (2000), o imagine care a fost reprodusă de foarte multe ori, obiecte din sticlă şi portrete care trăiesc īntr-un īnrobitor mister,  „Oul dogmatic” purificīnd brāncuşian aerul, „Cas­telul” o altă faţă a izolării spirituale, „Īngerul bifazic” (2009), o īnaripare a unor mecanisme cărora Henry Mavrodin pare să le fi dat şansa unui onirism difuz şi binefăcător. Tot ceea ce nu-şi găseşte rostul, tot ceea ce iese din limitele cerebralului şi echilibrului devine o joacă inutilă pentru un artist, la care subiectul aproa­pe că devorează emoţionalul.


De aici vine de fapt şi farmecul acestei īnsoţiri, a celor doi importanţi artişti cu structuri atīt de diferite: unul exaltīnd bucuria cu toate gesturile şi fastul ei, celălalt, mult mai parcimonios īn limbaj, mai introspect, iubind curăţenia suprafeţelor şi a liniilor.


   Trebuie, de asemenea, amintită sala de expoziţii, al cărui interior a fost modificat pentru a putea primi splendidele lucrări ale lui Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin, lucrări care coincid īn chip spectaculos cu inaugurarea celor două monumente. Guvernate de un alb ireal şi realizate din răşini, fibre, sticlă şi lemn, păreau īngeri coborīţi din spirit īn mate­rialitatea cea mai lumească.

 „Turnul de fildeş” (6 m īnălţime şi 1 m diametru) şi „Turnul Babel” (6,5 m, cu baza conului de 6 m), realizate din fier şi piatră artificială, īnfrăţite īn grădina Academiei Romāne, sunt două opere care exprimă, īntr-un amestec de rigoare şi date culturale pe care le purtăm emblematic īn noi, un gest de generozitate creatoare. Să le salutăm cum se cuvine şi să-i dorim Bucureştiului cīt mai multe asemenea embleme.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul