Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Adrian Suciu

 


Mă plĺng de viu


N-am īncredere īn mama. A intrat īn viaţa mea


fără să ştiu. A plecat fără să ştiu.


 


Ai nevoie de mīini puternice,


de trădări brutale, cred că mi-a spus.


Ţi se īntīmplă lucruri bune.


Ai femei care īţi īmbracă pielea.


Ai prieteni care īţi ştiu numele, cred că mi-a spus.


 


Cunosc lucrurile vagi


şi voi scrie din memorie biografia morţii.


 


Sīnt un spectacol īnduioşător


şi am destinul unui port aproape de gară.


 


Mă plīng de viu şi rīd īn hohote de mine...


  


 


Īntre oasele frunţii


Prieteni, nouă ne-a dat Dumnezeu,


ca pe o aşchie īntre oasele frunţii,


darul acesta: să ne vedem scena din urmă.


Şi-i mulţumim pentru asta.


O margine de drum,


un braţ de apă curgătoare, un cīmp deschis,


văzute fiecare aievea.


 


Astfel, păşim cu īndrăzneală, ştiind că nu vom pieri.


Netemători de dintele şarpelui, de foc sau de fier, purtīnd icoana


decorului ultim, ca o amintire vie.


Iar cīnd vom vedea īnainte,


fiecare după puteri, cireşul negru sau pietrele albe


din icoană,


vom păşi neşovăielnic, ca unii care ştiu


că nu e drum īnapoi.


 


Vom păşi dincolo şi-i vom mulţumi lui Dumnezeu


pentru darul acesta,


cu faţa-n ţărīnă, sorbindu-i colbul de pe gleznă.


 


 


Māna mea


Oraşul este indiferent


ca măruntaiele unei păsări de noapte īnjunghiate.


 


Tu ştii că sărbătorile sīnt perfecte


să īmbătrīneşti mult şi singur


sub masca fericirii de ocazie: eşti īnduioşătoare


ca un ateu aprinzīnd lumīnări pentru morţi


īn ideea că nu se ştie niciodată.


 


Mīna mea ca o viperă


īngheţată īntre sīnul tău şi cearşaful cu urme


de trupuri şi somn.


Mīna mea ca un animal dispărut


īntr-o rezervaţie de animale-mblīnzite.


 


Sīnt vinovat pentru mai multe zile. Mīna mea īngheţată


e singurul monument pe care-l ridic.


 


Ca un cearşaf alb īntr-un război alb.


 


Sărut ratat


Dintre minciuni, iubirea e singura inutilă


(ca o linguriţă exactă la ceaşcă atunci cānd nu pui zahăr īn ea);


măsura banală a lipsei de imaginaţie - iubirea.


 


Vagoane de literatură doar să acopere provizoriu


puţinătatea, pateticul şi ridicolul coitului.


Mulţimi de tomuri, tratate, volume, să ne asigure


că există un ceva după ori īnaintea


intromisiunii.


Multe vorbe... Iar poemul e


forma de ingenuitate a unei actriţe porno


care crede īn Moş Crăciun.


Poemul e măreţia laptelui strivit īntre dinţi,


pe care am cunoscut-o.


 


Poemul e un sărut ratat cu o femeie trecută.


 


           


alo


am vorbit cu mama azi-noapte.


 


„alo! alo!”, a spus şi-apoi m-a ascultat īntr-o tăcere metalică.


 


i-am povestit īnfrigurat ultimii treizeci de ani


fără ea ca şi cīnd ar fi fost o sărbătoare continuă


şi fiecare īnfrīngere o invitaţie la bal.


 


„alo! alo!” a spus şi-a īnceput să plīngă ca un copil prost. am alinat-o


povestindu-i două fotografii uzate din care o ştiu


nepoţii ei. i-am explicat cum a fost prima zi


de şcoală. cum am īnfiat primul cīine vagabond.


cum mă strīngeau pantofii noi la prima nuntă.


 


„alo!” a spus şi s-a īnchis.


 


mamă, ai tăi au uitat că locurile de veci


pe pămīnt se plătesc o dată la treizeci de ani. sau


n-au numărat anii cu grijă. bref, nu mai ai loc pe pămīnt.


 


să mă mai suni din senin


chiar dacă telefonul e vechi şi legătura proastă.


 


 


există riscuri


mă săruţi ironic


iubeşti aerul sărat


presupui că hazardul e plictisitor


 


bărbaţii sīnt un şir de chirurgi


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul