Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Leonce – Lena – Lenea

        Mircea Ghiţulescu

 O copie perfectă după Romeo şi Julieta  dar īn stilul basmelor dramatizate al lui Carlo  Gozzi a scris, după mai bine de două sute de ani, geniul precoce care a fost Georg  Bűchner, mai cunoscut prin drama Woyzeck care a devenit şi operă dodecafonică de Alban Berg Īn spectacolul ingenios de la Teatrul de Comedie, Horaţiu Mălăele a păstrat din Leonce şi Lena (căci despre acest text este vorba) minimum de cuvinte şi ma­ximum de parodie. Sunt puţini regizori īn Romānia cu simţul relativităţii atāt de ascuţit īncāt să īl poată exprima prin parodie. Horaţiu Mălăele este primul dintre ei. Pentru el nu a rămas prea mult sublim din iubirea prinţului Leonce pentru prinţesa Lena. Personajele sunt compromise de la bun īnceput pentru că  primul este moştenitorul regatului Popo cea de a doua a regatului Pipi. Zeflemist pānă la insolenţă, Mălăele face elogiul trāndăviei īncă din Prolog, spectacolul său fiind, una peste alta,  un elogiu al  meri­tului de a fi leneş. „Munca l-a creat pe om” a spus Karl Marx, “dar nici lenea n-a omorāt pe nimeni” au adăugat post-marxiştii romāni.


Spectacolul este alcătuit din scene statice şi scene mobile succesive, scene vorbite şi scene jucate, ceea ce  induce un anumit ritm care te pune īntr-o stare de alertă veselă pe toată lungimea unei ore şi jumătate. Un alai comic inspirat de commedia del arte, condus de regele Peter interpretat consistent, cu explozii caricaturale şi acrobatice de Gheorghe Dănilă, urmat de Maestrul de ceremonii, un complice mereu refuzat al prinţului (Şerban Georgevici) va fi, mereu, un contrapunct cadenţat īn structura unui spectacol inteligent şi tonic.


Lucrat cu grija pentru fiecare secvenţă, ai impresia că spectacolul valo­rea­ză mai mult pe fragmente decāt īn ansamblu. Astfel, poţi să detaşezi valo­roase scene autonome care se pot juca separat īn scenete de cinci-zece minute pentru că nu mai este nimic de adăugat. Una dintre ele este chiar īn debutul spectacolului īn care prinţul Leonce se desparte de Rosetta. Declaraţiile de dragoste nonverbale se fac cu ajutorul unor luminiţe laser probabil care trec din inima unuia īn a celuilalt, ori ies ca  ca sufletele din gură īn clipa morţii. Spectacolul īncepe epatant şi va continua  īn acest fel. Īn aceste cazuri, lui Horaţiu Mălăele i se pare că vorbele devin inutile şi, poate, are dreptate. Scena aceasta (şi nu numai) este şi creaţia lui Răzvan Mazilu care a coregrafiat extrem de agreabil textul dar, mai ales a Medei Victor (Rosetta), o actriţă cu o īnfăţişare neobişnuită pentru chipurile,  īn general comune, de pe scenele noastre. Īn dialogul liric tacit cu Lari Giorgescu (Leonce) - un actor cu figură romantică īn contrast cu firea cinică a personajului. De altfel, Răzvan Mazilu īşi pune amprenta pe mai multe porţiuni din această comedie lirică īn care partea de lirism  īi  aparţine.


Din nou Mălăele īncearcă să te convigă că vorbele nu contează īn scena īntālnirii dintre  Leonce şi Lena, moment īn care Crina Semciuc, īn loc de cuvinte, ciripeşte ca o vrăbiuţă timp de cinci minute īntr-o scenă de un haz nebun, un fel de poem compus din interjecţii. Aici nimeni nu-l mai priveşte pe Lari Georgescu, toată lumea se uită la Crina cum se joacă ea de-a dragostea fără să spună o vorbă īnchegată. Noroc că este păstrată doica, celebra doică a Julietei care, la Bűchner a devenit asistenta Lenei (iată de unde a pornit Horaţiu Mălăele: Leonce- Lena- Lenea!) īn care este distribuită cu maximum de avantaje Dorina Chiriac. Face un cuplu ideal cu Lena: parcă ar fi două liceene care rād pe īnfundate pentru aceeaşi gafă. Foarte bun bufonul shakespeariean pe care īl joacă Bogdan Cotleţ īn rolul Valerio. Costumele abundente semnate de Georgiana Savuţă  (asistată, īn mod evident de caricaturistul Mălăele) schimbă proporţiile corpului din pură plăcere şi nu din motive satirice. Īn fine, ştim demult cāt este de discret, artistic vorbind, Horaţiu Mălăele. Spectacolele sale (nu şi rolurile sale) seamănă cu desenele lui făcute din linii simple, su­gestive şi un pic ermetice. Pentru el arta este sinteză, nu  analiză. O sinteză īn care analiza este, evident, inclusă. Şi dacă tot iubim sinteza, nu cumva cuvintele sunt de prisos şi nu mai avem nevoie decāt de umbra lor?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul