Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Pescăruşul balonat şi mirosul protocronismului. Lista lui Brebenel

        Horia Gārbea

 


 


Anul s-a īnnoit. Ordonīnd biblioteca, am regăsit multe volume despre care aş fi vrut să spun măcar cīteva cuvinte de-a lungul lui 2009. Voi căuta s-o fac īnainte ca valul apariţiilor din 2010 să se abată asupra mea. 


 


Alte ţărmuri - antologie de proză,
Societatea Romānă de Science-Fiction şi Fantasy


 


Un gen aflat la noi pe val cīndva, cu cenacluri īn mai fiecare oraş, uitat o vreme şi apoi, mai ales pe componenta Fantasy, revine şi tinde, cum observa cu un prilej public Liviu Radu, unul dintre experimentaţii autori, prezenţi şi īn acest volum, să se integreze īn main-stream. Nouă autori dintre cei mai reputaţi ai acestui gen, membri sau nu ai SRSFF, aduc īn cele peste 300 de pagini apărute cu sprijinul meritoriu al Coca Cola Hellenic Romania proză fantastică īn care componenta S e destul de vagă, īncīt eu, unul, le-aş introduce oricīnd īntr-o antologie de proză fără specificaţii anume. Graţie  sponsorizării, cartea a fost lansată şi īmpărţită gratuit la Tīrgul Gaudeamus 2009, ca un gest generos şi meritat de popularizare pentru SF-ul romānesc. Sīnt īn antologie ficţiuni de bună calitate, datorate unor veterani care au uce­nicit mult şi oferă satisfacţie cititorilor, fie ei amatori sau nu de SF: Cristian Tamaş (doar un scurt eseu introductiv), Silviu Genescu (un Titanic pe cinste), Liviu Radu (autor al romanului - neuitat de mine - de retro-ficţiune Constanţa 1919, acum mai aproape de SF clasic, parabolic), Sebastian A. Corn, Cristian M. Teodorescu (cu ficţiunea plină de umor negru Moartea domnului Teo­dorescu, pe care unii comentatori au luat-o de bună), George Lazăr, Balin Feri, Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu (suculenţă argotică īn plin SF despre „Hipercubul paişpe“ şi „fetiţele cu interfaţa customizată“).  Am simţit nevoia unei cīt de mici secţiuni bio-bibliografice despre cei nouă, mai ales că aveau cu ce să se laude. Dar merge şi aşa. Concluzia: am parcurs cu plăcere un volum de valoare ridicată, compact din acest punct de vedere, dar divers tematic, de citit integral şi de recomandat oricui.


 


 


 


Cristian Liviu Burada,


Echerul fosforescent şi alte cāteva lumini,


Editura Fundaţiei Luceafărul, poezie


 


O poezie intimistă de notaţie personală pro­pune Cristian Liviu Burada, autor discret şi destul de original, care nu mizează pe forţa imaginilor şi nici pe amplitudinea scenariilor. Poetul caută să găsească nuanţe subtile īn peisaje aparent ano­dine, atinse doar de o aură de stranietate. Uneori volumul vocii creşte şi poemul atinge o anumită gran­di­locvenţă, dar mai adesea spunerea rămīne şoptită, insinuantă, imaginile căutate, precum cea a coralului mătăsos: „O emoţie vegetală/ priviri īnfrunzite/ Doar din direcţia bănuită a sufletului tău/ Coral mătăsos īnlănţuit īn alge de linişti violete// Urme de clorofilă laşă ar putea să mai rămānă/ După si­labele prăvălite īn semn de nesupunere/ La rostire…“


 


 


Cristian Petre Argeş,


Sub ochiul divin,


Ed. RAWEX, cugetări


 


Genul aforistic este cel īn care, cu excepţiile celebre, firul de aur se află sub o tonă de zgură. Dacă se află... Consistente sīnt aforismele extrase din alte genuri (piesele de Shakespeae sau G.B. Shaw, versurile lui Virgiliu etc.). Din fericire,  Cristian Petre Argeş nimereşte acel doi la sută de maxime (mai) interesante, care īl fac plauzibil īn numărul de banalităţi inevitabile din cele 810 cugetări. „Beţivii cei mai periculoşi sunt cei cu care refuzi să bei”, „Proştii care tac sunt totdeauna mai deştepţi decīt proştii care vorbesc”, „Chiar cīnd ne lasă memoria, tot nu ne uităm inamicii” sīnt cīteva mostre de enunţuri mai izbutite. Altele, mai multe fireşte, sīnt locuri comune sau nonsensuri: „Precum credinţa, sīngele curat nu īmbătrīneşte” (?!), „Tăticul meu/ unicul prieten de care nu  m-am īndoit īn viaţ㔠etc. etc. Procentual, realizarea unui volum de aforisme e o treabă cu randament extrem de mic, sub al unei locomotive cu aburi. Īn absolut, căutarea maximei maxime e un fel de excursie nobilă şi uşor trăsnită după Graal. Nu ştiu dacă să-l deplīng sau să-l invidiez pe autor.


 


 


George Coandă,


Heliadeana. Ipostaze de geociviliza\\ie romānească,


Editura Bibliotheca, eseuri


 


„Cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică“, simpaticul tīrgoviştean George Coandă, uneori şi poet, īşi publică eseurile, īn majoritate apărute anterior īn diferite reviste, mai ales īn concitadina „Li­tere“. Unele īl vizează pe Ion He­liade-Rădulescu, vă­zut ca „spirit novator īn filozofia istorică romānească“, fiind de altfel… primul. Cum ori­ce descălecător e novator prin definiţie, nici I. H-R nu putea face excepţie. El este premergător al lui Einstein, fapt demonstrat - crede autorul - pe numai trei pagini de citate care nu demonstrează nimic. Mai riguroasă şi mai interesantă este secţiunea a doua a volumului, cea referitoare la Tīrgovişte, unde, īnsă, crede că poate dovedi George Coandă, Matei Basarab ar fi īntemeiat un „īnceput al īnvăţămīntului superior romānesc“  pe la 1640. Pe la Tīrgovişte ar fi trecut şi lordul Byron, la invitaţia emulilor săi Văcăreşti. Dacă primele secţiuni ne pot interesa, cu tot zīmbetul stīrnit pe alocuri, a treia parte a volumului, „Un geoeurocod: Romānitatea“, exală o du­hoare insuportabilă de protocronism, deşi, īntr-un articol de la īnceputul secţiunii, George Coandă se leapădă decis şi programatic de acesta.


Cum ziceam, George Coandă e şi poet şi ţin să amintesc că īn volumul său din 2009, Entropiile,  are un ciclu intitulat: Dianoeticele sau Mic tratat de habitusuri universale. Acesta īncepe abrupt: 1. Deci a se divide/ virtutea raţiunii supreme/de raţiunea virtuţii de fiecare zi/ dar a se privi īntr-o stare/ de spirit egală/ libaţiilor luminii şi Zeului. E scris adīnc, dar eu tot am īnţeles că se spune a se diviza, iar diviziunea se face cu sau prin, īn niciun caz de. Īn rest, George Coandă rămīne acelaşi om jovial, fermecător, amabil.


 


 


Stan Brebenel,


Cronici de Īntāmpinare,


Editura RAFET, critică


 


Ofiţerul de carieră Stan Brebenel din Rīmnicu-Sărat şi-a descoperit īn al şaselea deceniu al vieţii, după ce debutase ca tot romānul cu poezie, vocaţia de cronicar literar, pe care şi-a exercitat-o constant şi metodic īn reviste moldo-valahe de audienţă mai restrīnsă. Autorii la care se referă  Stan Brebenel nu sīnt dintre cei care fac gaură īn cer, gloria lor fiind mai degrabă locală. Mircea Cărtărescu e o excepţie, ca şi, surprinzător unicat al volumului…, Dan Brown. Īn rest, regretatul Anatolie Paniş, Titi Damian şi Valeria Tăicuţu sīnt capete de serie īntr-o īnşiruire care cuprinde nume pu­ţin sau deloc ştiute (de mine cel puţin care, orişicīt, răsfoiesc tone de cărţi şi reviste la zi), precum Marius C. Ni­ca, Tudor Cicu, Constantin Marafet, Lucian Mănăilescu, Girel Barbu.


Deşi „lista lui Brebenel“ ar putea stīrni ironii, ele n-ar fi justificate. Este firesc ca revistele locale să-şi recenzeze autorii şi cineva trebuie să facă şi asta. Brebenel īşi asumă cu modestie un rol destul de ingrat, căci nu-s multe de spus despre poezia lui Marius C. Nica şi nici nu ajungi la Academie reflectīnd-o. Criticul de īntīmpinare - care s-a īncumetat să scrie şi un roman, mărturisec a nu-l fi citit īncă - e cel puţin un bun şi onest cititor, nu ridică īn slăvi volumele īn care confraţii săi fac şi ei ce pot pentru li­teratură, nici nu afişează o superioritate faţă de strădaniile lor, ci īncearcă să le prezinte īn specificul şi calităţile lor, atītea cīte sīnt.


Cine s-ar exprima sarcastic referindu-se la īncercările lui Stan Brebenel de a scoate din anonimat un autor deloc notoriu la Bucureşti sau Iaşi ar fi bine să reflecteze o clipă la propria sa notorietate la Paris sau New York.


 


 


Dan Iordache,


Achtung maybe,


Editura Princeps Edit, poezie


 


Un poet frust, nesofisticat şi nealterat de cotidianul lumii postmoderne... spirit revoltat, aflat īn luptă cu agresivitatea realului... D.I. oferă poeme percutante bine structurate.  Iată ce crede poetul Daniel Corbu despre cel pe care īl editează sub straniul titlu bilingv, a cărui semnificaţie e greu de īntrevăzut. Dar să citez un poem percutant al unui poet nealterat. Curios lucru, vorba poetului: Daniel Corbu crede că lumea postmodernă ne (şi īl) „alterează“! Curios lucru/ anxietatea spaţiului! Nu mai e nimeni īn sală,/ doar ecoul paşilor ei/ taie aerul ca un bumerang/ muiat īn cerneala cu care/ am scris odinioară/ povestea zīmbetului copt./… Curios lucru/ rotirea ucigaş diafană/ din sufletul meu, unde/ orice ţipăt devine iubire! Aşa sīnt cam toate textele, poetul recurge la locuri comune gen ecoul paşilor ei, mixate aleator cu imagini de un absurd total. Nu vom şti dacă zīmbetul e copt la foc sau aparţine unui creştin de rit copt. Oricum, nai­vităţile abundă: Īmi caut surīsul e tema unui text. A altuia: Īmi caut tăcerea (păcat că n-o găseşte). Cīteodată iese ceva remarcabil de hazliu, nu e clar īnsă dacă umorul e voluntar: Īn cada mea şofez prin univers,/ e confortabil să īnaintezi prin vid/ de īmi īngheaţă mintea, fac un vers,/ planeta stă īn mărul lui Adam. Faptul că versurile 1 şi 3 rimează, iar 2 cu 4 nu rimează e minunat. Īn strofa a doua şi ultima se renunţă la rimă, dar imaginea e tare: Īn balansoarul meu cu ceas invers/ e pescăruşul balonat īn loc de stea. Poemul acesta nemuritor se numeşte adecvat: Startreck for evăr (sic!). Ce bine că pe Dan Iordache nu l-a alterat lumea postmodernă! Cine ştie ce culoare mai căpăta! 


 


Miron Ţic,


Īmbrăţişaţi pe iarbă,
Editura Amurg sentimental, poezie


 


O strofă luminoasă prin simţire, mesaj şi mai ales prin arta versificaţiei (rimă,  precizia metricii), care e īntrecută doar de logica impecabilă a enunţului:


Putem să ne credem stăpīni pe iubire?


Inima mea de inima Ta īnvinsă,


N-avem motive şi nici vreo nedumerire,


Să ne vedem dragostea vreodată stinsă.


Pīnă şi poziţionarea virgulelor vorbeşte despre măiestria poetului, iar de sintaxă nu mai discutăm!


 


Silvia Beldiman,


Pusta,


Editura Limes, roman


 


Un roman care poate interesa prin faptul că există la noi, după 70 de ani, un epigonism al metaforismului şi medelenismului lui Ionel Teodoreanu, atīt īn formulările patetice cīt şi īn cele ce se vor ironice: - Dai din gură ca o filoloagă bolnavă de logoree,/ - Am īntīlnit un Făt-Frumos... dar a īntrebat de tine! Oximoroanele sīnt frecate cu Alba-Lux, ca să ia ochii: Īntunericul străjuit de lumini. Uneori dulcegăria te lasă să īnghiţi īn sec şi nu te podidesc lacrimile, ci... altceva imposibil de numit īntr-o revistă ca a noastră:

- De ce plīngi, mamă? - Muşcă īntunericul din lumină şi-mpresoară viorile... - Ce viori, mamă?/ - Sufletele... ca două viori... cāntānd īn noapte... De prisos să mai spun că puţine fraze se termină cu punct. Mai toate au cīte trei puncte, semne de mirare şi īntrebare, deseori  suprapuse, sugerīnd abisale reflecţii. Cel mai atractiv, să recunoaştem, este totuşi titlul!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul