Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Triumful manelismului fără frontiere

        Critias

Nu ştiu dacă, luaţi cu sarmale, caltaboşi, gogonele, zaibăruri şi alte delicii sărbătoreşti, aţi mai avut timpul socialmente necesar să observaţi că, începând cu 1 ianuarie, am intrat într-un an nou, ultimul al acestui prim deceniu al secolului XXI. Fac precizarea mai cu seamă pentru cei care s-ar fi putut simţi uşor descumpăniţi văzând cu cât spor se derula pe 3 ianuarie la OTV o reclamă publicitară prin care firma Eximtour oferea românilor un Revelion 2010 de vis. Din chestia asta eu am înţeles că, de când a devenit televiziune prezidenţială, OTV-ul beneficiază de dispensă cronologic-calendaristică. Abia aştept să văd la Dan Diaconescu Direct transmisiunea live a finalei Cupei Campionilor Europeni la fotbal dintre Steaua şi Barcelona, Sevilla 1986! Hai, Steaua! Hai, băieţii! Pe ei, pe mama lor!


După ce am fost terorizaţi (şi încă mai suntem!) cu tot felul de „ora doisprezece” şi alte utilizări similare ale formei agramate de masculin în locul celei corecte de feminin – respectiv, douăsprezece –, iată c-am trăit şi clipa fremătătoare a revanşei binemeritate. Pe la câteva televiziuni care de care mai naţionale, nişte june alcătuite din decolteu, tocuri de 12 cm şi lenjerie intimă made în Cătălin Botezatu ne-au preafericit, în zilele trecute, cu un repetat „douăsprezece lei” care mie, unul, mi-a umplut sufletul de satisfacţie lingvistică (honni soit qui mal y pense!).


Ca să nu se lase mai prejos, niscaiva juni de calibrul intelectual şi dialectologic al lui Daniel Morar şi Cristian Brancu ne mângâie zilnic auzul cu barbarisme cool şi simplu, ca de pildă: furăciune, bunăciune, adevărăciune, răutăciune şi altele, ejusdem farinae. Istoricul ciunism redivivus!


Fără supărăciune, le-aş sugera ipochimenilor o minimă învăţăciune de carte, dar mă tem amarnic c-or să ia treaba asta drept înjurătură de mamă...


După ce a fost dovedit că se ocupa de anume afaceri cam ilicite, dat fiind faptul că frizau intim conceptul de conflict de interese, domnul ziarist român în viaţă Bogdan Chirieac a dispărut de pe micile ecrane vreo trei luni de zile. După ce acelaşi s-a dovedit şi un şantajist ordinar, perioada de retragere s-a scurtat la circa o lună. În ritmul ăsta, este foarte probabil să-l revedem pe Bogdan Chirieac la televizor a doua zi – hai, a treia! – după ce insului îi va reuşi spargerea Băncii Naţionale sau violarea multiplă a unei pensionare IOVR!


La rubrica „Cu ochii-n 3,14” din Dilema veche citesc o notă semnată M.C. care mă lasă cu gura întredeschisă până la urechi de uimire şi de oroare. Zice domnul (sau, cumva, doamna?) M.C.: Dintr-o emisiune de pe National Geographic (pe care aş fi preferat s-o ratez) am aflat că francezii mănâncă anual, în restaurantele lor, peste o sută de mii de cai. Mi se pare la fel de revoltător ca a mânca delfini. Nu mai bine...?


Stop! Ce credeţi că, în sfânta-i revoltă proletară, consideră M.C. că ar face „mai bine” bestiile ălea galice mâncătoare de cabaline? Pariez că nu veţi ghici în vecii vecilor pentru că, nişte oameni normali la cap fiind, o să vă gândiţi la ceva de genul: să înfulece scoici, crustacee sau melci, să devină vegetarieni – în fine, pe undeva pe-aici...


Sunteţi într-o eroare profundă! Iată sugestia respectivului, scrisă de el însuşi şi semnată, pentru conformitate, cu iniţiale: Nu mai bine s-ar „servi” francezii între ei?!.


Alo, domnu’ Ampotrofagu (doamna Ampotrofaga), ai luat-o razna? Eşti dilimache la cerebel? Instigi la canibalism? Aoleu, domnule, ce ţi-e şi cu intelectualii ăştia umanişti!


...De unde ştiu că M.C. este un (o) intelectual(ă) umanist(ă) şi încă unul (una) fin(ă)? Tot de la el (ea)! Ascultaţi: În semn de protest, voi duce la anticariat toate cărţile scrise de autori francezi. Doar pe Proust îl voi păstra ca suvenir. V-aţi prins ce gusturi rafinate posedă M.C., nu? Proust, care va să zică, nu oricare Voltaire, Hugo, Balzac sau Baudelaire... Ăştia, gata, la anticariat cu ei! Sau, şi mai bine: la cremenal!


Fiindcă tot ne aflăm la capitolul mărturisiri, ia auziţi ce declară de bună voie şi nesilit de nimeni antrenorul Răzvan Lucescu: Nu regret aşa de mult că nu suntem la Mondiale. Dacă ne calificam, eu nu mai eram acum selecţioner.


Pardon? Şi dumneavoastră înţelegeţi tot ce-am înţeles eu de-aici? Nasol!... Comparabil, chiar, cu declaraţia tăticului oficial al lui Răzvan, domnul Mircea Lucescu. Supărat că ocupă doar locul al cincilea în clasament european al antrenorilor de fotbal, ediţia 2009, după alde Guardiola, Ferguson, Murinho şi nu mai ştiu cine, Lucescu senior se învârtoşează retoric-interogativ: Cine sunt ăştia? Cu Real Madrid, Manchester United, Internazionale Milano ehe, ştie oricine să facă performanţă: să-i vedem la Unirea Urziceni, şi pe urmă!...


De ce nu la Avântul-Propăşirea Sascut?!


Dintre toate taxele pe care guvernanţii le preconizează ca soluţie de cârpit sacul bugetar, mie cel mai greu îmi cade la stomac aia cu eclerurile şi amandinele. Prietenii ştiu de ce...


O sugestie pe adresa domnului Sebastian Vlădescu: dom’ ministru, nu mai umblaţi, domnule, cu jumătăţi de măsură: luaţi taurul comunal de coarne şi rupeţi pisica din Basckerville în două! Ce-i aia „aplicarea CAS pe drepturile de autor”?! Paliative, stimabile! Cel mai bine ar fi să-i puneţi pe scriitorii şi jurnaliştii aştia să plătească o taxă consistentă dacă vor să publice ceva, iar singurele texte exceptate de la haraci să fie odele închinate guvernului şi Preşedintelui iubit.


Între penibil şi lamentabil s-au situat programele speciale de Revelion ale principalelor canale de televiziune! O ţiganiadă generală şi totală, o victorie zdrobitoare a manelismului fără frontiere, o sfidare la adresa celui mai elementar bun gust. N-am nimic împotriva etniei rrome – dimpotrivă. Mi se pare, totuşi, că s-a mers cam prea departe cu discriminarea pozitivă a congenerilor lui Mădălin Voicu şi ai mamei Omida!


„Educaţia axată pe competenţe” este titlul unui articol pe cât de incitant, pe atât de deprimant publicat de Dan Ungureanu în cel mai recent număr al Dilemei vechi. Autorul, care a studiat în România şi Franţa, predă de un deceniu în Franţa, România şi Canada, atât în învăţământul universitar cât şi în cel preuniversitar, după cum îl recomandă revista, vorbeşte, aşadar, în cunoştinţă de cauză şi atrage respectuos, dar ferm atenţiunea că suntem pe punctul de a implementa în învăţământul românesc un sistem care a eşuat în Belgia, s-a împotmolit în Elveţia şi a dat chix în Canada.

...Ori, poate, diriguitorii noştri socotesc că tocmai eşecul sistemului pe alte meleaguri constituie garanţia faptului că la noi el se va solda cu rezultate excepţionale?! Mai ştii?...
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul