Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ovidiu Maitec, artist universal

        Iolanda Malamen

,,Sunt două momente, cel puţin, īn munca mea īn care acest material īncepe un dialog cu mine, devenind aliatul meu, avīnd mult mai multă expresie decīt sunt eu capabil să-i dau. Această colaborare, acest dialog cu materialul este momentul de īmpăcare. Există un alt moment cīnd tu eşti, hai să spun, dictator: īl tai, īl ciopleşti, īl izbeşti, īl obligi să fie, să devină ceea ce vrei tu. Există īnsă marele risc al celui care nu stăpīneşte materialul care  īl poate, deci, omorī. El, săracul, se schingiuie, nu blestemīndu-te, dar dispreţuindu-te, pentru că nu ai fost egalul lui. Dincolo de asta, mai presus de asta, este ceea ce se cheamă har.“


Acestea sunt cuvinte pe care Ovidiu Maitec le rostea cu puţin timp īnainte de moartea sa, moarte care, de altfel, ar mai fi putut să aştepte, fiindcă marele artist mai avea ceva treabă prin misteriosul şi destul de urgisitul său atelier din Pangratti.


Ovidiu Maitec a fost  un meşter rafinat, un demiurg virtuoz al lemnului, un cioplitor mistic, care a transfigurat  materia cu pasiunea şi vocaţia tainei. „Lemnele“ lui, asemeni instrumentelor arhaice, au cīntat şi mai cīntă o muzică semănīnd cu un duh al memoriei, īntr-un ritm şi o vrajă īn care teluricul şi cosmicul surprind prin puritatea construcţiei.


Īn faţa sculpturilor, ai surpriza arheologului care descoperă  lumi (stră)vechi. Din strălucirea şi şlefuirea măiastră a lemnului ţīşnesc nervuri şi vīrtejuri ca nişte vieţuitoare misterioase, īnvăluitoare. Simbolul predomină  cu rol temporal şi totodată civilizator, dīnd  sentimentul unei intimităţi a formelor īn  spaţiu, sacerdotale. Marele artist  a părăsit dintru īnceput enunţul sec īn favoarea unei  enig­matice  aure, abstract-tradiţionale. Ovidiu Maitec nu şi-a părăsit temele, īn  registrul simbolic  īnscriindu-se precis, ciclic, reinventat, reşlefuit, refăcut: „īngeri”, „porţi”, „păsări”, „radare”, „relicve”,  „aripi”, „personaje”, ş.a.m.d.. Rīnd pe rīnd, el a oferit de-a lungul creaţiei  viziunea spectaculoasă şi īn acelaşi timp, austeră, a cioplitului arhaic īn lemn, atīt de admirabil şi emoţionant slujit de alţi  admirabili sculptori īnaintaşi romāni. De un dramatism profund sunt „relicvele” atinse de tirul bezmetic al focurilor din decembrie 1989, pe care artistul le-a „conservat”, cu firească smerenie.


Ce greu este să-i modifici lemnului funcţia eternă, dumnezeiască, să-l desţeleneşti, să-l metamorfozezi,  să te reīndrăgosteşti de el, după ce i-ai studiat īn natură plăsmuirea fabuloasă!


Ovidiu Maitec, laconic īn efuziunile sentimentale vizavi de materie, ne-a comunicat  o īntregă cultură a lemnului. Limbajul  lui  a fost  lumina şi īntunericul, salvate īn definiri şi metafore de la goluri şi vehemenţe profane. Marea artă ne provoacă tot timpul cu atributele unicităţii şi libertăţii ei. Este faptul  pe care-l trăim privindu-i sculpturile.


Ovidiu Maitec este un artist universal, fiindcă universal nu īnseamnă neapărat popasuri  ale operelor, prin zeci şi zeci de muzee şi galerii din lumea īntreagă şi nicio recunoaştere unanimă care, de ce nu, uneori se  poate transforma  īn clişee. Universal, īn cazul acestui mare artist romān, care a expus mult şi īn afara ţării, fiind comparat de critici străluciţi cu Brāncuşi, a  īnsemnat profeţie şi  virtuozitate, pregnanţă, limpezime şi taină, veghe şi sublim, libertate şi nelinişte.


Cine īi cunoaşte opera s-a minunat de-a lungul anilor,  de „haitele de sculpturi“ purtătoare de mistere gregare. Ele se numesc simplu, ritualic: „tronuri“, „radare“, „păsări“, „containere“, „sarcofage”, „porţi“, „arcuri de triumf“, „scaune  domneşti“, „aripi“, „relicve“, „ecrane“ ş.a.m.d.


Ovidiu Maitec este purtătorul unei culturi arhaice, esenţializate, stilizate, pline de caracter.  El a salvat  imaginarul „impur“ cu grija de-a nu-l  descărca brutal de energiile lui elementare. Lemnul iubit, remodelat, şlefuit, bronzul īn volume ritmice, cīt şi muzica abstractă şi mohorītă a fierului, au compus o operă raţională, a cărei vibrare īn spaţiu īşi arată  (a)temporalitatea şi graţia laconiczeiască.


Īn luna decembrie, de care tocmai ne-am despărţit, Ovidiu Maitec ar fi īmplinit 84 de ani şi tīnjea după multe alte  lucruri īncă nefăcute.

Un gīnd pios pentru acest mare sculptor!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul