Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge

        Paul - Gabriel Sandu

Data naşterii: 30. 09.1986; Reşiţa, Judeţul Caraş-Severin


Activităţi universitare: 2009 - prezent: Bursier DAAD, masterand al Albert-Ludwigs-Universität-Freiburg; Masterand al Facultăţii de Filozofie, U.B.;  Cercetător Asistent al Centrului de Studii Fenomenologice, U.B.   


2008-2009: Masterand al Facultăţii de Filozofie, Universitatea Bucureşti.


Iunie 2008: Obţinerea Diplomei de Licenţă īn cadrul Facultăţii de Filozofie, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea Heidegger şi Noica – posibilitatea unui dialog.


2007-2008: Bursier Erasmus, studii de filozofie la Eberhardt-Karls-Universität.


August 2007: Bursier DAAD, participant la ,,Aachen Sommerkurs” (Şcoala de vară din Aachen).


2005-2007: Student al Facultăţii de Filozofie, Univ. Bucureşti, specializarea Filozofie (studii de licenţă).


Colaborator la revistele: Idei īn Dialog, Verso (Cluj), Rost, Luceafărul de dimineaţă, Adevărul literar
şi artistic, Cultura.


 


Străzile īndrăgostite (fragment)


străzile īndrăgostite şerpuiesc şi dansează


īnaintea paşilor noştri. noi ne aşezăm obosiţi


pe pietrele ofilite de pămāntul reavăn şi moale,


īncepānd să visăm, īmbrăţişaţi,


cu tāmplele abia atingāndu-se.


la dracu’, e-atāt de cald aici, spui tu,


muşcānd din „e” ca dintr-o pară.


la dracu’,  īngān eu, mai mult pentru mine,


şi oarecum mirat, obosit īncă de īmbrăţişarea


īncheiată atāt de abrupt. tu te sprijini de māna mea,


privind aiurea, şi buzele tale rostesc de la sine


nişte cuvinte care ar fi putut trece


ca o privire, prin mine. eu rād.


rādem amāndoi ca nişte mānji proaspăt fătaţi


dumnezeu ştie din ce burtă de iapă.


dumnezeu nu există, īmi povesteşti tu,


īntrerupāndu-mă,


şi eu n-am altceva mai bun de făcut


decāt să-ţi dau dreptate, aşa, īn silă.


cum ai da apă de băut la o cămilă.


dar tu te desprinzi uşor magnetizată


din sărutul meu īndelung şi lasciv


şi un fir de salivă se īntinde īntre buzele noastre


şi pocneşte, rupāndu-se, ca o coardă īntinsă:


la dracu’, spui tu, mă doare-n radical din paişpe


dacă dumnezeu nu există;


cānd spui asta, aproape ca-i putea trece drept tristă.


dar nu, tu rāzi şi mă iei īn braţe;


rādem amāndoi ca nişte cuţite


străpungānd nişte maţe.


şi ne sărutăm iarăşi, īndelung şi lasciv.


şi ne lăsăm pe spate,


īmbrăţişaţi, filtrānd ca nişte bureţi uriaşi


lumina venită de tot mai departe.


 


Străzile īndrăgostite (fragment)


străzile īndrăgostite se mută mereu,


cresc şi īnfloresc acolo unde nu suntem noi.


pe o stradă īndrăgostită o văd plimbāndu-se pe Mara.


e un vis. eu nu sunt acolo. eu nu exist.


eu e o porcărie. m-am plictisit să spun eu. să īncep cu eu.


eu şi gata! atunci Mara īntoarce capul.


priveşte, căutāndu-mă cu privirea


pānă la capătul străzii īndrăgostite.


Mara mă caută cu privirea pānă īn cuvintele


astea cu care scriu şi cu care īncepe strada īndrăgostită.


strada care se termină cu sandalele Marei,


cu genunchii ei rotunzi, cu vārfurile degetelor ei


care se leagănă prin aer, erotizāndu-l.


Mara e ca o vibraţie luminoasă care se mişcă


de la un spectru la altul. nu mă poate īnsă vedea,


atāt de deşi sunt copacii depărtării.


iar eu, blestematul, iau cu mine mereu toată depărtarea


dintre noi, aşa cum ai īmpinge o sanie pe zăpadă.


 


Ţipătul


cānd dimineaţa se īndrăgostea de Mara


şi furnicile se prelingeau pe marginea bordurii,


ocolind picioarele ei desculţe, mie īmi venea să ţip


de bucurie că eram acolo, viu, pe lumea asta īnroşită


de īmbrăţişări şi de răsărituri de soare.


şi cānd nu mai suportam să o privesc numai pe Mara,


care mă avertizase că n-am voie să mă apropii de ea


pānă cānd nu se zvāntă roua de pe firele de iarbă,


aşa cum mama nu mă lăsa niciodată să sar īn apă


īnainte ca soarele să fi īncintat bine pietrele mari


pe care īntinsesem cāteva prosoape,


īmi venea să scot un ţipăt strident şi ascuţit


ca un fir de iarbă, care ar fi ridicat brusc


temperatura dimineţii aceleia īndrăgostite


şi ar fi dogorāt obrajii Marei ca un sărut


şi ar fi făcut-o să rādă. numai că īn timp ce dimineaţa


se subţia, şiroind pe la īncheieturile


mecanismului ineficient al unei zile de vară,


care se desfăcea ca o lalea adusă de la īntuneric


la lumină, acţionată de nenumăraţi scripeţi,


urmele lăsate de picioarele desculţe ale Marei


īn nisipul īncă umed şi cleios,


se ştergeau ca o cerneală incoloră.


pānă să-mi dau seama că Mara nu era decāt


o reacţie chimică a imaginaţiei mele acide


cu substanţa bazică a dimineţii


īn care mă trezisem atāt de devreme,


am scos un ţipăt ca un tăiş de secure,


care s-a īmplāntat īn pieptul dimineţii aceleia


ca o blasfemie īntr-un rug cuprins de flăcări


ca de nişte mure.


 


Eu, dacă o să mor


Nu mai ştiu să scriu, am murit.


o vreme rămān aici cu voi, cāt e toamnă.


cāt timp o să mă lăsaţi să-mi tārăsc


moartea după mine, s-o lovesc de praguri,


de picioarele scaunelor, de trupurile voastre vii


care se īmbrăţişează şi se sărută.


hei!, o să strig la voi,


să nu vă pară rău că mai rămān cāteva dimineţi,


alunecānd printre scaune īn īntuneric,


ca lumina unei lanterne,


că mă ghemuiesc aproape viu,


pe jumătate strivit de greutatea disperării


printre foile risipite pe masă,


ca şi cānd aş fi numai degete,


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul