Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Colecţionarul de artă şi energiile lui

        Iolanda Malamen

 


S-au scris şi s-au spus multe lucruri despre colecţionari şi colecţiile de artă, existīnd vizavi de acest subiect mediatizări puternice, admiraţii vădite, sau semne de īntrebare. Porţile unor muzee s-au deschis şi se deschid adesea după dispariţia celor care adună cu īnfigurare şi pricepere opere de artă, trecīndu-le pentru eternitate, numele. Din păcate, s-a īntīmplat ca, sub semnul necruţător al trecerii timpului multe asemenea īntreprinderi să fie pur şi simplu şterse ca obiect din memoria culturală, din pri­cina unor īntīmplări paradoxale şi nefericite.


Colecţionarul (vorbim aici de sensul cel mai propriu al noţiunii) este o persoană care are simţul istoriei şi exu­beranţa motivată a gesturilor sale emoţional-raţionale. O colecţie de artă odată īncepută īi deschide iniţiatorului, atunci cīnd viziunea nu e adumbrită de lăcomii şi infatuări, calea sinuoasă spre extazul pur. Instinctul este o componentă deloc neglijabilă īn desăvīrşirea unei colecţii, mai ales că mulţi dintre cei care se gīndesc să-şi pună banii şi energiile īn joc nu sunt nişte exersaţi teoreticieni ai artei. Contează enorm īn cazul ăsta să aibă alături acea călăuză discretă şi avizată care să pună accent pe ceea ce este cu adevărat de valoare. 


Mulţi posesori de averi considerabile cred că a cumpăra ,,capodopere“ este foarte uşor, odată ce-ai scos banii din buzunare şi, aşa se face că opţiunile lor se constituie une­ori īn jenante, bizare şi heteroclite acumulări. Unitatea unei colecţii, logica şi struc­tura ei sunt date de lipsa contrastelor valorice şi a convenţiilor plate şi rebarbative.


Dar, să pornim de la ideea că cel care colecţionează artă este un fin cumpărător, un ,,sacrificat“ de elită, un ,,maniac“ al frumosului, un īmpătimit al valorii. Īn felul ăsta īl vom privi cu toată deferenţa cuvenită, şi-i vom da girul nostru moral şi recunoaşterea me­ritată. Īn Romānia de astăzi mai există ecourile şi miturile unor colecţii şi colecţio­nari din trecut, chiar dacă prezentul a prejudiciat prin brutalul amalgam de criterii, multe, foarte multe din sursele adevărate.


Experienţa, cunoaşterea īn profunzime  şi analiza bine argumentată a fenomenului plastic, ,,a făcut-o pe Ru­xandra Garofeanu, curatorul galeriei Dialog, să-şi īndrepte alegerea de data asta spre Damian Florea invitīndu-l să expună lucrări de pictură şi sculptură, existente īn patrimoniul colecţiei sale. Au luat cuvīntul īn prezenţa unui public alcătuit īn mare parte din artişti, colecţionari şi critici de artă, Ruxandra Ga­rofeanu, şi Tudor Octavian. S-a vorbit despre pasiunea, vocaţia, farmecul şi valoarea culturală a colecţiilor de artă, fiind amintiţe multe dintre criteriile care le-au făcut să devină prin priceperea şi pasiunea celor care le-au iniţiat. Īn īncheiere, colecţionarul a rostit cīteva cuvinte despre impulsurile care l-au motivat īn construirea deloc facilă şi aleatorie al unui asemenea fapt. Ca de fiecare dată, şi la acest eveniment primarul sectorului 2, Neculai Onţanu a fost prezent. Ţin să menţionez asta, fiindcă participarea d-sale arată un alt fel de-a gīndi spiritul Bucureştiului, printr-un plus de responsabilizare artistic-culturală, pe līngă cea socială, economică, administrativă.


Caracterul acestei colecţii este dat īn opinia mea de siguranţa cu care Damian Florea a ştiut să nu se lase timorat de prestigiul autorilor, şi să-şi controleze lucid emoţiile. Astfel, lucrările expuse (cu siguranţă o parte din colecţie), dau imaginea unui fast valoric care-şi īntinde strălucirea pe perioada ultimelor decenii. Este reconfortant şi binevenit să revedem admirabile lucrări ale unor Alin Gheorghiu, Horia Bernea, Ion Popescu-Negreni,Constantin Piliuţă, Wanda Sachelarie-Vladimirescu, Mihai Cismaru, Florin Niculiu, Sabin Bă­laşa, Ion Pacea (ca să amintim pe cei dispăruţi) şi, īntr-o complexă constituire de registre empatice, lucrări de Vladimir Zamfirescu, Sorin Ilfoveanu, Mihai Sār­bulescu, Mihai Coltofeanu, Vasile Grigore, (pictură), Paul Vasilescu, Marcel Guguianu, Ion Iancuş şi Mihai Zidaru (sculptură), cu scuza de-a fi omis vreun nume. Oricum, nu discutarea fiecărei picturi şi sculpturi īn parte a fost scopul acestor rīnduri, ci semnalarea unui fapt destul de rar īn viaţa spirituală a Bucureştiului, īntr-o perioadă īn care convieţuim mai mult cu ispitele cenuşii, cotidiene, decīt cu prestigiul emoţional, revolut, locvace şi magic al artei şi culturii.

Ceea ce am constatat dintru īnceput la colecţia lui Damian Florea, este aerul unei prospeţimi lăudabile, lipsa acelei dizarmonii care poate strivi total intenţia, şi, de asemenea lipsa improvizaţiei. Se citeşte clar preocuparea de-a nu se contrazice şi de-a nu-şi īnăbuşi impulsul atunci cīnd a fost pus īn situaţia de-a alege. Să-i dăm aşadar dreptul de-a ne atrage īn mrejele bucuriei şi since­rităţii, şi să ne gīndim că o asemenea co­lecţie de artă nu se poate face numai cu bani daţi mai mult sau mai puţin cu uşurinţă, ci şi cu insomnii, ispitiri, tortura īndoielii şi multe alte frămīntări. Rămīne (dacă timpul va da gir, va conserva şi va extinde colecţia printr-o infuzie constantă valorică) ca privirile profesioniste şi conştiiţa conservării ei, să deschidă o posibilă breşă decisivă, īntru aşezarea alături de istoricul unor colecţii de seamă.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul