Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Probleme personale by Domnica Drumea

        Gabriela Gheorghişor

 


După şase ani de la izbucnirea Crizelor (Premiul de Debut al A.S.B., pentru anul 2003), Domnica Drumea publică, în sfârşit, cel de-al doilea volum de versuri: Not for sale (Cartea Românească, 2009). Autoarea păstrează formula poeziei minimalist-biografiste, dar prea-plinul furibund răsună acum a gol şi, cel mai adesea, a abulie bacoviană („încă mă mai caută dar în hainele mele nu e/ nu e nimeni“), iar aceasta este, se pare, noua tendinţă a întregului desant douămiist (ultimul Bacovia n-ar fi visat niciodată la o descendenţă atât de bogată).


Mulţi dintre aceşti tineri poeţi au devenit, între timp, părinţi şi experienţa a trecut în versuri, începând să semene cu o modă. Dan Coman a dat tonul cu Dicţionarul Mara, Radu Vancu scrie pe blog poeme cu/ despre fiul său, Domnica Drumea face şi ea din propria fiică personajul luminos al „universului“ rece, sărac, mohorât şi uneori ameninţător din Not for sale: „azi n-am chef de nimic/ azi stăm acasă/ unde e frig/ şi legăn căruciorul/ înainte şi înapoi de/ dimineaţa şi până seara// azi e atât de frig/ şi vântul intră pe sub uşă/ izbindu-mă de pereţi// azi uit televizorul deschis/ fetiţa mea e tăcută/ cum priveşte/ o scenă rece de jetix/ stelară“ (poezie mică). Unele dintre aceste poeme îmbracă şi forma adresării directe (***, De ce, 3 săptămâni şi 2 zile, Să te învăţ, Obrajii tăi rotunzi), dar mama dialoghează cu fetiţa aşa cum ar vorbi cu un jurnal, neaşteptând vreun feed-back imediat. Poezia duioasă a dragostei materne înregistrează însă şi platitudini („pielea ta parfumată e o minune/ părul tău ca mierea e o minune“; „cât de dulce/ se strecoară lumina/ prin părul fetiţei mele/ lumina după-amiezii/ grea şi dulce ca mierea“) sau tonalităţi de „muzică uşoară“: „Cât de frumoasă eşti/ lângă tufele ude de ploaie“; „Oare cum mă vei privi,/ prinţesa mea?“ etc. Un alt pilon tematic al volumului îl constituie iubirea conjugală, prezentată prin rememorări narativizate şi, de asemenea, prin apostrofă (utilizăm aici termenul în ambele sensuri, nu numai de figură retorică, ci şi de imputare). Vocea bărbatului este reprodusă minimal şi sec, trădându-i înclinaţia egolatră şi exasperarea asumării responsabilităţii financiare: „trebuie să fac bani/ neapărat/ trebuie să mă caut pe net/ tu nu mai faci/ nimic/ îmi zice marius“ (bani). Vocea poetică feminină (re)povesteşte, din istoria cuplului, momentele sale de îngrijorare nebună, echivalente cu un soi de descreierare: „Ştii, atunci când ai plecat prima oară la chişinău/ am crezut că n-o să mai apuc dimineaţa/ îmbătrânisem cu 10 ani sirena salvării îmi era cântec de leagăn/ lipită de calculator halucinam căutându-te pe net –/ am ieşit în oraş gheara din piept mă strângea/ tot mai tare vroiam să vorbesc cu andreea să te caut în ochii ei încercănaţi/ care văzuseră căciula lui guguţă şi terasa admiralis/ unde ai stat ai pus la cale revoluţii/ fără mine –/ când ai plecat prima oară la chişinău/ în piept îmi ticăia o bombă cu ceas gata să explodeze/ în cea mai aglomerată piaţă din bucureşti“ (***). Reproşul învăluit într-o explicaţie motivează chipul „trist din oglindă“ şi „singurătatea asta/ cu pulpe fierbinţi“, reflectând o stare de fapt actuală: „dacă nu le-ai fi scris/ oanei cristinei dianei/ şi tuturor celorlalte/ (…) atunci poate n-aş fi plecat/ trântind uşa/ departe“ (Numai iubirea (remix)). „Nervi“, „plâng“, pumni „care lovesc“, „gura care ţipă“, „tristeţe“, „venin“, „disperată“ sunt tot atâtea vocabule ce trimit la un spaţiu al intimităţii ultragiate. Sentimentul de alienare şi de destrămare a reperelor realităţii pândeşte fiinţa „teleghidată“, un „ambalaj gol“ cu „mintea/ (…)/ risipită/ pe cer“: „uitasem, gabi, numărul/ tău de telefon/ invitaţia de la tine/ mergeam spre casă/ sau în oraş/ eram tânără sau bătrână/ aveam sau nu buzunarele rupte/ mă urmărea/ sau nu cineva/ sacoşele s-au făcut mai grele/ (…)/ şi umerii îmi atârnau/ mai greu“ (metrou). Pierderi (Every time we say good-bye) şi regăsiri („degetele tale/ îmi caută sânii/ ca înainte“), „o mie de ţipete/ un singur pat ruginit“ configurează o poveste tumultuoasă, din care se reţine imaginea amorului defunct („dragostea noastră/ un căluţ ars/ rostogolit/ la pământ“), dar şi a rănilor dureroase, încă nevindecate, cu efecte halucinatorii: „– ca prin ochiul camerei de filmat mă/ năpădesc acum figure privite/ de aproape rânjesc hidos măşti de bâlci jalnic carusel/ căluţi trişti cu vopseaua dusă/ acrobaţi cu inimioare roz în obraji balerina uriaşă/ executând plictisită piruete –// dragostea mea ghem de sârmă şi sânge acum“ (***). Discursivizarea aproape generalizată a suferinţei de-tensionează însă poezia, fracturată grafic, nu şi la nivelul sintaxei poetice.

Not for sale este un volum coerent tematic (axat pe „probleme personale“) şi stilistic („alb“, tranzitiv), dar inegal valoric. Aşteptăm în continuare saltul calitativ decisiv.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul