Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Pluşenko

        Constantin Stan

 


Au īnceput Campionatele Europene de patinaj artistic şi se vor fi terminat cānd aceste rānduri vor fi apărut. Urmăresc patinajul īncă de pe vremea televizoarelor alb-negru, cānd descrierile costumelor mă făceau să visez. Evoluează īntr-o superbă rochie lila, auzeam eu vocea comentatorului, parcă dintotdeauna şi pentru totdeauna Cristian Ţopescu, cu paiete argintii, iar eu trebuia să īmi imaginez īn locul tonurilor alb, mai puţin alb, gri, negru, foarte negru de pe ecranul „Rubinului” ori „Cosmosului” meu feeria ce se desfăşura īn lila cu paiete argintii. Mi s-au perindat prin serile şi nopţile de iarnă adevărate basme cu prinţi şi prinţese alunecānd pe gheaţă, am văzut perfecţiuni efemere, pentru că la patru-cinci ani apăreau alte şi alte perfecţiuni. Dacă alţi adolescenţi se īndrăgostesc de staruri de cinema, de muzică pop sau rock, de profesorii sau profesoarele lor, de autori īn vogă, eu, mărturisesc acum, eram īn fiecare iarnă īndrăgostit de o altă şi o altă patinatoare. Nu mi le imaginam decāt īn costumele alea povestite de Ţopescu, nu voiam să le ştiu decāt pe gheaţă, nu le vedeam decāt frumuseţea strălucind de oboseală la finalul exerciţiului, salutānd graţios şi ridicānd cu un gest imperial florile aruncate din tribună, strāngānd īn braţe ursuleţul de pluş pe care toate īl primeau de la antrenorii lor. Chiar dacă nu mai eram demult adolescent, iar pasiunea pentru patinatoare se īnecase īn mlaştina ivită din gheţurile topite de existenţa mult mai prozaică, am resimţit o cruntă dezamăgire cānd am văzut-o pe Katarina Vitt pozānd īntr-o revistă destul de sumar īmbrăcată. Aş fi suportat mai uşor, īn copilărie, şocul de a afla că Moş Crăciun nu există decāt să văd că şi ele, zānele mele din copilărie şi preadolescenţă, sunt nişte femei ce se aşază lasciv pe un divan, lāngă un decor etc. Aşa ceva poate face orice femeie din lumea asta, mai ales cānd e tānără şi crede că ceea ce i-a dat mama-natură este de-ajuns pentru o viaţă, indiferent cum s-ar duce ea, viaţa ei, pe mai departe, iar ele nu erau femei - erau personaje ireale din povestea mea de iarnă.


Patinatorii nu īmi plăceau. Nu aveau graţie, iar īn probele de dans şi perechi īi sesizam doar ca parteneri de care se sprijină, se folosesc ele. La proba de simplu băieţi aproape că nu mă uitam, mānuţele lor fluturānd erau ba prea scurte, ba prea lungi, funduleţele lor bombate mă făceau să mă ruşinez de ruşinea lor de a nu-şi fi precizat sexul la vārsta aia. Erau imaginea cea mai concretă a ceea ce īn limbaj popular se cheamă fătălăi! Asta pānă acum, tārziu, pānă acum, cānd pe gheaţă a apărut, mai īntāi ca un adolescent teribil, Pluşenko. Patinajul masculin era dominat de Yagudin, iar el, tānărul blond, pe care adesea īl asemăn cu Esenin, părea că va fi veş­nicul rival care veşnic nu-l va putea īntrece pe marele Yagudin. Nu numai că l-a īntrecut, dar īntr-o bună măsură aproape că l-a făcut uitat şi vă asigur că Yagudin a fost unul dintre marii patinatori ai lumii, dacă nu cel mai mare pānă a apărut Pluşenko. După ce i-a luat faţa pentru prima dată lui Yagudin, Pluşenko a cāştigat tot. Dar nu ca un robot: l-am văzut şi apatic, l-am văzut şi căzānd, dar mai ales l-am văzut nesetos de gloria eternă. La un moment dat, a plecat din concursurile mari - europene, mondiale, olimpiade - şi a īnceput să dea spectacole īmpreună cu un alt geniu, căruia nu-i mai spuneau mare lucru scrobelile sălilor de concerte unde se tuşeşte īn batistă şi liniştea aia pioasă e plină de fariseism - Edvin Marton. Exuberanţi, īncāntători şi īncāntaţi de ceea ce fac, Evgheni Pluşenko şi Edvin Marton se jucau genial pe gheaţă, unul patinānd, celălalt scoţānd din Stradivarius-ul lui nu sunete, ci muzica īn starea ei pură. Spectacolele lor erau bucurie jucăuşă, plăcere īn cea mai cristalină stare. Adio, īncrāncenării din concursuri, adio, juriilor morocănoase, căutătoare de noduri īn papură cu orice preţ. Străluceau de bucurie īn spectacole. Ceilalţi - nu vorbesc numai de trupa de patinatori, ci chiar şi de Surya Bonaly, şi ea o stea veritabilă - asigurau doar fundalul, contextul īn care Pluşenko evolua.


Cu acest Campionat european 2010, Evgheni Pluşenko s-a reīntors la concurs, la dorinţa de a arăta cu exerciţiile, cu punctajele, cu īnvingerea stresului unui concurs că este cel mai bun. Nici nu ştiu dacă īşi propune asta: să fie mereu pe locul I. Ştiu că şi-a dorit mult o medalie de aur la Olimpiadă. Acum patru ani şi-a īmplinit dorinţa. Acum, a declarat că se īntoarce tot pentru Olimpiadă, euro­penele fiind cea mai bună pregătire pentru marea competiţie. Indiferent ce va face la Vancouver, probabil că iarăşi se va retrage: poate definitiv, poate īn alte spectacole cu Edvin Marton, poate cu alte trupe şi alte genii. Nu cred că va continua. Nu este īnsetat de glorie, ci de viaţă, de bucuria pe care i-o conferă marele lui talent.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul