Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

În căutarea veşnicei aventuri a genezei

        Adrian Botez

Avem în faţă cea mai dens-semantică dintre cărţile de poeme de până acum  ale lui Eugen Evu, un scormonitor profesionist printre taine, neobosit reinovator al ontologiei umano-divino-poetice (neobosit, dar niciodată obositor – totdeauna surprinzător prin viziuni/soluţii), fascinant până la mazochism întru căutarea sinelui său originar.


Volumul are, ca motto, un extras din Henry Miller din care reţinem doar finalul: „Cu toţii suntem vinovaţi de crimă, crima de a nu trăi din plin”. Ceea ce Miller afirmă în virtutea unui epicureism dramatic, Eugen Evu afirmă, prin poezia sa, dintr-o boală/ îmbolnăvire cronică, cu crize dureros-acute: boala gnozei, boala căutării revelaţiei, boala cumplită şi obsedantă de a cunoaşte taina divină supremă – Creaţia. Prefaţa cărţii (Eugen Evu şi metaforele plasticizante...) este semnată de o personalitate a culturii europene: Linda Bastide, Ancienne Vice-Présidente  de la Société des Počtes français. Membre de la Charte des Auteurs. Membre du P.E.N. club français Počtes ŕ vos plumes. Paris.


Acest volum poate fi asemănat, în structură, cu 1001 de nopţi, citite, însă, într-o cheie a perpetuei aventuri agonice, interior-gnoseologice: neo-Şeherezada hunedoreană înşiră, într-un crescendo vizionar, povestea Omului care îşi caută originea cu infinită durere şi suferinţă. Şi, pentru a şi-o afla, înşiră Logos-ul (exprimat, evident!) tuturor posibilităţilor imaginabile ale Genezei. Geneză dublă, în lut şi în verb, deopotrivă, până la atingerea finală de Sine (atingerea stării de mulţumire) ca mensură-echilibrare, de dincolo de parte şi de pragul/moarte şi de dincoace de „lăuntric cerul înstelat” – cheie şi carte, în acelaşi timp. Cartea cu funcţie de cheie divină atotrevelatoare: „Mulţumirea-i saţiu cumpătat/ Mulţumirea vindecă doar partea/ Mulţumirea-i pragul suspendat/ Cel boltit ca să suspende moartea/ Şi lăuntric cerul înstelat -/ Este cheia ce închide cartea” (Mensura).


Cititorul poate găsi în acest recent volum al lui Eugen Evu viziunea genezei cosmico-poetice: („Prima scriere este cea a urmelor de pasăre pe omăt/ Scriere pereche ritmată ca zbor dintru salt” – Prima  scriere); colindul-demiurg, cvasi-personalizat într-o Mantra-Parashabda – vibraţia  originar-demiurgică: („Viu ne doare, viu ne doare/ Creatorul din lucrare/ Creatorul din lucrare/ Lerui-Ler/ Iarna-n Prier” – Colind laic. Reamintim că Vasile Lovinescu, dar şi tracologul Adrian Bucurescu, trimit etimonul „ler” la descălecătorul alchimic, împăratul Aurelian; prier-aprilie induce şi sensul de „a prii” sau chiar „a fi apărat-sprijinit pentru a pricepe prioritatea/priinţă”. Se produce şi asimilarea numelui divinităţii-Adonai cu cântecul-doina a[n]ilor ieşiţi de sub teroarea istoriei/ temporalitate: „Aina Daina, Adonai”); geneza prin istorie (istoria ca expresie a intruziunii demonului-monstru tragic (codemiurg), rezultând premizele rupturii-smulgerii-trădării, adică ale desfacerii/de-creaţiei catastrofic-revoltătoare pentru o viitoare re-creaţie-ZI şi premizele unui joc/carusel, rotire impresionantă, dar, aparent, cam retardat-bâlbâită – de  fapt, „bâlba” divină fiind şi rămânând simbol vaticinar, al absolutului mister: Anonimul demiurg): „O istorie monstruoasă, prin tragismul ei./ O continuă pierdere prin rupturi, smulgeri,/ autosurpări şi trădare/ O istorie cu fălci şi gheare/ O istorie a nebunilor zei/ (...) Undeva ca oriunde,/ ce a fost va mai fi:/ prin aceea că noaptea începe în zi/ (...) labirint carusel paideuma, cri-cri/ de la greieri la stele energii, sinergii...” (Ludens); geneza prin transfigurarea lutului în verb-demiurg: „Dulce lut al verbului a fi!” (Verbum); geneza întru utopica hermeneia, „artă şi interpretare”, tranzitivitatea absolută prin/spre/dinspre toate nivelurile potenţial de creaţie, depăşirea „ghearelor” memoriei pentru extaz/delir printre infinitele potenţe „increate”): „Pădurea e memorie cu gheare/ În Hermeneia oarbelor sanctuare - / Divin sălbăticit (...)/ Delir al spaimelor de increate” (Rezonanţa Schumann); geneza misterului-autochtonului românesc: „Nicăieri luna nu cuibăreşte mai bine/ Decât peste munţii Carpaţi/ De parcă s-a rupt când a vrut Nuştiucine/ Din eonii lor răsturnaţi” (Nicăieri luna); geneza ca teandrie, miracol veşnic al co-demiurgiei Dum­nezeu-Om, unde reiterarea actului demiurgic-orgasmic nu sugerează frivolita­tea/inutilitatea lui, ci extazul misterului co-demiurgiei: „Teandria-i fruct. Bărbatul şi Femeia/ Se-nfruptă prin orgasm din Hermeneia” (Zeea)...


Vindecătorul-taumaturgul poet caută, cu preţul propriei existenţe, căi de ie­şire/ scoatere a fiinţării de sub regimul temporalităţii-istorie/trecere, chiar pe deasupra înge­rilor duali şi a memoriei – eliberare şi mântuire de/prin „uşi spre afară”, direct în copilăria eternă-paradis, numită Poezie (verbul lecuitor este: „a poezi/poezind”...) şi întoarcere la „vindecat/sărutat curcubeu” ca reîmplinire a sferei sinergiei divine, scufundare, până la fundul Genezei, în originarul divino-paterno-matern: „...Născută memorie şi/ Îngerime căzută-n dual cale lungă.../ Niciun Timp n-a trecut! Sunt acelaşi copil/ Nu departe de zidul cu uşi spre afară(...)/ Am trăit poezind (...)/ Fisurat, vindecat, sărutat, curcubeu –/ Doliu nins peste moartea Tatălui meu. Doliu nins Mamei, Tatălui meu” (Gândire poetică).


Şi, pentru a nu se dezminţi şi a nu dez­minţi motto-ul/extrasul semantic din Miller, Eugen Evu nu-l „iartă” de viaţă şi, deci, de superba aventură gnoseologică, nici pe potenţialul exeget al poeziei sale, biciuindu-i simţurile şi duhul orgolioase: „Exegetule, laşule/ De mortul din tine/ Teme-te!” (Egloga. Titlul, ca de obicei la pamfletarul poet, este ironico-sarcastic; de fapt, el trebuie citit „pe invers”: Lasă idilismele, dulcegăriile şi pedanteriile letal-plicticoase, deci, asasine de duh  şi trăieşte-mi Poemul ca pe o nouă viaţă a fiinţei tale eterne). 


Oricât de seducătoare sunt exerciţiile lui Eugen Evu de aflare, aventură şi ne-murire (prin căutarea izvorului A-toate-cele – Geneza Genezelor) pe noi ne-a impresionat cu asupra de măsură, ca o viziune a Dumnezeului Cel Viu Prin Rugă şi Doină/Poezie, tocmai un poem despre moarte, o rugăciune ascetico-athonită, la hotarul dintre ciclurile cosmico-umane re-ciclate: „Doamne,/ Nu îmi da prea mult/ Ca să pot suporta/ Când îmi iei totul“ (Rugăciunea).                                                                                                          


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul