Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme inedite

        Mihai Elin

„Poet absolut remarcabil, Mihai Elin este deocamdată autorul unei sin­gure cărţii: infecunditatea face parte din īnsăşi formula poeziei sale, gravă, dramatică, orgolioasă, īn­cor­dată, chiar dură prin condensarea energică a expresiei sub do­minaţia unui imperativ al maximei eficienţe («nici un cuvīnt nu-i de­stul de puternic»).


Īn totul se vădeşte o īndārjire a spiritului aproape insuportabilă. Cris­parea este, la Mihai Elin, un semn al puterii.“


(Mircea Iorgulescu)


 


 


„Poetul acesta atāt de sever cu sine nu s-a lăsat ademenit de cāntecul sirenelor şi, chiar dacă l-a ascultat, a stat mereu legat de catargul propriei ambarcaţiuni lirice, a rămas fidel modului de a gāndi şi de a se exprima din cartea de debut, iar dacă una sau alta din furtunile ulterioare totuşi l-au marcat, lucrul s-a īntāmplat fără consecinţe vizibile īn planul expresivităţii.”


(Laurenţiu Ulici)


 


„Talerul de plumb s-a impus repede la acest poet al aripilor preīnnoptării, grele de prisos ca de zădărnicie, care-şi meditează fără jertfă replămădirile chi­mice şi morale.“


(Ion Caraion)


 


 


Iubit fie cel ce vorbi


pentru totdeauna


 


Iubit fie cel ce vorbi pentru totdeauna


ca şi cel ce cu sine īncă vorbeşte


rotund īn mīnia lui stearpă


 


Dar mai iubit fie cel care vine


 


Iubiţi-l pe cel fericit


ca şi pe cel hulit alungat hăituit


pe cel pe care nimeni nu-l mai aşteaptă


şi nici el nu aşteaptă pe nimeni


pe cel al cărui somn e o pīndă


iar zorii īl trezesc cu o lovitură de-a latul


 


Iubiţi-o pe femeia trecută


ca mireasma prin pulberea lunii


iubiţi-o pe femeia cea tīnără


strălucind īn zodiacul fructelor verii


 


Iubiţi-i pe cei ce se iubesc īntre ei


pe cei pierduţi o vreme


din peisajul cu dinţi al timpului lor


 


Iubiţi-l pe cel care pleacă


şi pe cel ce rămīne să se-nvīrtă nebun


cu chipul iubitei īn minte


iar fiinţa iubitei e floarea pustiirii


e roua-cerului e stīlpul de lacrimi


al tribului e tromba smulsă din ocean


īn ciclonul marilor numere


 


Iubiţi-i pe aceştia dar mai ales


iubiţi-l pe cel care vine


 


Īnvăluiţi-i cu dragostea voastră


pe doamna plinuţă şi pe domnul ei


īnţepat şi spălat pomădat parfumat


scund īnalt plin de spirit


elegant şi sinistru


ţeapăn jovial şi grizat cīt se cuvine


şi pe care tocmai l-au scos


şi īl duc fără vorbă


Iubiţi-l pe notar şi pe nepoţii groparului


 


Iubiţi-i apoi mai cu seamă


pe cel cu gura plină de sīnge


pe cel care nu ştie dacă n-ar fi mai bine


pe cel zidit īntr-un gol de tăcere


pe cel care ascultă cu frigul īn spate


ca şi pe insul care pentru sine trăieşte


īnvăluit īn mister şi miasme


 


Iubiţi-i pe aceştia vă spun


dar mai puternic pe cel care vine


 


Iubiţi-l pe cel care se-nchină zeului īnserării


iubiţi-l pe zeu dacă vă e cu putinţă


iubiţi-l pe cel care-a găsit cheia de aur


şi amintiţi-vă acum de cheia boltei


Iubiţi-l pe cel care trage zăvorul


şi pe semenul său care-i urlet


īntr-un aşternut fără vise


 


Iubit fie cel care a devenit


o pasăre nocturnă


şi stă nemişcat şi-şi aduce aminte


de cei risipiţi gonind după vreo umbră


de cei distruşi de alcool sau


de metempsihoză


de prietenul rămas īn ora pustie


el care avea o credinţă aşa cum alţii


au un trup


şi trist mai era cum iadul e-amar


trist cum doar mielul cel alb poate fi


care zilele toate le ştie


 


Iubiţi-l īn sfīrşit dacă mai sīnteţi īn stare


pe cel care singur caută echilibrul


unde alţii prăbuşire şi moarte aflară


pe cel cu timpanele sparte


care īntins de-a lungul zidului īngheţat


lustruieşte alfabetul străvechi fără noimă


 


Rupīnd cu privirea noaptea de zi,


din carcera orei īncet te strecori


neīmbrăcat de luptă.


Afară, tăcut ca meningea subţire,


stă īngerul devastator.


 


Ce fel de-a fi viu e cuvīntul, cuvīntul!


geneză a rănii, sīnge triumfător!


Nemainăscuţii īn durere şi chin


intrare cer cu gurile palide.


Anul lor e rotund ca mormīntul.


Să fie uitare ei nu pot, nu vor.


 


Pe graniţa timpului īnaintează pīnă devin


foşnet al lumii, puls roşu, sonor.


Răzbat şi răzbesc īn īnsuşi Cuvīntul


- cel de-nceput -


īn fioroasă limbă intonīndu-l:


a cerului şi pămīntului, fiii lor.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul