Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte străduţe

        Valeria Sitaru

Str. IANCU


Cavaler de FLONDOR


 


Un francez de origine germană aşteaptă disciplinat lumina verde a semaforului din colţul unei străduţe a Bucureştiului de azi. Troleibuzul 86 nu ţine cont de educaţia cultivată timp de secole şi îl stropeşte din cap până-n picioare. Francezul de origine germană zâmbeşte politicos. Curios să înţeleagă pe unde calcă, ridică pri­virea spre plăcuţa cu numele străzii.


Iancu Cavaler de Flondor. Quelle ruelle! Amuzanta asociere între numele unui Cavaler de Flondor şi dimensiunea străduţei îl lasă indiferent în faţa unui alt tro­leibuz care-l stropeşte, din nou, din cap până-n picioare. În franceza antică, flon e un râuleţ, iar dor e măsura unui pumn închis, cu degetul cel mare într-o anumită poziţie. Nu înţelege asocierea celor două grafeme de pe plăcuţa fixată pe-un gard. Dacă le-ar rosti, ar spune foneme. Dar originea germană a francezului nu-l lasă să vorbească singur pe stradă.


Poate că numele cavalerului e legat de celebrul actor francez Floridor, cel care îl enerva pe Moliere jucând cu succes piesele lui Corneille. Sau invers. După atâtea sute de ani, e foarte posibil ca Floridor să fi devenit Flondor, cele două litere alăturate, r şi i, să se fi lipit una de alta formând un n. Un al treilea troleibuz trece cu roţile prin aceeaşi baltă a troleibuzelor 86 şi-l stropeşte pe turistul cult din cap până-n picioare.


Să fi fost Flondor unul din cavalerii mercenari din Flandra, trimişi de regele Geza al II-lea, în iarna anului 1091, la poalele munţilor Lebunion, pe câmpia Traciei, să lupte alături de armata bizantino-cumană ca să-i învingă pe pecenegi, ceea ce s-a şi întâmplat, dar, mai târziu, istoricii spun că de-aici a luat foc mişcarea cruciată cu scopul final de a ajunge la Ierusalim, şi ar fi ajuns, dacă mizeria nu ar fi crescut în rândul cruciaţilor, dacă n-ar fi fost femeile să le taie drumurile şi bolile să le roadă oasele, să li se scurgă ultima picătură de vlagă cântând, degeaba, psalmii de mântuire despre care un profesor de la Tubingen zicea că erau nişte imbecili şi nişte smintiţi acei primi cruciaţi care alergau zi după zi, fliondura, după o capră sau o gâscă, crezând că sunt pline de duh sfînt? Cum fliondura? Poate flendura, din ucrainiană, sau flaner, cum traducem noi, gîndi încurcat francezul.


Trei troleibuze trec unul după altul. Traversarea pe culoarea verde a str. Iancu Cavaler de Flondor nu e posibilă. Singurul pieton e stropit continuu. Din cap până-n picioare. Oricum, habar nu are că Iancu Cavaler de Flondor a fost un om politic din Bucovina care a luptat împotriva corupţiei şi a măsurilor teoretice luate de boierii români contra stării mizerabile a satelor, a sărăciei, a ignoranţei, întunericului, inculturii etc., ca acum, când nu mai luptă nimeni, că suntem pe timp de pace, în NATO şi UE, iar ca preşedinte al Consiliului Naţional al Bucovinei, ICDF, a fost un actor principal al Actului de Unire de la 1 Decembrie 1918, după care a murit şi a ajuns  stradă pentru troleibuze care stropesc. Din cap.


Culoarea verde dispare. Francezul vede roşu. Pe sub fruntea plină de stropi gălbui trec cohorte de cavaleri cu coifuri, tunici, scuturi, devize în franceză şi germană, valeţi, scutieri, cai în valtrapuri de purpură, flamuri cu steme, capete încoronate, panglici de aur, la gât, la gâtul lui subţire. Ce fel de cai o fi având Cavalerul ăsta de Flondor de nici nu-l poţi traversa?, zice brusc francezul în română.


 


Str. VASILE LASCĂR


 


Nu mai vin actorii de la TNB la restaurantul Peştera. Nu mai trece tramvaiul 16 cu un singur bec în vârful nasului prin Piaţa Rosetti. Nu mai zăngăne roţile lui pe sub ferestrele casei cu nr. 3 din fosta str. Galaţi. Nu mai schimbă vatmanul macazul spre str. Viitorului. Nu se mai aude clopoţelul din vagonul VO9. Nu mai rupe încasatorul bileţelul de 0,25 lei. Nu mai avem vagoane cu lumini de poziţii. Nici bănci de tei. În scunda tavernă a Bucureştiului de-acum.


Tramvaiul 16 urca dinspre Sf. Gheorghe spre Maica Domnului, cea din Lacul Tei. Vagonul de clasa a II-a  avea uşi glisante, vântul le izbea cu putere. Şinele erau îngheţate. Iarna. Mâinile taxatoarei se-ncălzeau una pe alta sub tejghea, într-o cârpă de molton. Pe scaunele de lemn se bălăngăneau picioarele unor oameni cu priviri fixe. Pe trotuar, nimeni. Sau nu. Un bărbat, un alt bărbat. Parcă se urmăreau. O scurtă dezorientare a unor vrăbii tulbură aerul. Auzind un ţipăt mai ascuţit ca al lor, păsările dispărură spre Vulturul de Mare, un magazin de lângă Piaţa Unirii. Zgomotul de frână al tramvaiului se  prelinse pe şine până încremeni. Vatmanul trase de fierul rece cât putu de tare. Uşile vagonului motor se deschiseră. Un scârţâit sec. O doamnă din vagon vru să zică ceva, cu uimire, dar nimeni n-o luă în seamă. Tăcu. Cînd corpul lovit de tramvai fu ridicat pe o targă umedă, după lungi măsurători, femeia începu să plîngă.


Taxatoarea a declarat: Am văzut un cetăţean care mergea în paralel cu roata remorcei din faţă, fiind agăţat de haină, fiind căzut între vagoane...


Un trecător a declarat: Am văzut un bărbat mergând zigzagat.


Labiş a declarat: Nu, n-am fost beat.


Dar cum ai putut să cazi sub tramvai treaz fiind?


Labiş a declarat: Nu, n-am căzut singur. Am fost îmbrâncit de cineva din spate. Nu ştiu de cine. N-am avut timp să mă uit.


Vagonul de clasa II al tramvaiului 16 avea uşi glisante, vântul le izbea cu putere. Pe trotuar, nimeni. Sau nu.


Fosta str. Galaţi se numeşte azi str. Vasile Lascăr - un om politic, fost ministru de Finanţe, fost ministru de Interne, contemporan cu Mahatma Gandhi, un alt om politic care spunea că victoria obţinută prin violenţă e echivalentul unei înfrângeri, pentru că e temporară.


Pe str. Vasile Lascăr la nr. 3 se află o casă despre care un domn, domnul Wagner,  povesteşte că a fost locul de întâlnire dintre Elena şi Nicolae Ceauşescu. Ea era fată în casa respectivă. El avea 18 ani şi era ucenic cizmar într-un atelier de lângă acea casă pe sub geamul căreia trecea tramvaiul 16. S-au cunoscut în timpul anului 1936. Sau 1937. Sau după 1989.


Pe str. Vasile Lascăr la nr. 148 este, acum, o altă casă, numită de presa secolului XXI ca fiind conspirativă şi portocalie. În această casă, staful de campanie pentru referendumul din 2008 a fost separat, prin tehnica unor flăcări specifice, de staful propriu-zis al ţării.


Se spune că starea creierului omenesc e definită de cauzele şi de efectele sale. Echilibrul omului e dat de balansul între multiplele elemente dinamice. Unele reversibile, altele cu conexiuni inverse. De cerc vicios. În care ne învârtim. Micul şi marele cerc. Sau circ. Sau viaţă.

Str. Vasile Lascăr e o stradă pe care încă mai trece tramvaiul 16, dar nu dinspre Rosetti, ci dinspre altceva, iubite cititor cu bec în vârful nasului. Ai grijă. Te rog.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul