Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Arta de zi cu zi

        Bogdan Ghiu

După ce, săptămâna trecută, am în­ceput să „povestesc” despre Birmingham, deschizând un micro-serial care va avea, în final, două episoade, astăzi, înainte de a finaliza această secvenţă, voi deschide, cu permisiunea dvs., alta, despre Rotterdam, care de fapt face parte din acelaşi voiaj Viena-Birmin­gham-Rotterdam-Viena. Încălcând ordinea strict cronologică, îmi voi permite, aşadar – poet sunt! – o „rimare încrucişată” a relatării călătoriei mele. Poate doar ca tehnică de „fidelizare a publicului”.


Aţi visat vreodată să cumpăraţi, să achiziţionaţi, să posedaţi, nu doar să vizitaţi, să frecventaţi artă? Cum ar fi, altfel spus, să ai artă? Eu, unul, mărturisesc, nu.


Şi, pe de altă parte, altă întrebare, dintr-o cu totul altă direcţie: nu tocmai spre o integrare (ca reflex, dacă nu ca obiect, ca suport etic, cu suport material tot mai evanescent, însă) în viaţa curentă ţinteşte, se deplasează (ca să nu spunem că „evoluează”) arta contemporană?


Între 4 şi 7 februarie 2010 m-am aflat în Olanda, la ART Rotterdam, şi am de gând să povestesc, pe larg, de­spre asta. Presimt revelaţii simple, deci extrem de utile.


ART Rotterdam este un târg de artă mediu ca dimensiuni, dar ambiţios. Alt­fel spus, ceea ce s-ar putea numi, cu un termen la modă, un târg emergent, care mai are până să atingă dimensiunile, cuprinderea şi concentrarea unui târg de artă precum cel de la Basel (considerat cel mai mare şi mai important din lume) sau precum cele ale FIAC-ului parizian, de exemplu, dar care se mişcă, evoluează, creează şi, mai ales, are un rol de jucat, şi şi-l joacă. Un târg de artă contemporană precum ART Rotterdam nu are de ce să fie mistuit de ambiţii globale, deoarece are misiunea de a agrega şi de a reprezenta una dintre pieţele zonale de artă cele mai vechi, mai solide şi mai dinamice nu numai din Europa, ci din lume: cea olandezo-belgiano-germană.


Nu are rost să intrăm aici în detalii de istorie social-religioasă a artei, dar în Ţările de Jos, zonă preponderent protestantă, ceea ce azi numim, sintetic, post-istoric, arte vizuale au jucat şi continuă să joace rolul a ceea ce a însemnat (nu se ştie dacă mai înseamnă şi azi) literatura sau, mai ales, mai exact, teatrul în ţări, târziu modernizate, precum România, de pildă. Trasând o diagonală rapidă, s-ar putea, aşadar, spune că în istoria socială a artei, din motive şi din direcţii uneori diferite, artele vizuale au jucat, pentru ţările protestante (în frunte cu Olanda), rolul pe care l-au jucat artele spectacolului în ţări precum România şi în zone precum cele, sintetic-tranziţionale, balcano-central-europene. 


În Ţările de Jos, artele vizuale, designul, fac parte din viaţa de zi cu zi, constituie, deci, o piaţă curentă şi cotidiană, astfel încât ideea de târg de artă este la fel de naturală aici – şi la fel de importantă, instituţional vorbind – nu doar ca un târg de carte de la Bucureşti, cât, păstrând proporţiile şi, mai ales, simţul umorului, un târg de oale de la noi, pe vremuri, la ţară.


Cu atât mai mult cu cât ART Rotterdam, târgul de artă propriu-zisă, ajuns deja la a 11-ediţie, este însoţit, completat, de trei ani încoace, de OBJECT Rotterdam, târg de obiecte funcţionale, casnice şi bijuterii, de design, mai semnificativ, poate, pentru zona despre care vorbim decât târgul de artă în sine. Vreau să spun că interesul cotidian, curent pentru artă n-ar fi atât de viu, de firesc, aici, dacă nu ar fi susţinut şi hrănit de interesul pentru frumosul utilitar. Numai aşa poate, probabil, frumosul să capete valoare de întrebuinţare, să devină nu numai o comoditate, ci o utilitate.


Într-o regiune istorică a Europei în care vizualul este, astfel, integrat, im­preg­nat în viaţa de zi cu zi, în care arta, frumosul sunt trăite, arta nu este ruptă de viaţă, există întotdeauna artişti emer­genţi, dinamică a artei, altfel spus, arta contemporană, prin „efemeritatea” ei gestural-evenimenţială programatică, se înscrie, cu un termen vechi, în tradiţie şi în obiceiurile locului, nu constituie, altfel spus, o ruptură, un scandal. Dar, evident, aceasta este o ipoteză riscantă, care merită discutată şi argumentată.


În regiunea fostelor Ţări de Jos, arta e o preocupare cotidiană, un negoţ civil. Nu trebuie să fii neapărat mare colecţionar (deşi astfel de specimene, uneori absolut fabuloase, există, evident) ca să te intereseze să cumperi artă.


Un târg de artă contemporană nu este o bienală de artă contemporană, adică o supra-, meta-„operă” creată de un Dumnezeu-curator. La târg, operatorii sunt galeriile, galeriştii, nu curatorii.


Când vizitezi un târg de artă, trebuie să visezi să cumperi, să achiziţionezi artă. Gest curent, obişnuit în Olanda, cuplarea artă-piaţă este total exotică pentru cineva venit din zona şi din istoria noastră, şi tocmai istoria experimental-demonstrativă a acestei aculturaţii voi încerca să o povestesc data viitoare.


Şi mai e ceva ce rămâne de discutat: cum se poate vinde, dar nu orice fel de artă, ci artă contemporană, care s-a dispensat tot mai mult de obiect, de suport?

(va urma)
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul