Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Eseu fizionomic

        Sorin Lavric

A fost o vreme cīnd studiile de fizionomie, aflate īn vogă molipsitoare, făgăduiau citirea exhaustivă a intimităţii oamenilor. Cīnd citeşti, de pildă, īnsemnările lui Lichtenberg sau obscurul capitol din Fenomenologia spiritului, unde Hegel, rupīnd logica cărţii, vorbeşte despre minciuna filozofică a fizionomiei, īţi dai seama că, īn comparaţie cu ce se īntīmplă astăzi, epoca aceea avea farmecul ei. Căci se cultiva iluzia aflării naturii umane prin decodificarea detaliilor desprinse din chipuri. Şi exact asta īmi vine să fac cīnd mă aflu īn faţa pozelor lui Noica. Sunt unele fotografii īn care filozoful are o mină de spiriduş jovial, la care se adaugă acea pecete drăcească care e mult atenuată de cīmpul de seninătate emanat de forţa rīsului. Īn rest, Noica are īn el ceva luciferic, chiar dacă expresia feţei lui nu are nimic din expresia demonică a inteligenţei. Veselia ce i se citeşte pe figură estompează nuanţa gravă pe care cīmpul unei gīndiri, concentrīndu-se īn mintea unui om, o pune īn trăsăturile figurii sale. Īn alte poze, ceea ce transpare din forţa gīndului ia īnfăţişarea unei īncordări a cărei formă de manifestare e farmecul figurii. Vezi că e īn vīrstă şi totuşi simţi că e un vīrstnic īnzestrat cu o tărie ce vine din interior. De aici farmecul, dar un şarm īn care graţia lipseşte cu desăvīrşire, fiind suplinită de o vīnă lăuntrică de tip tensional. E o tensiune īn Noica, o vibraţie aparte şi discretă, o putere eminamente psihică, a cărei expresie obişnuită e īngīndurarea unui chip silit a purta īnlăuntru o tensiune de arc vibrīnd īn sine. Farmecul adus de īngīndurare e acoperit de vălul serenităţii joviale. Noica are o figură a cărei inteligenţă a atins treapta acuităţii de tip vibrator. Iar vibraţia interioară nu e nimic altceva decīt răsunetul psihic īn cīmpul unei conştiinţe īn care fantasma izbucneşte fără oprelişti.


E o tristeţe să vezi că, astăzi, fantasmaticul, ca element unic al gīndirii, este decăzut la treapta īnjositoare a unei fantazări idilice, fiind echivalată cu reveria sau visul cu ochii deschişi. Fantasma este sursa şi fundalul oricărei trăiri umane, este acea reprezentare infinit de proteiformă, dinlăuntrul căreia, asemenea unui formidabil resort, răzbate o uriaşă doză de promisiune şi făgăduinţă. Promisiunea aceasta ia īntotdeauna chipul pătrunderii īntr-un mister, al exercitării unei seducţii, al manifestării unei puteri şi al săvīrşirii unei creaţii. Orice altă for­mă de promisiune este o variantă derivată sau compusă a acestora patru. Numai aşa se poate īnţelege de ce există un prag al inteligenţei dincolo de care singura for­mă de manifestare a unei gīndiri e seducţia. Ba, mai mult, condiţia ca o gīn­dire să apară īntr-un om este ca acel om să  fie ispitit. Expresia „ispitele gīndului“ nu are nici un sens dacă nu o priveşti dinlăuntrul unei viziuni īn care substanţa de fond a conştiinţei este fantasma. Din perspectivă creştină, aceasta īnseamnă că, depăşind un anumit prag de inteligenţă, pactul cu diavolul e de neocolit. Stă īn firea inteligenţei ca, sporind peste măsură, să devină malefică. Un om deştept nu poate fi decīt rău, şi asta chiar dacă el e īncredinţat că e unealta binelui. Vorba aceea a lui Noica din „Jurnal filozofic”: „Oamenii mari nu sīnt buni. Nu spun că sīnt răi, dar spun că nu sīnt buni. Ei trăiesc pentru spiritul din ei, nu pentru semeni“ este, de obicei, interpretată ca o scuză adusă egoismului inerent oamenilor de excepţie, cīnd, de fapt, graţie unei intuiţii unice, a cărei valoare depăşeşte tot restul jurnalului, Noica īntrezărise virtutea demonică a gīndirii. Cīnd trăieşti pentru spiritul din tine se cheamă că ai pus fantasma īnaintea realităţii şi īnaintea oricărei norme etice. Iată de ce, din perspectivă creştină, gīndirea filozofică, ca unealtă redutabilă de seducţie, este demonică. Atīta doar că perspectiva creştină nu are ce să caute īn filozofie, Diavolul creştin fiind, de fapt, acelaşi lucru cu opusul lui creştin: Dumnezeu. Scandalul unei gīndiri cum este cea a lui Hegel, īn care Dumnezeu nu numai că moare, dar pe deasupra mai este şi Diavolul, a primit proasta faimă a unei gīndiri aberante, īn care, prin tăvălugul negaţiilor, poţi dovedi orice şi, īn acelaşi timp, şi opusul lui „orice“. Ironia sorţii face ca un om căruia tradiţia īi acordă īn unanimitate un loc aparte, şi anume Hegel, să fie īnţeles īntr-o măsură ce este direct proporţională cu locul pe care īl ocupă. Fiind īntr-un loc aparte, Hegel rămīne singur, izolat īn lumea gīndurilor lui.


Cīnd pui fantasma īnaintea realităţii, īnseamnă că ai pus dinaintea ochilor altceva decīt vezi īn primă instanţă īn afara ta. Mai īntīi văd ce este īnaintea ochilor şi abia apoi ce este īn faţa mea, iar lucrurile din faţa mea nu le văd de obicei decīt prin prisma a ceea ce se află deja dinaintea ochilor. Şi, īncheind cercul, ceea ce este dinaintea ochilor mei provine īn mod precumpănitor şi prin excelenţă din cīmpul fantasmatic al conştiinţei mele. Cel mai lucid om de pe acest pămīnt este tot atīt de fantasmatic ca cel mai visător vagabond sau ca cel mai parafrenic individ, atīta doar că deosebirea dintre ei nu natura fanstamatică a gīndirii o dă. Ceea ce nu īnseamnă că confabulaţia psihopatică, delirul sau halucinaţiile nu ar fi de natură fantasmatică, dimpotrivă, primele nu ar exista fără cealaltă, numai că cele dintīi sīnt exacerbarea strict cantitativă a celei de-a doua. Un om sănătos are aceleaşi fantasme ca un psihopat, numai că doar primul le poate stăpīni īntr-o oarecare măsură. Nu e nimic īn mintea unui nebun pe care să nu-l fi trăit la rīndul meu īntr-un fel sau altul. Ideea unei minţi umane golite īn īntregime de fantasme īşi poate găsi adepţi doar īn rīndul logicienilor, pozitiviştilor şi misticilor. Numai că logicianul, mīnat de patima de a formaliza necontradictoriu totul, nu ştie că ideea sub a cărei seducţie gīndeşte este tot o fantasmă: dorinţa de a pătrunde prin formalizare īn mister şi de a dobīndi putere prin intermediului misterului. Ce uită, īnsă, este că lipsa contradicţiei este tot o fantasmă. Pozitivistul, respingīnd orice intruziune a unei entităţi psihice īn explicaţia cauzală a lumii, nici nu bănuieşte că, pradă fantasmei proprii, aceea a unei lumi omogene şi plate īn materialitatea ei, trăieşte cu dorinţa acerbă de a-şi vedea visul cu ochii: epuizarea misterului lumii. Ce uită, la rīndul lui, este că materia tot fantasmă este. Misticul, īn strădania de mīntuire şi de comuniune cu Dumnezeu, se goleşte pe sine tocmai de singurul instrument pe care īl are la īndemīnă ca să ajungă acolo unde vrea: fantasma. Īn numele credinţei, el īşi ucide cu o premeditare şi cu o cruzime uimitoare tocmai fantasmele, socotite ispite de la Diavol, uitīnd că credinţa este ea īnsăşi tot trăire fantasmatică şi că, īn materie de ispitire, totul vine de la Dumnezeu. Toate aceste categorii, privite cu detaşare, sīnt tot atītea cazuri eşuate ale gīndirii fantasmatice.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul