Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Radu Cange

VERS


 


Cineva mi-a


adus în dar,


sub formă de iluzie,


singurătatea.


Iată, mi-a spus,


aceasta este înţelepciunea ta.


 


 


ÎMI ZICEA


lui Virgil Mazilescu


 


Îmi zicea,


deşi nu l-am cunoscut:


Nu poţi să fii


decât propria ta dezamăgire -


în timp ce cuvintele lui


musteau de tristeţe.


 


Şi am plecat, tot pierzându-mă


printre copaci şi himere,


murmurând, murmurând:


va fi linişte, va fi…


 


 


SCUZĂ


lui Mircia Dumitrescu


 


Maestre, spuse umbra,


eram gata să mă împiedic


de cuvintele Dvs. – dar


nu am zărit decât spaţiile


goale dintre ele,


de unde metaforele fugiseră


să se logodească.


 


Vă rog să mă iertaţi.


 


 


VINEREA SINGURATICĂ


 


Strălucesc/lâncezesc


în vinerea singuratică


 


- Mi-e dor de cineva


în compania căruia să tac. –


 


Şi eu am băut


din amfora aceea,


cu gândul să devin idee.


 


Mi-e dor de cineva


în compania căruia să tac. –


 


 


MAESTRUL


 


Cum să vă spun…


L-am iubit pe acest maestru


al tristeţii deşi, la început,


n-am putut să-l sufăr.


Da, chiar îl văzusem undeva,


pe la abator, unde sângele


cald se scurgea la canal.


Sau prin suburbii, pare-mi-se,


aureolat de propriu-i cer.


Ori poate când iubita îi cerea


să vină mai aproape, ca


frageda ninsoare să-i poată îngropa.


O, desigur, l-am văzut


cum îl invoca pe Rollinat.


 


Se afla şi el cu noi, mi s-a părut


că se simţea bine între poeţi.


 


Era evident, o, cât de evident că,


în subţioară purta o vioară, din care


tocmai se oprise  din cântat.


Chiar atunci, parcă o dăruise


unui cerşetor; şi aşa mi s-a părut


că aud ciudatul cuvânt: Nevermore!


 


Dar şi mai ciudat mă simţeam, uneori,


în compania lui, de parcă i-aş fi


îmbrăcat propria-i haină, dar când


m-am uitat mai bine,


era doar hăinuţa mea


cu tristeţea lui aşezată pe ea.


 


 


DE ATUNCI


 


Meseria de poet


nu  se învaţă.


E o piatră pe care


Dumnezeu ţi-o aruncă


în cap, până sângerezi.


 


De atunci, fără încetare,


lumea te arată cu degetul.


 


 


ÎMPREUNĂ


 


Mă întorc


mereu la singurătatea mea,


ca un discipol al ei.


 


Aşa cum mirosul nu se


poate despărţi de floare,


murim împreună ofilindu-ne.


 


 


HAIKU


 


Un poet


scrie un poem,


ca şi cum ar picta un munte.


 


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul