Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Hodjalī – o rană care nu se īnchide

        Horia Gārbea

 Īn memoria victimelor de la Hodjalī (Azerbaijan)


Curīnd, la 26 februarie 2010, se īmplinesc 18 ani de la masacrul de la Hodjalī (Azerbaijan). Īn ziua de 26 ianuarie 1992, īn numai cīteva ore, au fost masacraţi 615 civili cu vīrste īntre 2 şi 97 de ani. Printre ei,  106 femei, 83 de copii şi 56 de bărbaţi bătrīni, de vīrste peste 80 de ani. Īn acea zi, opt familii au fost ucise īn īntregime, 25 de copii au pierdut ambii părinţi şi 130 au rămas orfani de un părinte. Peste 400 de oameni au fost schilodiţi, rănile lor făcīndu-i nişte infirmi pentru tot restul vieţii. Iar 150 de oameni au dispărut pur şi simplu.


Īn Azerbaijan, oamenii mi-au vorbit cu rezervă şi demnitate despre durerile lor. Nu le place să se plīngă şi, ospitalieri cum sīnt, azerii nu voiau să īmpovăreze un străin cu tristeţea care īi apăsa. Vitregiile istoriei s-au abătut asupra acestui popor de multe ori, ocupanţi de tot felul s-au revărsat peste el cerīnd, vorba poetului, pămīnt şi apă, dar nu numai. Să amintesc faptul că, spre sfīrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, nouăzeci la sută din petrolul utilizat de Armata Roşie (benzină, motorină etc.) provenea din Azerbaijan. Aceste asupriri şi jafuri au īntărit azerii īn faţa soartei. Cu toate acestea, simpla rostire a numelui Hodjalī le aduce o umbră pe faţă, adesea şi lacrimi īn ochi.


Hodjalī este rana cea mai adīncă a poporului din Azerbaijan. Pentru că la Hodjalī au fost ucişi cu bună ştiinţă civili nevinovaţi iar inamicii au recunoscut apoi scopul acestei nemaipomenite atrocităţi īn memorabila formulare: „Pīnă la Hodjalī, azerii au crezut că războiul e o glumă şi că populaţia civilă nu poate fi masacrată deliberat. Ei bine, iată că s-au convins de realitate!”.


 Totul s-a petrecut īn noaptea de 25 spre 26 februarie 1992, dată la care Republica Azerbaijan era un stat suveran, recunoscut, de altfel, şi de Romānia īncă din primele zile ale proclamării independenţei. Războiul din Nagorno-Karabah (Karabahul de munte) dura de peste trei ani.


Īn 1988, Hodjalī, un orăşel, avea vreo mie de locuitori. Numărul lor crescuse īnsă pīnă pe la 6.000 īn urma sosirii refugiaţilor din teritoriile ocupate. Majoritatea cetăţen­ilor din Hodjalī erau civili. Practic, nou īnfiinţata republică abia avea o armată, de fapt un fel de miliţii improvizate. Īnainte de eliberare, armata de stat era Armata Roşie. Statul nou apărut nu a avut nici timp, nici bani să-şi construiască o armată. Acest adevăr e de evidenţa logicii elementare. Nici cealaltă parte īn conflict nu putea avea cine ştie ce arme, dacă nu i se furnizau de către o mare putere care le deţinea din belşug.


Să fi fost printre civilii din Hodjalī şi militari azeri? Sursele situează numărul lor īntre o sută şi cīteva sute. Atacul nu i-a vizat īnsă pe aceştia, ci un masacru deliberat al populaţiei civile īn scopul de a-i īnfricoşa definitiv pe azeri şi de a-i face, după celebra formulă, „să abandoneze clişeul că populaţia civilă nu poate fi măcelărită”.


S-a putut! Īntr-o singură noapte. Era şi foarte uşor. Un singur om cu o singură mitralieră poate omorī zeci de semeni de-ai lui dezarmaţi. Mai ales dacă e vorba de femei, copii şi bătrīni. Īnsă la Hodjalī mitralierele au fost un accesoriu, ca să spunem aşa, necesar, dar nu suficient. Unii copii, ca şi părinţii lor, au fost străpunşi cu baioneta, alţii decapitaţi, unele femei īnsărcinate au fost spintecate anume. Au murit copii de doi-trei ani, dar şi moşnegi de peste 95. Lista victimelor de la Hodjalī consemnează persoane de toate vīrstele.


Am īntīlnit supravieţuitori de la Hodjalī. Mi-au povestit cum s-au ascuns, reuşind - unii, căci alţii au murit - să īşi domine durerea de a-i fi văzut pe ai lor ucişi. Au trăit, īn chip inexplicabil chiar pentru ei, īn păduri, terorizaţi de gīndul că pot fi sfīrtecaţi fie de sălbăticiuni, fie de inamici, īnfruntīnd un frig īngrozitor şi mai ales o foame pe care nu aveau cu ce s-o īnvingă. Fiind iarnă, nu erau frunze pe care să le mănīnce, aşa că au mīncat scoarţă de copac şi larvele de sub ea. O parte dintre cei rămaşi īn oraş au fost capturaţi. Unii au dispărut. Luni de zile, īn Hodjalī nu au fost lumină, apă curentă, gaz. Supravieţuitorii au ajuns cum au putut īn zonele azere sau au fost deportaţi ulterior, devenind refugiaţi.


Am citit relatări ale presei internaţio­nale, chiar şi ale unor ziare ruseşti, care des­criu crimele de la Hodjalī, dar īn lume se ştie īncă prea puţin despre această oroare. Am văzut monumentul ridicat la Baku īn memoria victimelor: o femeie care poartă īn braţe trupul unui copil. Monumente similare au fost dezvelite la Haga, īn Turcia şi la Budapesta. Human Rights Watch a dedicat un raport amănunţit despre atacul asupra oraşului Hodjalī şi despre victimele lui. Organizaţia Tineretului Islamic a iniţiat o campanie numit㠄Dreptate pentru Hodjalī”. Patru rezoluţii ale ONU declară, inutil de altfel, că teritoriul ocupat al Azerbaijanului ar trebui eliberat.


Un asemenea masacru, petrecut īn pragul secolului XXI şi īn apropierea graniţelor Uniunii Europene, este o realitate care īngrozeşte orice om civilizat, indiferent ce rasă şi ce religie ar avea. Au trecut 18 ani, dar rana numită Hodjalī nu se īnchide. Cum se ştie, şi astăzi aproape un milion de persoane trăiesc īn Azerbaijan ca refugiaţi din locurile lor natale, inclusiv de la Hodjalī. Īn Azerbaijan s-a născut recent locuitorul cu numărul nouă milioane. Ar trebui ca el şi cei din generaţia lui să aibă parte de o viaţă ferită de agresiune, teroare şi ură.


Ca simplu observator, cunoscător documentat asupra masacrului de la Hodjalī, nu pot decīt să atrag atenţia celor care pot vedea şi auzi asupra unei catastrofe umane cum s-au īntīmplat din păcate destule īn acest secol, unele foarte aproape de graniţele noastre. Ştim prea puţine despre ele şi asta ne face să fim uneori insuficient de responsabili.

Hodjalī nu e numai un episod sīngeros al trecutului, e şi un avertisment. Fie ca memoria victimelor nevinovate să aibă parte de compasiunea şi respectul tuturor celor care se consideră fiinţe umane!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul